Dorință

eu îmi doresc o primăvară, cum aveam noi odinioară

să zburde mieii pe câmpie și toate florile să-nfloară

să curgă leneș un izvor din muntele ce l-a născut

ciobanii turmele să-și ducă, printre coclauri la păscut

să înflorească corcodușii, cu albul florilor să-mbie

albinele și fluturi palizi, să crească verdele-n câmpie

să ciripească păsărele, cântecul lor să ne adune

și câte-o ploaie să ne-arate pe cer dorințele străbune

cine-a uitat pe lume rostul? cine ne-a șters de tot mândria?

ce anotimpuri defilează acum prin toată România

mai marii lumii –ncep conflicte, ne fură sufletul din noi

pământul cât să mai suporte…noi vrem doar pace , nu război

acestui veac i-am scris pe cruce cuvintele în ton de gri

iar timpul clipele-și adună într-o clepsidră spre-a muri

nu lasă urme să ne-arate, nici unde nu-i o mărturie

că a rămas în colț de suflet, vreo clipă  tânără și  vie

deșiră timpul iar secunde și –n primăvară aduce ger

din talpa țării se ridică un glas  ce urcă către cer

să ceară acolo îndurare, pentru că nu știm să trăim

în liniște și pace-adâncă, că noi pe noi nu ne iubim

să ne învețe Ziditorul iubirea pură și iertarea

noi în genunchi să primim sfatul, și-n suflet să simțim chemarea

eu imi doresc o primăvară cu alb curat și verde crud

și de războiul ce ucide, nu vreau în veci să mai aud

Publicitate