Sări la conţinut

iunie 12, 2021

Eu mi-aș dori să nu-mi mai amintesc, de primăvara noastră de demult, mă arde un fior Dumnezeiesc când vocea ta la telefon ascult și lacrimi cad în cupa călimării, în care tocul zace ascultând, arvună în arginți aș da uitării de m-ar purta în brațe după gând. Am luat din viața asta doar puțin, rău n-am făcut la nimeni, niciun pas nu m-a purtat departe de destin și-acum numai o stramă mi-a rămas…o duc cum știu, apasă, mă apleacă și nu mai pot privi zorii cei noi, pe cine să întreb ce va fi mâine și eu și tu, vom fi feriți de ploi..? Ne trece timpul împărțit în clipe spre marginile-acestui univers, se-mpotmolește-n neguri, vrea să țipe, țintește taina ultimului vers ce îi așterne liniștea din seve ce curg adăpostite de cuvânt, iar tu înconjurat de-atâtea Eve, lași urme de iubire pe pământ. Balanța nu măsoară doar tăcere, tipsia-i plină, sunt speranțe, dor, sunt multe lacrimi și multă durere, dezamăgirea mea e un izvor și nu s-a scris vreodată în cuvinte, doar s-a simțit și știți că e așa, iubirea dintr-o inimă fierbinte îți dă în foc tot zațul la cafea…

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: