Skip to content

suflet de artist

iulie 5, 2018

 

 

Fată dragă, îmi povestești zilnic trăirile tale și observ că doar așa te eliberezi de naivitatea ta privind suferința din iubire. Am înțeles, iubești un artist, care pleacă mereu la evenimente, nu știi niciodată unde și cu cine se duce pentru că nu-ți spune asta, te întrebi în fiecare seară cine e femeia pe care o strânge în brațe în momentul în care gândurile tale sapă în stânca drumului de piatră spre inima lui. Vă vedeți de două ori pe an (poate) iar răbdarea ta continuă să crească ca o iederă pe copacul destinului, crezi în sufletul tău, crezi  că așteptarea asta bezmetică, fără speranță îl va face să-ți întoarcă măcar o clipă de fericire, speri că acolo sus cineva va face dreptate și vei avea parte măcar de un strop de liniște sufletească. Îmi spui că ai dăruit tot ce-ai avut mai bun, că sufletul tău zace acum pe caldarâmul pe care l-au atins pașii lui, că ai fost sinceră, îngăduitoare, conștientă dar nu mai reziști. Timpul a erodat încrederea, a măcinat speranța, a zdrențuit destinul, lacrimile au ajuns izvor iar tu crezi în continuare în minuni. Artiștii sunt altfel de oameni,(mai ales bărbații) sensibilitatea lor atrage suflete ce se vor împlinite,ei trăiesc clipa așa cum vine, pun întotdeauna bariere între trecut și viitor, iar acolo între bariere iubesc prezentul cu ce le cade la zar. Eu cred ca ai avut și tu parte de o asemenea clipă, (altfel n-ai plânge atât) dacă n-ai știut s-o prețuiești, dacă n-ai fost conștientă că fericirea aceea va trece și nu se va mai întoarce vreodată,  nu am ce sfat să-ți dau. Iubirea pură, reciprocă, dacă nu e trăită la cea mai înaltă valență, atunci când clipa perfectă se intersectează cu drumul vieții – ea va trece și-o vei regreta toată viața. Dacă iubești un artist rabdarea ta nu trebuie să aibă margini,degeaba-ți faci iluzii, ele-ți vor îmbolnăvi sufletul și vei deveni din ce în ce mai nesigură pe tine. Artiștii sunt sensibili, iubitori romantici dar niciodată fideli, va trebui să te mulțumești cu rămășițe de iubire consumată prin locuri străine, cu teama păcatului dorit, amăgită de un gând ce spulberă visul pe drumuri cu sens unic, va trebui să suferi, dar suferința ta nu este pentru artistul tău intangibil ci pentru nesiguranța ta, pentru naivitatea cu care ai abordat șansele la fericire. Artistul tău plin de mândria păunului în fața mai multor păunițe ce-l vor, trece prin timpul neiertător cu zâmbetul pe buze,iar tu cu suferința pe suflet.Te-aș sfătui să uiți, sau să înlocuiești persoana iubită, dar asta n-ar aduce dacât o altă suferință. Nimic din ce-ai trăit n-o să se întoarcă, va izvorî durerea ca o viitură peste sufletul tău, te va apleca până la pământ și vei zace acolo neștiută de nimeni nici chiar de artistul tău care-și va continua viața de parcă nimic nu sar fi întâmplat. Nu aștepta să te mai sune, o mai făcea câteodată , dar pe măsură ce trece timpul amintirea ta din gândul lui se estompează, dupa care dispare definitiv dincolo de zidurile unui destin făcut din cărămizile indiferenței, orgoliului, minciunii. Adună-ți lacrimile în căușul palmei și puneți speranțele într-o viață viitoare în care vei intra cu lectia umilinței învățată și urcușul îți va fi mai ușor.

 

 

 

Reclame

încă mai sunt

iulie 4, 2018

 

eu sunt aici, te-aștept, de poți, să vii

să ne privim în ochi ca altădată

să dăm anii-napoi, să fim copii

și timpului să-i cerem judecată

pentru ce-a fost,ce-ar fi putut să fie

de ce-am ales cu mintea n-am să știu ?

de ce îmi plânge versu-n poezie

și sufletu-mi se zbate în pustiu ?

tu n-ai avut curaj, iar eu răbdare

și clipele de noi n-au ținut seamă

credeam că viața n-o să ne doboare

iar astăzi doar tristețile ne cheamă

tu ai uitat, e-o  lege omenească

pe mine lacrimi grele mă încearcă

un vis pierdut ce-avea să rătăcească

timpul trecut ar  vrea să mi-l întoarcă

din prea puțin, eu n-am oprit deajuns

mă doare clipa ce va fi să vie

nu caut la-ntrebare un răspuns

doar  îmi ascund durerea-n poezie

aș da anii-napoi să fim copii

și timpului i-aș cere judecată

încă mai sunt aici și-aștept să vii

să ne privim în ochi ca altădată

 

 

 

alegeri

iulie 3, 2018

 

iubire dezinteresată

în care dai și nu primești

nu te mira, ea chiar există

și nu e numai  în povești

iubirea pură  este rară

și nu oricine o-nțelege

doar cel ce știe adevărul

și îl respectă ca pe-o lege

iubire unilaterală

este atunci când dăruiești

când visele ajung iluzii

nu te iubește, tu-l iubești

e foarte greu de suportat

și totul e numai durere

uitarea poate să ajute

dar sufletul n-o poate cere

nu transforma iubirea-n ură

oricât de multe pătimești

e așa de mare lumea asta

încearcă altfel să iubești

caută sufletul pereche

și el te caută, să știi

și doar c-o strângere de mână

dai ura pentru bucurii

 

 

 

 

gând netrăit

iulie 2, 2018

 

 

în gândul  meu de-atâtea ori

te-mbrățișez cu mare drag

îți simt ai trupului fiori

de parcă-am fi pe-același prag

și ne-am privi în ochi mereu

duios strângându-ne de mână

nimic în lume nu  e greu

când timpu* ne ține-mpreună

în gând se-ntâmplă și minuni

iubirea –n suflet dăinuiește

se-nalță flacăra-n tăciuni

când dor tăcut se prăvălește

peste un suflet rupt în două

și-l vindecă doar cu iubire

în ochi bobițe mici de rouă

pun strălucire în privire

te voi păstra mereu în gând

vei fi cu mine-n orice loc

și n-ai să mă mai vezi plângând

că m-am născut fără noroc

în altă viață cine știe

poate că vom fi amândoi

purtați de-o amplă amnezie

prin picăturile de ploi

 

 

 

Suflet de părinte

iunie 28, 2018

 

optzeci de ani a împlinit și i-a fost dragă viața

el  mulțumește înzecit cerului, dimineața

că-l mai suportă pe pământ și azi poate și mâine

nu cere nimănui ceva, chiar dacă n-are pâine

picioarele îl dor și mersul nu e ca altădată

în șură nu poate munci, ar vrea el să mai poată

să pună fiecare lucru, la locul lui în casă

nevasta i-a plecat de mult, iar locu-i gol la masă

patru copii cu drag crescuți, plecați în țări străine

așteaptă-n fiecare clipă, o veste, poate vine

mai e și mâine altă zi, or fi avut vreo treabă

zări poștașul și-nspre el, porni în mare grabă

-nu-i nici o veste nea Dumitre, e vreme rea afară

că ți se pare toamnă azi, nu mai e timp de vară

ne spală Dumnezeu păcate, nu e nicio-ndoială

numai că noi nu mai vedem, cădem iar în greșeală

se-ntoarce-ntinda casei sale, iar ochii-s duși în zare

gândește la copiii lui plecați în lumea mare

poate l-o ține Dumnezeu, iar ruga-i tot mai rară

până-or veni și ei acasă, e greu să fii povară

pentru vecini, care și ei de-abia-și  trăiesc viața

împovărați de-atâtea dări,cu greu înlături ceața

care plutește pe un trai prea aspru,  cum a fost

și te întrebi de-atâtea ori de viața are rost

se lasă seara un bătrân, îl strigă pe Grivei

să-i dea puținul de mâncare ce  la -mpărțit la trei

și pentru el oprește un pic și dă și la pisică

se-ntinde-n pat nedesfăcut și face lampa mică

 

 

 

 

 

 

dorință târzie

iunie 27, 2018

 

 

 

aș vrea să te mai țin de mână

să-mi pară clipa cât o oră

sufletul tău să îmi compună

o simfonie incoloră

în care să pictez iubirea-n

culori de curcubeu și stea

să pot pătrunde cu privirea

prin orice zid din calea mea

aș vrea să te mai țin de mână

cum am făcut-o atunci în zori

am tremurat o săptămână

cuprinsă de ai tăi fiori

aștept în gara fericirii

poate-o să treci întâmplător

să faci potecă iar iubirii

să se-ntâlnească dor cu dor

aș vrea să te mai țin de mână

unde-ai plecat  și-n ce destin

e scris să nu fim împreună ?

mi-ai dăruit așa puțin

argint la tâmple am acum

timpul a curs , mi-a frânt aripa

nu suntem pe același drum

ce prețioasă-mi pare clipa

acum când scriu o poezie

și știu că tu n-o să citești

îmi pare totul-o fantezie

scrisă în cartea cu povești

despre-o iubire ne-mplinită

cuprinsă toată de mister

de-o zână-n rău dezlănțuită

pe traiul nostru efemer

 

 

 

NOAPTEA SÂNZIENELOR

iunie 24, 2018

petrec această noapte cu gândul dus aiurea
fecioarele în ie,visându-și iar iubitul
au împletit cunună din flori de sânziene
cu rouă-și spală fața când vine răsăritul

și vor să-și amintească, când, unde și cu cine
călătoreau în vis cu părul despletit
așa e obiceiul și mama și bunica
la rândul lor visat-au la prințul mult iubit

magia izvorâtă din noaptea asta rece
pe suflete pictează cel mai ciudat decor
din flori de sânziene culese și-mpletite
cad picături celeste din cel mai tainic dor

fecioare ce visează – câte există oare ?
și câți feciori se-ntorc astăzi la rădacini
o altă vreme-mbracă clipa ce trece iute
feciori și fete blânde, rămân printre străini