Skip to content

Rugă

Februarie 12, 2018

 

 

mă rog la Tine Doamne,

să dai de poți putere

celor ce au nevoie

de-un pic de mângâiere

să treacă încercarea

ce le-a pictat destinul

să prețuiască viața

alungă-le Tu chinul

 

mă rog la Tine Doamne,

că le cunoști pe toate

am strâns în astă lumea

mulțime de păcate

nu am uitat cuvântul

ne-a ros doar îndoiala

ne iartă de poți astăzi

trufia și greșeala

și în cuvânt ne pune

doar bucurii, iubire

vom ști alunga  norii

ce-i purtăm în privire

ia-ne din suflet teama

și pune-un pic de bine

din gânduri vom alege

sclipirile divine

 

 

 

 

 

Anunțuri

cerere de eliberare

Februarie 11, 2018

 

 

tăcerea ta mă doare

și îmi ucide gândul

de-a fost o întâmplare

atunci am greșit rândul

am crezut în iubire

și-n sufletul curat

și-am păstrat în privire

de Sus ce mi s-a dat

 

m-ai amăgit, cuvinte

ce n-am știut că mint

mi-ai înșirat pe suflet

le-am luat drept un alint

și urma lor mă doare

tăișul lor ucide

un semn de exclamare

pe poarta ce deschide

 

o soartă de suspine

cu tivul vieții rupt

unde plec fără tine

pe muntele abrupt

în jos privesc, abisul

mi se deschide larg

tu mi-ai furat tot visul

cu pânze și catarg

am crezut în iubire

și-n sufletul curat

și-am păstrat în privire

de Sus ce mi s-a dat

de-a fost o întâmplare

și am greșit eu  rândul

dacă iubire-ți  moare

eliberează-mi   gândul

 

 

 

 

 

ce-a fost, s-a dus

Februarie 11, 2018

 

 

a fost, s-a dus, rămâne-o amintire

și două lacrimi ascunse în privire

mă doare tare și nu se-nchide rana

rămâne gândul orfan, rămâne pana

cu care scriu tristeții- poezie

ce-a fost s-a dus, nu va mai fi să fie

tot ce-am sperat a dispărut ca fumul

am trăit clipa, dar am pierdut parfumul

s-a risipit, tardivă mi-e chemarea

tu nu mai ești, sunt eu și închisoarea

în care-un suflet și-a tras  la gât fermoarul

și-în arhivă a stivuit dosarul

 

nu am regrete, rămân ca o statuie

ce-n prispa vieții- o ușă vrea să-ncuie

nu mă doboară nici vânt, nici ger, nici ploi

numai dorința de-a fi iar amândoi

nu se-mplinește, mi-e sufletul amar

soarta mi-a pus durere  în pahar

cum să rezist ? și ce medicamente

să iau să curăț  tristețea de momente

ce-mi ard și trup și suflet într-un foc

ce am greșit ? de ce n-am găsit loc

pe arca vieții, trăiesc doar în zadar

de ce pe mâine nu-l văd în calendar ?

ce-a fost, s-a dus, nu va mai fi să fie

rămân să scriu tristeții- poezie

rămâne gândul orfan, rămâne pana

mă doare tare și nu se-nchide rana

curg două lacrimi ascunse în privire

ce-a fost, s-a dus, rămâne-o amintire

 

 

 

aș vrea în brațe iar să te cuprind

Februarie 9, 2018

 

 

 

 

mă poartă gându-n zbor spre cer senin

și amintirea clipei mă apasă

simt sufletu-mi înflăcărat și plin

de liniștea ce-ai așternut, atrasă

de clinchetul de clopoțel ce sună

într-un târziu, luminile aprind

și-n noaptea asta-n care nu e  lună

aș vrea în brațe iar să te cuprind

să-mi curgă-n vene alte începuturi

distanțele să nu mă mai doboare 

 să izvorască apă pură-n ciuturi

răspunsul să-l găsesc la întrebare

să dăruim ce-am strâns, ce e iubire

să cântărim tot binele din noi

seninul să-l ascundem în privire

și-n dimineți să fim iar amândoi

la timpul netrăit s- aducem rugă

doi cerșetori de clipe –n mângâieri

ca fericirea ce s-a scurs pe fugă

să vină  mâine,ca și  azi, ca ieri

să plasmuiască vise, să rodească

în împliniri, în spirit, în cuvânt

și după ani trecuți să ne-amintească

că n-am fost doborâți de nici un vânt

 

și-n noaptea asta-n care nu e  lună

aș vrea în brațe iar să te cuprind

în clinchetul de clopoțel ce sună

într-un târziu, luminile aprind

de liniștea ce-ai așternut, atrasă

simt sufletu-mi înflăcărat și plin

dor amintirea clipei mă apasă

și-mi poartă gându-n zbor spre cer senin

 

 

 

Cuprins de vină

Februarie 8, 2018

 

 

cuprins de remușcare și de vina

de-ați  fura în noapte   trandafirii

ce-ți apărau cu ghimpii lor grădina

n-am bănuit că-i desfăceam  iubirii

toți nasturii și-am înghețat de teamă

când am văzu-o pură și duioasă

când am simțit fiorul ce mă cheamă

să plec spre tine noaptea  de acasă

arsură simt pe buze și mă doare

când nu ești la fereastră, mă sufoc

de patimă, de chinuri, ce-ntâmplare

ma-mpins în fața-acestui nenoroc

potecă a făcut gândul către tine

în timp, mi-au crescut muguri în cuvinte

să mă opresc nu pot, ceva mă ține

și-n suflet  o speranță iar mă minte

 

că încă nu-i târziu, mai este vreme

să-ndrept ce am stricat odinioară

că pot trimite o clipă  să te cheme

și trandafirii tăi de astă vară

să-i presădesc sub vrajă și alint

iubirii mele – pavăză și scut

speranțele ce suferă nu mint

trăiesc din seva scursă din trecut

 

 

se iau de mână două umbre

Februarie 5, 2018

 

se iau de mână două umbre

și pleacă-n lumea asta mare

să caute vise pierdute

și nempliniri  în așteptare

că n-au știut prețui clipa

ce a zburat înspre neant

suspinul le-a brăzdat obrazul

iar locul le-a rămas vacant

se iau de mână două umbre

și-n univers își regăsesc

gânduri ce zboară fără țintă

spundu-și mereu,, te iubesc,,

e așa târziu să se întoarcă

argint la tâmple  au acum

prin sita vieții le-a curs dorul

tot căutând cel mai bun drum

se iau de mână două umbre

și din privire își vorbesc

urme pe lume lasă- aceia

ce recunosc că se iubesc

 

 

poate în altă viață

Februarie 3, 2018

 

 

 

 

 

știu că te-am necăjit și-mi pare rău

când ți-am răspuns ,, nu pot” la întrebare

doar teama de-a greși m-a obligat

să nu pot spune lumii ce mă doare

tu știi că timpul n-are  nicio vină

doar în privirea ta mi-am găsit rostul

dar e așa târziu, viața s-a dus

și mi-am pierdut la suflet  adăpostul

poate în altă viață, cine știe

ne-om întâlni pe margini de abis

îmbrățișați, netemători vom spune

că am luptat să ne-mplim un vis