Sări la conţinut

Cu sufletul în palme-fragment 2

februarie 26, 2020


Ziua zbură ca oricare alta, tracasări, probleme nerezolvate, bârfe, tonuri ridicate de voci ale șefilor, ce nu-ți mai vedeau capul de treburi jucând solitaire pe calculator. În pauza de masă Maria a ieșit să se plimbe în curtea fabricii. Îmbrățișă un copac și-l rugă să-i preia toate nefericirile, promițându-i apă din belșug.Asta era Maria, vorbea cu florile, cu pomii,cu păsările cerului, cu Dumnezeu.Niciodată nu cerea ceva, fără să dea la schimb o vorbă bună, o îmbrățișare, un zâmbet.Privirea urcă pe seninul unei zile albastre-aurii.Un soare blând trimitea raze călduțe spre un pământ gri, fără pic de strălucire. Atentă Maria descoperi în rondul de flori, picături de verde crud.Erau vârfurile îndrăznețe ale narciselor ce căutau lumina să-și pregătească hrana zilnică.Ghioceii de mult și-au închis clopoțelul, anul acesta au înflorit mult prea devreme.Calendarul anotimpului și-a schimbat înfățișarea.Iarna a fost mai mult o primăvară timpurie.Pauza de masă s-a terminat și Maria intră iar în biroul anost, nevăruit, plin de dosare și în care lucrase atâția ani.Pentru încă patru ore trebuia să-și închidă gândurile, punea la punct niște documente sortite de a rămâne închise-n dosare pentru totdeauna.Se va așterne praful peste ele și probabil vor sfârși, ca multe altele într-o topitorie spre a fi reciclate.Timpul s-a scurs secundă cu secundă, fără să dea vreo știre că pleacă spre plus infinit.Deodată, Maria tresări. Ca un arc de cerc peste care se întindea o sfoară, câțiva din atomii din care era făcută își schimbară direcția. Înțelese că se terminase programul și trebuia să plece acasă.Își luă haina din cuier, geanta de pe scaun, închise automat biroul și începu să coboare scările.Treceau pe lângă ea ceilalți colegi, fiecare purtând în gânduri frământările zilnice.Absentă ca de obicei,trecu de poarta fabricii și deschise ușa gândurilor personale. Le lăsă în voia lor să colinde nestingherite. Acum putea să-și pună întrebări, avea suficient timp la îndemână să caute răspunsuri. Trecuse viața pe lângă ea ca o fâlfâire de batistă, în virtutea inerției se înscrisese pe aceleași coordonate ce-i fuseseră dictate de o societate în degringoladă. Nu-și ascultase sufletul, simțea că suferă ori de câte ori o hotărâre luată în rândul lumii, o obliga să-și alunge trăirile proprii.Poate ar fi fost bine să-i spună ce avea pe suflet atunci când drumul vieții era plin de florile tinereții, n-a făcut-o. A considerat mereu că nu ea trebuia să facă primul pas. El înconjurat mereu de femei frumoase nici n-a observat-o.Sau poate de câteva ori s-a pierdut în strălucirea ochilor ei de abanos.Doar atât.N-a avut timp să citească un suflet ce -și găsise alinarea în umbra lui. Pașii Mariei se îndepărtau și duceau cu ei rămașița de suflet plină de contradicții, de neîmpliniri, de suferință. Nu s-a căsătorit, a tot așteptat ceva ce credea că o să se întâmple, poate credea că are și ea dreptul la un strop de fericire. El a găsit doi ochi deschiși la culoare și a făcut schimbul de inele. Atunci Maria a crezut că viața ei s-a terminat,o depresie ușoară a doborât-o. Simțea că nu mai are pentru cine să trăiască, pentru ea nu-i era deajuns.A ridicat-o  cea mai bună prietenă.Îi este recunoscătoare și azi.De atunci a trăit mereu în așteptare. Nici măcar nu a știut vreodată ce așteaptă.Doar că universul avea oprit un loc pentru ea pe scara suferințelor umane. Destinul Mariei a luat –o pe altă cale.Povestea continuă…


No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: