De ce?
ianuarie 29, 2020

eu nu voiam să pleci, dar ai plecat
erai așa un pic îngândurat
cu mâna nici un semn nu mi-ai făcut
și te-am pierdut iubire, te-am pierdut
și mi-ai fi fost doar tu îndeajuns
iar dorul meu n-ar fi rămas-ascuns
ar fi-nflorit ca florile de mai
și-aș fi crezut că viața îmi e rai
doar că n-a fost așa cum mi-am dorit
din doi doar unul singur a iubit
și-acum deja avem argint la tâmple
și așteptăm ceva… să se întâmple
poate că am noroc în altă viață
poate că mă deșteaptă-o dimineață
și-mi pune flori pe frunte-n loc de riduri
m-ajută să destram vechile ziduri
și te-am pierdut iubire, te-am pierdut
cu mâna nici un semn nu mi-ai făcut
erai așa un pic îngândurat
eu nu voiam să pleci, dar… ai plecat
No comments yet