Sări la conţinut

Cu sufletul în palme

iunie 5, 2020

(fragment 15)

A mai trecut o zi, Maria mulțumea în gând Creatorului pentru toate momentele de bucurie ce-i lasă urme pe suflet. Încerca să treacă bariera care o despărțea de gândul ce-i măcina viața, cum să facă curat în sufletul ei și să n- o doară? Fiecare amintire lipită pe suflet, la desprindere îi va face o rană, e greu să-i spui, iată-mă vin să-ți aduc gândul meu bun și să las la ușa sufletului tău o șoaptă, trăiește intens și senin fiecare clipă, căci nu o garantează nimeni pe următoarea… niciodată nu este prea târziu să te bucuri de viață…

N-a putut să doarmă, ce i-a pus viața în față i-a accentuat simțirile și așa destul de puternice în ,,ceva” ce parcă n-a mai trăit, dar care îi era acum necesar precum aerul. N-a crezut vreodată că va ajunge să-și dorească atât de mult să retrăiască acel ,,ceva” ce i-a lăsat atât de multe urme pe destin. O răscolesc amintiri și mai ales închipuiri șerpuitoare în ceea ce –l privește pe el. Îl vedea mereu cum bifa iubiri în cămăruțe mici, iar aceste lovituri primite dureau atât de rău. La marginea la care aștepta și-a construit un adăpost pentru vreme rea, refugiul ei pentru zile amare, lipsite de el, de privirea lui pe care mereu și-o ascundea, (nu-i dădea voie să pătrundă în universul intim), știa probabil că ce va găsi acolo ar îndepărta-o.Dar ce nu știa el, era faptul că orice ar fi făcut, sau va face, ea va rămâne neclintită ca o stâncă în bătaia vânturilor- în convingerea că doar el era partea de suflet care-i lipsea. Îl va căuta mereu, chiar dacă secundele timpului se vor împuțina. Firimiturile pe care le primea din când în când îi ajungeau, puținul acesta îi da putere și dorință. Dorința de a fi măcar umbra lui. Altă zi aduce primăvara, cu bucurii pentru unii oameni, cu necazuri pentru alții, cu liniște în suflet sau cu tulburare, cu întrebări fără răspuns. Pe Maria o apăsa o tristețe plină de roua dimineții, speranțele ei erau prea mici, nu voiau să crească să-i dea avântul să poată să meargă mai departe. Ce să facă? Încotro s-o apuce și la care din întrebări să caute răspunsuri. Pășea cu sfială pe asfaltul alunecos al destinului ei și încerca să rămână în picioare ținându-se de frânghiile existenței care au început să cedeze pe alocuri, roase de incertitudinile și îndoiala zilelor ce-au trecut. Se dezmeticește de-a binelea și revine la realitate. Dormise în sufragerie, de teama ca să nu-l deranjeze. Acum el dormea mai bine, respirația era ușoară , ea avea grijă să-i pună două perne pe latul patului ca lui să-i fie ușor dacă vrea să se întoarcă. Intră în dormitor, trase draperia și deschise larg fereastra. Aerul rece care pătrunse în încăpere îl deșteaptă. Zâmbește… Maria-i spune veselă ,,bună dimineața,,, el îi răspunde cu ochii. În sufletul lui se despletesc în această dimineață un pic rece, gândurile trimise aseară să-i vegheze somnul, descoperă visul ce l-a avut, un vis minunat, în care erau împreună și zburau spre o altă lume, o lume fără minciună și dezamăgiri, o lume fără timp și spațiu, unde era doar liniște și iubire.Nu se vedea pe dinafară, dar simțea emoția sufletului ei canalizată pe făgașul clipei perfecte și care se îndrepta ostentativ către el. Dureros, o durere cerută ca o bucurie plină de lumina cunoașterii sufletești.Nu-l ajută mâna, dar ar da la o parte cortina trasă pe un suflet atât de minunat și l-ar acoperi cu sărutări păstrate atâția ani numai pentru ființa ce-ar fi simțit același lucru. Ia-mă de mână, reuși să spună, ca o șoaptă ascunsă atâta timp… Mariei nu-i venea să creadă…cu un singur cuvânt i-a adus zâmbetul pe buze, i-a adus bucuria-n suflet, a făcut-o fericită. Și Doamne, câtă nevoie avea de-o asemenea clipă! Lacrimile îi udau obrajii și simțea că nu mai e singură în dezlegarea acestor mistere ale sufletului omenesc. Își puse sufletul în palma lui, un suflet plin de o simțire curată, o iubire deplină… Se privesc… niciunul nu dă semne că ar fi obosit, niciunul nu vrea să-și mute privirea, nici măcar să clipească…asta ar însemna să strice clipa de magie care i-a unit acum. După dușul de dimineață, îl schimbă și-l roagă să ia micul dejun în bucătărie. Îl simte că este mai bine, recuperarea lui e activată acum de gândurile pozitive ce-l împresoară. Maria pregătește farfuria ornând-o cu legume colorate, pune atâta iubire pe ea , vrea ca el să fie impresionat, gestul ei să-l motiveze să lupte din toate puterile să se facă bine. Ar vrea să-i spună că-i pasă, că vrea ca el să fie ce-a fost, dar nu poate, nu încă! După micul dejun, se retrag în dormitor să facă masajul și gimnastica.Totul merge foarte bine, deja se vede rutina,el știa ce are de făcut, dar se bucură când Maria-l atinge ajutându-l să ducă exercițiul la bun sfârșit. Parcă un fel de magnet îi atrăgea unul spre celălalt deși niciunul nu voia să recunoască sau să vorbească despre asta.Sună telefonul și întrerupe această stare confuză dintre ei. Maria răspunse , era ,,doamna,, voia să știe cum se simte soțul ei. Maria îi comunică pe scurt, ce-a făcut în lipsa ei și-i dă telefonul lui să asculte ce are ea de zis. El ia telefonul îl duce la ureche și caută cu ochii chipul Mariei, vrea să se convingă de ceva… aceasta iese din dormitor, nu vrea să audă convorbirea. După ce ea părăsește camera, el continuă să zâmbească, era satisfăcut de constatarea făcută, Maria lăsase ochii-n pământ cuprinsă parcă de o vină asumată. Acum el era sigur, Maria a continuat să-l iubească, simte asta cu fiecare por din corpul lui, se bucură, e convins că se va face bine și va trebui să ia niște hotărâri radicale privind viața sa de aici înainte.

Maria revine în cameră și-i ia telefonul din mână, primește ultimele instrucțiuni ale ,,doamnei,, după care închide. Ca să se estompeze amintirea convorbirii telefonice , Maria rămâne în bucătărie și frământă o cocă de pâine din care va face niște gogoși cum mânca în copilărie.Cât timp el privește o emisiune la televizor, ea coace câteva gogoși întinse în mână și coapte în ulei încins. Mirosul pătrunde până-n dormitor iar el încearcă să-și închipuie cu ce o să-l mai răsfețe de această dată.Întrebării din gând îi dă răspunsul imediat… își amintește de mama lui care, atunci când el sosea acasă pe neașteptate cu o mulțime de prieteni, iar ea nu avea nimic pregătit,frământa imediat o pâine azimă, din care mai apoi făcea niște gogoși întinse de palmele ei muncite și le cocea în untură pe timpul acela.Și Doamne, cum mergea vinul după acele gogoși aurii și crocante… Plecat cu gândul după aceste amintiri , târziu o observă pe Maria care-i întindea o farfurie pe care erau așezate gogoșile copilăriei lui. El o privește încordat, gândurile lui se opresc asupra formei buzelor ei seducătoare și își imaginează gustul ei dulce. Ea se apleacă deasupra lui să-i potrivească perna, în momentul în care el o sărută, împotrivindu-se reacției ei involuntare și chiar silită, dar până la urmă pasională. La atingerea sânilor ei tresări imediat, încercă într-un fel să mascheze această tresărire.El reuși cu greu să întindă ambele brațe către ea,cuprinzând-o. Ea se împotrivi și refuză cu încăpățânare îmbrățișarea, dar până la urmă cedă și-l cuprinse în brațe lăsându-se trasă către el. Transa în care au căzut amândoi i-a obosit. Mâna lui nu voia să înceteze, îi mângâia părul, buzele, obrajii… Se despart greu din această îmbrățișare prelungită. Lacrimile Mariei îi aduce pe amândoi la realitate. Simțea că-i frânge inima, nu cunoscuse acest sentiment decât atunci la primul lor sărut , iar de atunci îi fusese imposibil să mai iubească un alt bărbat. Rămăsese în sufletul ei aceeași adolescentă îndrăgostită de prințul din poveste.Auzi ca o șoaptă cuvintele lui… întinde-te lângă mine, închide ochii și visează… Maria parcă cuprinsă de magie se întinse lângă el în pat, mâna lui o cuprinse protejând-o parcă de toate relele lumii. Amândoi închiseră ochii și se lasă purtați de iluzia creată de mințile lor obosite de așteptare.

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: