Au ramas amintiri

8 comentarii leave one →

maminineta permalink*

decembrie 9, 2008 4:08 pm

Un orasel mic de campie,cu douazecidemii de locuitori-acesta este orasul meu natal, pe care nu am avut curaj sa-l parasesc niciodata.
M-am nascut intr-o luna calduroasa de vara la seceratul graului.Mosica Adela m-a prijonit intr-o basma de cap,pe o capita de grau proaspat secerat.Mama saraca,se intovarasise cu vecinii sa-si poata aduce si ea recolta acasa.Tata era in armata.Nu se putea descurca singura,ca sa tii animale la casa trebuia mana de barbat.Deci sa revenim.Am vazut lumina soarelui, sau mai bine m-a vazut soarele pe mine,si m-a bronzat imediat,un bronz natural pe care l-am pastrat in permanenta..Bunici din partea tatalui nu am avut.Bunicul,,Dumnezeu sa-l ierte,, murise in razboi undeva in Rusia.Cei care s-au intors au povestit ca murise de sete.Cateva zile nu le dadusera de mancare,apoi le-au dat peste sarat si doua saptamni n-au avut apa ,au supravietuit doar cei care nu au mancat peste.Bunica beteaga de un picior, murise la scurt timp dupa aflarea vestii, lasand fara nici un Dumnezeu doi baieti de 4 si 7 ani.Au crescut la orfelinat pina la 14 ani,dupa care s-au intors la casa parinteasca.Unchiul meu invatase meseia de dulgher,iar tata de cismar.Copii singuri,se descurcau cu greu si datorita faptului ca rudele,avusese-ra grija sa-i lase fara nici un lucru de la parinti. (Bunica mea ,mi-a povestit mai tarziu o sora de-a ei,a fost o femeie foarte harnica,tesa in razboi,torcea,facea haine copiilor,muncea la camp.Isi tinea casa curata ca o floare.)Tatal meu s-a angajat cismar la Scoala Agricola pe atunci,o scoala din care ieseai direct tractorist.
Copil timid,singur a fost usor remarcat de administratorul scolii,care avea o fata de 16 ani de maritat si asa administratorul a devenit bunicul meu din partea mamei.Daca s-au iubit sau nu parintii mei nu stiu, nu
i-am intrebat niciodata, dar in permanenta am constatat la ei inversunarea cu care au muncit pentru a-si face casa lor.
Dupa casatoria lor, tata a plecat in armata si s-a rentors cind eu incepusem deja sa rup cuvintele.Mama imi povesteste ca a vent acasa imbracat militar si eu am inceput sa plang ,, sa nu doarma militalul asta cu noi in pat,, Prea multe amintiri din mica mea copilarie nu pastrez,dar nu pot uita bucuria parintilor mei cand la sfarsitul clasei a-I-a,imbracata intr-o uniforma pipita alb cu negru si sortuletul negru pe deasupra am fost citita in randul premiantilor.Mi s-a inmanat o diploma si un buchet de crini albi,singurele flori din perioada aceea,pe care le adusesem tot noi copii .Asa am trecut in clasa a -II-a.Va urma..
maminineta permalink*

decembrie 12, 2008 3:53 pm

Sarbatorile au ramas in mintea mea mai vii ca orice amintire.Craciunul era unic.Braduti nu prea vedea orasul nostru,asa ca parintii improvizau,o crenguta de pom din curte, in care asezau globulete,aceleasi in fiecare an,un pic de beteala cateva bomboane de pom imbracate in staniol si gata bradutul.Ne trezea mama la miezul noptii ca a trecut mosul pe la noi.Gaseam sub bradut citeva dulciuri,cateva carti,pentru mine de povesti si mai tarziu neaparat politiste,iar pentru sora mea carti de colorat,caiete de desen, culori.Dulciurile erau aprope identitice in fiecare an: eugenii,spirale,rahat ,iar fructele mere,pere si gutui ce erau pastrate de mama invelite in hartie galbuie pitulate prin feresti. Portocale am vazut foarte tarziu,poate eram in clasa aIX-a la liceu.Bananele erau intotdeuna verzi,nu le puteai manca trebuia sa le lasi sa se coaca,dar se faceau negre la culoare.Aveam o ruda la Bucuresti care venea de sarbatori sa ia vin si carne de porc si ea ne mai aducea portocale.
In ziua de Craciun,toata casa era in picioare inca de dimineata,se puneau oalele cu sarmale la foc,friptura de porc la cuptor.Mama se trezea dupa miezul noptii in ajunul Craciunului si framanta colaceii ce -i imparteam apoi in ziua de Craciun,pentru sufletul celor plecati dintre noi.In odaia buna,se facea focul,se punea o masa in mijloc si se umplea cu bunatati.Carnati fripti , carne fripta, sarmale, colaceii pe care se asezau bucati de branza,felii de lebar si neaparat o lumanare care se aprindea si se tamaia inainte de a fi impartiti.Aveam 10 case la care trebuia sa impartim colaceii. Mama ma trimitea si pe mine cu tava , la casele cele mai apropiate si primeam in schimb mere si nuci….mai povestim si altadata.
marioara permalink

mai 28, 2010 1:32 pm

Da imi amintesc si eu de sarbatorile de Craciun cind ne punea mama pe o farfurie ,prajituri ,colac si o bucata de cirnati si mergeam ,la toti vecini de pe linga casa noastra . asa era obiceiul in schimb primeam ,nuci, mere ,saloane si banuti . Cei mai fericiti eram cind ne adunam banuti si fiind fete eram eu si sora mea ,ne cumparam haine . Fratele meu a venit la o diferenta de 20 ani de mine . sau schimbat mult lucrurile ,ei nu mai traiesc bucuria noastra .Am crescut cu o modestie de nedescris ,dar bunici mei in special cei din partea mamei erau din Bihor si erau niste oameni cu o frica de Dumnez.eu si cu un bun simt de neegalat
Geri Plaisant permalink

iulie 2, 2010 1:26 am

Un orasel mic de campie,cu douazecidemii de locuitori-acesta este orasul meu natal, pe care nu am avut curaj sa-l parasesc niciodata.M-am nascut intr-o luna calduroasa de vara la seceratul graului.Mosica Adela m-a prijonit intr-o basma de cap,pe o capita de grau proaspat secerat.Mama saraca,se intovarasise cu vecinii sa-si poata aduce si ea recolta acasa.Tata era in armata.Nu se putea descurca singura,ca sa tii animale la casa trebuia mana de barbat.Deci sa revenim.Am vazut lumina soarelui, sau mai bine m-a vazut soarele pe mine,si m-a bronzat imediat,un bronz natural pe care l-am pastrat in permanenta..Bunici din partea tatalui nu am avut.Bunicul,,Dumnezeu sa-l ierte,, murise in razboi undeva in Rusia.Cei care s-au intors au povestit ca murise de sete.Cateva zile nu le dadusera de mancare,apoi le-au dat peste sarat si doua saptamni n-au avut apa ,au supravietuit doar cei care nu au mancat peste.Bunica beteaga de un picior, murise la scurt timp dupa aflarea vestii, lasand fara nici un Dumnezeu doi baieti de 4 si 7 ani.Au crescut la orfelinat pina la 14 ani,dupa care s-au intors la casa parinteasca.Unchiul meu invatase meseia de dulgher,iar tata de cismar.Copii singuri,se descurcau cu greu si datorita faptului ca rudele,avusese-ra grija sa-i lase fara nici un lucru de la parinti. (Bunica mea ,mi-a povestit mai tarziu o sora de-a ei,a fost o femeie foarte harnica,tesa in razboi,torcea,facea haine copiilor,muncea la camp.Isi tinea casa curata ca o floare.)Tatal meu s-a angajat cismar la Scoala Agricola pe atunci,o scoala din care ieseai direct tractorist.Copil timid,singur a fost usor remarcat de administratorul scolii,care avea o fata de 16 ani de maritat si asa administratorul a devenit bunicul meu din partea mamei.Daca s-au iubit sau nu parintii mei nu stiu, nui-am intrebat niciodata, dar in permanenta am constatat la ei inversunarea cu care au muncit pentru a-si face casa lor.Dupa casatoria lor, tata a plecat in armata si s-a rentors cind eu incepusem deja sa rup cuvintele.Mama imi povesteste ca a vent acasa imbracat militar si eu am inceput sa plang ,, sa nu doarma militalul asta cu noi in pat,, Prea multe amintiri din mica mea copilarie nu pastrez,dar nu pot uita bucuria parintilor mei cand la sfarsitul clasei a-I-a,imbracata intr-o uniforma pipita alb cu negru si sortuletul negru pe deasupra am fost citita in randul premiantilor.Mi s-a inmanat o diploma si un buchet de crini albi,singurele flori din perioada aceea,pe care le adusesem tot noi copii .Asa am trecut in clasa a -II-a.Va urma..
+1
Aneelee permalink

august 8, 2010 12:44 am

amintirile tale ,versurile toate m-au incantat . Mi-am adus aminte de copilarie , mi-ai trezit visele de curcubeu ce le aveam candva … ! Multumesc ca mi-ai dat acces sa iti citesc pagina .

Aneelee
maminineta permalink*

august 8, 2010 1:15 pm

Aneelee, draga mamii, bine ai venit.Sufletele sensibile rămân întotdeauna tinere.Mă bucură trecerea ta pe aici.Să-ti curgă zilele senine şi fără griji.
Gabriela permalink

septembrie 12, 2013 3:54 pm

ffff frumos ….Felicitari ! cei mai frumosi ani ,anii copilariei ♥
maminineta permalink*

septembrie 17, 2013 1:58 pm

Numai bine Gabriela…