Sări la conţinut

Alege liniștea

martie 19, 2020

Căutările dor, fiecare din noi căutăm ceva, când ne-a construit Creatorul a vrut să-i semănăm, dar când a trecut la cifra doi și-a dat seama că trebuie să ne pună în alcătuire ceva care să ne facă să ne atragem, altfel ne-am pierde. Pământul e mare…și uite așa fiecare ne căutăm ce ne lipsește, toată viața. Câteodată ne oprim, găsim ceva ce s-ar potrivi de minune sufletului nostru și zâmbim, credința că acel ceva e pentru toată viața ne dă liniște și bucurie. Ne crește sufletul, înflorește, se dezvoltă, învață lecții,se simte bine până când se lovește de piatra neputinței și apar întrebările fără răspuns, apar regretele. Vrei să te întorci mereu acolo unde ți-a fost bine. Uneori nu se mai poate și începe durerea.Te doare că nu mai poți schimba hotărâri luate în grabă, te doare că nu mai ești ca înainte, ți se pare că trăiești viața altcuiva, suferi când cel de lângă tine alege alt drum și te lasă singură în întuneric, fără lumina ce i-ai dăruit-o lui. Drumul tău e greu, labirintul vieții ți se pare de nepătruns, simți că nu mai poți și vrei să renunți Te doare de a ajuns durerea să te hrănească, simți că fără să te doară –nu trăiești. Ești într-o răscruce acum, depinde de tine ce drum vei alege în continuare, atenție!, drumuri sunt multe,caută cu grijă, cu grija aceluia ce și-a înțepat tălpile în spinii suferinței, acum poți să alegi să schimbi destinul, chiar dacă rana sângerează încă și nu poți să ștergi cu buretele întâmplările sorții. Alege liniștea, acceptă vindecarea, iartă-te, mai întâi pe tine și apoi pe ,,alții,,eliberează-te din poveste și eliberează-i și pe ei- doar așa poți păși mai departe spre împlinire. Iubește !
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: