Sări la conţinut

decembrie 29, 2020

Vrem lumină-n întuneric, ne-a ajuns atâta teamă, stăm la poarta sorții triste și sperăm că ne mai cheamă câte-un dram de fericire în Siberii înghețate și-ndrăznim să schimbăm ritmul melodiilor trucate. Unduiesc spre noi neliniști, ne îneacă în  răbdare, până unde putem duce acest semn de întrebare. Cine-n lumea asta mare ce rămâne tot confuză, poate urmări iar calea să descopere o muză, care ne-amăgește iată, cu-ale sale falduri triste, iar trezirea ne aduce lacrimi grele în batiste. Tresărim când bate vântul de schimbare , de iubire și nu îndrăznim să facem pasul spre o potrivire-n gânduri ce ne poartă astăzi spre o poartă către bine, de ce nu urcăm o scară spre speranța care vine? Iau cât pot din neputință și arunc spre –abis durerea și privesc cum se destramă ca o țandără averea, ce-am dosit-o prin unghere de destin înlănțuit,  unde să descopăr Doamne,  cât mai avem de iubit? Așteptăm pe prispa veche a acestui an năprasnic să primim în mâna-ntinsă, nu vedem că e zadarnic, dacă scoatem la vedere sufletul plin de iubire, Universul ne împarte tot ce vrem, cu dăruire. Primenește așternuturi de iubire pentru OM și –ai să  vezi cum îți rodește sufletul precum un pom, prinde mână ce  se-ntinde către tine cu respect și descoperă cum bate c-un alt ritm inima-n piept.

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: