Sări la conţinut

Cu sufletul în palme

februarie 16, 2020




O dimineață ca oricare altele, Maria privi prin geamul dormitorului afară, văzu o iarnă gri, rece și fără pic de zăpadă. Gândurile îi plecară razna , le mâna de la spate un suflet însingurat, trist, cu prea multe neîmpliniri scrise pe destin. Mintea nu-și înghițise încă gura de cafea, să poată depăși gândurile, așa că echilibrul ei interior se hâlția pe balanța acestui timp când jos, când sus. Intră în bucătăria micuță plină ochi cu tot felul de ustensile, puse apă în cafetieră, cafeaua și acum aștepta să simtă parfumul acela proaspăt al cafelei măcinate cum îi dă o stare de bine. După o gură de cafea, mintea începu să lucreze, puse pe stativul zilei faptele din ziua precedentă, le inventariază și le așeză cu grijă pe rafurile timpului trecut. Constată liniștită că și de data asta faptele bune atârnau mai mult în balanță. Rupse o bucățică din felia de pâine prăjită, doar ca să-și ia medicamentele, nu le putea înghiți cu apă. Inima îi făcuse probleme de la 20 de ani, un medic tânăr care venise în practică la cabinetul medical al întreprinderii, a examinat-o și i-a pus primul diagnostic care ar fi trebuit s-o îngrijoreze: suflu systolic de gradul II în evoluție. Tinerețea n-a lăsat-o să ia prea în serios acest diagnostic și-a văzut de viață așa cum facem fiecare dintre noi. Sunetul strident al alarmei telefonului strică această deplasare a minții în trecut și o aduse cu picioarele pe pământ. Trecu în dormitor, începu să se îmbrace pentru a merge la serviciu, se mai uită odată la ceas, nu voia să întârzie era tot timpul punctuală și n-ar fi dezmințit niciodată această afirmație. Deși în calendare e iarnă, temperaturile schimbă percepția omului despre natură. Maria nici nu mai știa cum să se îmbrace, luă din cuierul pom un fâș ușor cu glugă și plecă grăbită spre serviciu. Mergea întotdeauna pe jos, deși făcea o jumătate de oră. Doar așa putea să-și așeze gândurile, să le stivuiască pe categorii, să împartă pe cele pline de durere în mai multe locuri, dor mai puțin așa. Privirea îi alunecă pe șoseaua ce se desprindea parcă dintr-o curbă aproape la nouăzeci de grade și se întindea nestingherită până unde puteau ochii să vadă. Nicio mașină, parcă era sfârșit de lume. De sus un croncănit de ciori tulbură liniștea și –i arată Mariei că anotimpul în care s-a trezit azi, e iarna. Grăbi pasul, fabrica unde trebuia să ajungă se vedea deja. Aruncă hățurile gândurilor pe care încercase să le strunească iar ele evadară în universul ce se deschidea înaintea lor. O stare de bine puse stăpânire preț de o secundă pe sufletul Mariei, care nu mai pricepea nimic, dar nici nu-și mai punea întrebări, deoarece știa că ar fi cheltuit prea mult timp pentru răspunsuri. Opri cel mai frumos gând, unul înflorit deja, privi călimara cu senin a cerului și obligă mintea să-și deschidă agenda să ia notițe. Se potrivea pe această întâmplare un zbor ca o fâlfâire de aripi sănătoase, se întrezărea la orizont o poveste, apăsa pe obraz raze de soare ce voiau să coloreze dorințe rămase neîmplinite. Pleoapele ochilor căzură și închiseră seninul privirii Mariei. Când deschise ochii din nou se lovi parcă de un zid imens ce ascundea un suflet timid, sensibil, curat, ce încerca să-și oblojească rana ce sângera încă. Cuvintele lui au luat forma tăișului de sabie și au tăiat cu precizie exact acolo unde doare mai tare, acolo unde se repară mai greu. Orice cusătură ar face Maria, umbrele se vor scurge mereu și vor ocupa locul unde altădată era bucurie. O pală de vânt întoarsă parcă din alte timpuri, închise porțile universului ce fusese deschis pentru gândurile ei. Realitatea o trezi și-i arătă că ajunsese deja la serviciu. O altă zi își deschidea porțile…


No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: