Și vine sărbătoarea de Crăciun, noi așteptăm cu toții iar un dar, de vrei să-mi dai ceva, omule bun,trimite –mi gândul tău prins în chenar, să-mi spună când împarți o bucurie, cu lumea toată care-o întâlnești, că-mi dai o părticică numai mie, să simt cumva că încă mă iubești.

Eu pentru tine-am tors fior de dor și –am scris poeme-n litere aldine, te-aștept înfrigurată în pridvor cu sufletul ce vrea să te aline, măcar în gând cu mine vreau să zbori spre alte lumi necunoscute încă și să simțim cum ne pătrund fiori, lăsându-ne  în vraja lor adâncă.

În zori de zi, de mână să plutim pe –oceanele de dor și bucurie,când amândoi speranța întâlnim și  construim  castele-n poezie, să ningă peste noi cu alb de vis, să nu simțim ninsoarea de la tâmple, de când ne știm, nimic nu ne-am promis, lăsăm viața  cum vrea să se-ntâmple , vom prețui mereu oricare clipă în care tu vei fi, voi fi și eu îmbrățișați pe-a timpului aripă și binecuvântați de Dumnezeu.

Vin sărbătorile dar nu ca altădată,vom sta închiși în cuști de neputință, ne vom păstra simțirea  tot curată, dar vom lupta cu măști spre biruință, vom trece împreună  peste toate, iubirea  va fi  farul de pe mal, din drumul nostru nu ne vom abate, vom merge împreună spre final.