Sări la conţinut

Și tăcerea e un răspuns

septembrie 28, 2022

Îmi bat gândurile la poarta sufletului, caută drumul spre lumină. M-ai lăsat în negurile vremurilor, singură, fără niciun fel de sprijin.Unde să găsesc bățul orbului să mă scoată pe drumul trăirilor omenești, să descopăr că atunci când dai  la o parte perdeaua suferinței mai există viață. Teama m-a făcut să merg pe vârfuri, m-am tăiat în crestele stâncilor indiferenței omenești, am avut credința că dacă voi fi cuminte și-mi voi păstra iubirea întreagă, voi reuși să ies la liman. E greu,îmi dau seama că fără sprijin nu voi ajunge prea departe. Deja s-a făcut târziu, au trecut anii peste mine și mi-au spulberat și bruma de speranță pe care o semănasem în căușul palmelor, sperând la o răsărire întârziată care să-mi spulbere tristețile ce mă înconjoară. Am tot întins mâna spre tine, am descheiat nasturii de la gâtul toamnei și-am împrăștiat rugina , am crezut că iarna ce-o să vină o să ningă fluturi albi peste ce-a fost rău, peste ce nu s-a spus sau nu s-a înțeles. Îmi caut liniștea de pe urmă, poate e ascunsă undeva și o s-o găsesc, încă visez, visele mi-au fost mereu  frânghiile ce m-au ajutat să trec prăpastii de durere, chin, suferință. Lacrimi fierbinți îmi limpezesc pentru o clipă retina, mă zăresc agățată de un răsărit ce împrăștie o lumină difuză…mai am timp,iar tăcerea ta e singurul răspuns!

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: