iarna

O iarnă prinsă-n bolduri pe ie de femeie, sclipește cu sfială și ne arătă-o cheie cu care să deschidem sipetul cu iubire, să luăm cât putem duce  si ochii să se mire de-atâta frumusețe ce Dumnezeu ne lasă, dar  câți din noi știu rostul de- a o păstra în casă?
O iarnă ne pătrunde în sufletele triste și ne îngheață astăzi doar lacrimi în batiste, de ce am uitat oare  credința, omenia ? știm defila cu arme, ne arătăm mândria de-a învăța copiii să lupte  și să moară, arată-ne Tu, Doamne, cum să iubim o țară…
O iarna ce-a cusut-o măicuța pe ștergare, să ne-amintească Crezul ne pune o-ntrebare, la care noi urmașii nu mai putem răspunde, ne-apasă rău tristețea și răul ne pătrunde în sufletul crescut în pace și iubire, credința ne e calea spre a noastră mântuire.
Și iarnă, după iarnă, poveri de dus în spate, cu ochii-n lacrimi calde și mâinile legate, sperăm că mâine soarta de noi o să se-ndure, va crește o speranță cum crește o pădure  și spiritul luminii pe toți ne va  cuprinde, iubirea  pentru țară scânteia va aprinde.
 

 

Publicitate