ALINARE

Răbdarea mea s-a terminat și caut umbra unui vis, n-ai lăsat semn când ai plecat și ai uitat ce mi-ai promis, încă aștept să-nmugurești  acum pe-o ramură de măr și parcă simt o adiere de vânt nebun în al meu păr… mi s-a părut, sufletu-mi plânge că nu mă poți strânge la piept, în fața mea sunt două drumuri și eu nu știu care e drept, alunec singură-n vâltoare, doar cu privirea mă agăț de –a vieții stâncă  și ce  doare… dar și durerea o  învăț ! Sunt silitoare ca la școală, nu uit nimic și-mi notez tot, aș vrea răspuns la o-ntrebare – din suflet cum pot să te scot? Am obosit  cosind mereu ale destinului  himere, pe căi ferate hoinăresc și mă opresc doar bariere de suferință, chin, necaz  și nimeni parcă nu mă  vede, cine să-mi spună ce macaz să schimb, când  lumea  nu mă crede? Încerc  iar cumpăna fântânii  cu apă rece, pură, clară și vreau să curăț de rugină o soartă tristă și amară, știu sigur, mâine-i altă zi  și soarele iarăși răsare, de am noroc v-a-nmuguri pe ram de măr o altă  floare… mai  am un suflet lângă mine ce viața mea o mai alină, până când timpul se sfârșește și voi porni înspre lumină!