Sări la conţinut

Urcuș

septembrie 28, 2022

Am urcat pe creasta lumii ca o iederă pe zid și-am îngenunchiat pe stâncă,calea dreaptă să deschid, m-am luptat cu necredința, amăgirea și minciuna și-am știut s-ating argintul ce în noapte-l pierde luna, raza soarelui am strâns-o-n dimineți pline de rouă și-am păstrat din ea lumina să vă –mpart  acum și vouă.

M-au zidit ca pe o Ană numai ca să-mi frângă zborul, am răbdat îndurerată, mi-am păstrat în suflet dorul,când în neguri ziduri cad, să alunge din suspin, altă zi li se arată, alte Ane iarăși vin, le zidesc fără să știe că zadarnică li-i  truda, le rămân numai arginții strânși în pungă de un Iuda.

Când oglinda îmi arată ridurile de pe frunte, simt cum crește îndoiala a ajuns precum un munte, lacrimile se adună a pornit deja izvorul, doar în suflet se ma zbate între două maluri dorul, doar acolo mai trăiește stropul de iubire pură și încearcă să desfacă lacătul închis de ură.

Mai e timp de-o vrea Inaltul, să visăm drumul spre stele, pun speranța-n coșul zilei, alung gândurile rele, mă ridic pe vârf de spadă prinsă-n frânghii de lumină și aștept iar zorii zilei, sigură sunt c-o să vină, să pun iar în glantare doar iubirea, să deschid altă lume, să mă crească ca o iederă pe zid!

Publicitate
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: