Gând poetului

De privești spre noi, poete, milă  ți-e de ce-am ajuns

Peste țară cade bruma, se aude numai plâns

Purtăm masca pe figură, frica ne ucide anii

Și vedem cum se adună din vaccinuri, astăzi, banii

Lumea toată nu mai știe unde să găsească drumul

Peste tot și peste toate se așează-n straturi scrumul

De ne vezi, poete, spune cum ne găsim rădăcina

Unde să ne poarte pașii, cine ne-aprinde lumina ?

De atâta întuneric rătăcim pe căi străine

Și doar sufletul mai poate să ajungă pân la tine

Dă-ne tu un semn, trimite steaua ta cea sclipitoare

Să o vadă și urmașii, să-i salveze din vâltoare

Doina ta cea pururi vie, să se-audă peste țară

S-alungăm de-a pururi  frica, ce-o purtăm de ani povară

Să-nălțăm iar tricolorul cum ne-au învățat străbunii

Să simțim iarăși puterea, suptă de la sânul mumii

‘’Fala noastră și mândria’’ cum spuneai în poezie

Să ridice națiunea, să țină speranța vie

Tu, Luceafăr ce străbați Universul, strigă tare

Să te-audă România, peste munți, ape, hotare

Și să semene-n pământul plin acum de mărăcini

Doar sămânța de-altădată, să ne-adunăm din străini

Și-mpreună mic și mare să eradicăm odată

Boala asta ce ne arde și să ștergem orice pată

Să nu lași ca, peste toate, să se-așeaze-n straturi scrumul

Și lumea să nu mai știe unde să găsească drumul

Noi vedem cum se adună din vaccinuri, astăzi, banii

Și purtând masca pe față, frica ne ucide anii

Peste țară cade bruma, se aude numai plâns

De privești spre noi, poete, dă-ne astăzi un răspuns…

Publicitate