Leacul

o clipă pare anul

ce cade dintr-un  veac

şi boala ţării mele

 nu prea mai are  leac

bătătorita cale

de mult e în ruine

vedem cu ochii noştri

că nu mai e  ruşine

 

cresc în sondaje unii

 cu tremurări de mână

ne dau să bem  nu apă

ci sânge din fântână

şi în clepsidra sorţii

ei strâng numai rugină

cu lacrimile noastre

îşi spală  a lor vină

 

să căutăm cărarea

ce merge-n miez de veac

anafura credinţei

s-o transformăm în leac

şi palmele în crez

să le unim  în rugă

să nu lăsăm neghina

din noi să ne distrugă

 

 suspină acum  puntea

 din nopţile  albastre

 trezeşte-n noi speranţa

nu frica de dezastre

şi vor zbura iar cucii

strigându-se pe nume

în alt timp şi alt spaţiu

croind o altă lume