Sări la conţinut

Și bărbații iubesc…

aprilie 20, 2019

Cum să trec bariera care mă desparte de gândul ce-mi macină viața, cum să fac curat în sufletul meu și să nu mă doară? Fiecare amintire lipită pe suflet, la desprindere îmi va face o rană, mi-e greu să scriu, poate mă citesc și femeile și ele sunt așa de pretențioase când este vorba de iubire, da, despre iubirea unui bărbat vreau să vă vorbesc, cum? voi credeți că bărbații nu iubesc? Credeți că ei nu suferă, ei bine, vă dau eu răspunsul acum, dragele mele femei, suferim și noi dar știm să ascundem această suferință, o acoperim cu trăirile noastre interioare, nu deschidem nicio fereastră să puteți privi înăuntru. Am fost singur până acum, nu-mi trebuia nimeni, dezamăgirea pusese stăpânire pe mine, nu mai eram al nimănui, mă neglijam mereu, mă lăsam pe ultimul plan al vieții mele, nu-mi păsa de mine în nici un fel și nu știam dacă trăiesc sau nu. Acum sunt alt om, simt că sunt iubit de cineva și e un sentiment extraordinar, dar nu pot să nu mă întreb acum la început, înainte de a mă cunoaște-ce iubești femeie la mine mai mult, fotografia sau ceea ce scriu, țin foarte mult să-mi răspunzi la această întrebare.Vreau să știu, trebuie să știu asta înainte de a ne vedea. Doar în fața ta mi-am dezbrăcat sufletul de orice haină, l-am lăsat gol, vreau să-l vezi și să-mi spui dacă e frumos, dacă e pe gustul tău, dacă valorile ce le păstrează sunt la fel la amândoi. Singurătatea m-a vindecat dar mi-a dat și puteri nebănuite, simt că-mi ești în suflet, te-am lăsat să locuiești în el încă din prima zi când te-am văzut, ceva-mi spunea că te știu de mult timp, poate din altă viață, poate am fost împreună, mă atrăgea ceva la tine ca un fel de magnet al timpului acesta, nu pot să mă mai stăpânesc, îmi vine să-ți scriu mereu ce simt, de parcă mi-ar fi zilele numărate și n-o să am timp să-ți spun tot . Strâng fuiorul gândurilor ce vreau să ți le trimit și le încarc pe fiecare cu emoția izvorâtă din dorul ce mă arde, mă pârjolește, sunt deja foc pe dinăuntru și vreau să-ți spun că niciodată în viața mea nu am ars, acum simt asta pentru prima oară și mărturisesc că e un sentiment atât de plăcut. Se amestecă în mine trăiri de când m-ai învățat să iubesc, să mă iubesc pe mine care nu contam, să te iubesc pe tine ca o cerere perpetuă de a mă completa, doar acum simt că niciodată nu nu fost complet, acum simt că tu ești ceea ce-mi lipsește.Te iubesc, iubesc tot la tine, am știut asta din prima clipă când privirea mea te-a desenat pe retină. 
Îmi fac iluzii că mă păstrezi în gândul tău și pe mine, mi-ai spus de problemele cotidiene care te copleșesc, că această perioadă pe care o traversezi e destul de dificilă, atât în familie cât și la serviciu, știu toate astea și crede-mă că-mi pun toate gândurile suport, doar ca ție să-ți fie bine. Mă rog la Dumnezeu să-ne dea putere la amândoi să vedem lucrurile cum trebuie, să alegem din noianul de dorințe pe cele prioritare, să scuturăm de pe noi suferințele ce ne sufocă și să urcăm treptele spre împlinire. Deși vorbesc doar în gândurile mele, vreau mereu să las la ușa sufletului tău o șoaptă ruptă din dorul meu pentru tine, ce trăiește atât de intens, atât de senin, orice clipă care trece și mă gândesc că nimeni nu știe dacă mai există și următoarea, trăim mereu prezentul, viitorul nu ni-l garantează nimeni, niciodată. Îți doresc să te bucuri de clipe minunate, să se observe pe chipul tău fericirea, să zbori mereu alături de speranțe ce urmează a se împlini. Iubindu-te pe tine, mi-am dat seama că am început să mă iubesc și pe mine, acum știu că am fost la momentul potrivit acolo unde universul a vrut să fiu.Vocea ta m-a fermecat, mi-a acordat sufletul pe o frecvență pe care nu voi putea s-o schimb niciodată, este până la sfârșitul vieții, exact ca și o carte de identitate valabilă la nesfârșit. Neliniștea și suferința mea emoțională îmi produc o simțire puternică și-mi dictează mereu ce să-ți spun, dacă m-aș lua după minte ar trebui să te asigur în fiecare secundă de iubirea mea curată, profundă, misterioasă, incomensurabilă, dar eu mă iau după suflet și scriu cu focul ce mă arde în privire, că nu e nevoie să ceri ceva de la mine, că-ți dăruiesc totul, tot ce-am strâns în anii ăștia de suferință, am păstrat sublimul vieții ascuns sub perdeaua cumințeniei sufletești, n-am îndrăznit să ridic vreodată ochii mai sus decât îmi dicta bunul simț, mi-am păstrat imaculat cugetul, am vorbit frumos, am ajutat pe oricine-mi cerea ajutorul, am empatizat cu cel în suferință. Iartă-mă că am divagat de la subiectul,,noi,,, deci nu uita că te iubesc și te respect pentru ce ești, pentru ce vei face, pentru că-mi doresc din tot sufletul meu să-ți aparțin. Poate te odihnești, m-ar bucura să fie așa, știu că nu prea ai dormit în ultimele zile, meriți să-ți recapeți forțele mai ales că ai atât de mult de lucru,dar, nu pot să nu-ți scriu, știu că scrisul meu este efemer, că tu după ce citești ștergi și nu mai poți recupera, dar asta e viața, uneori e diferită de film, alteori e atât de fragilă, atât de plină de romantism, atât de chinuitoare sau atât de fericită. Înainte de a te cunoaște pe tine, în sufletul meu cineva avusese grijă să-mi semene vânt și mult timp după asta am cules doar furtună plină de ne-înțelesuri, niciodată nu mi s-au oferit șanse să pot să mă ridic din abisul în care am fost aruncat de dorința mea de viață, care trebuia să-mi fie echilibru ajunsesem să cred că meritam ce mi se întâmplă, că destinul a hotărât așa și că nu există alt drum, n-am putut să sar niciodată gardul prejudecăților și să opresc pentru mine o clipă de frumos. Mă paraliza o frică ce-o aveam inoculată-n mintea care nu putea să hotărască nici măcar pentru un lucru simplu. Iartă-mă, te rog, că-ți spun toate astea, dar am convenit să fim sinceri de la început și cred cu tărie că sinceritatea deschide calea spre o apropiere sufletească adevărată.Femeii de lângă mine, de când mă știu nu i-am oferit niciodată indiferență, dar am primit singurătate din plin, am tăcut și-am luat de bune minciuni spuse de un suflet care se iubea numai pe el, nu judec, sufletul meu bun a iertat tot, suferința m-a întărit și am reușit să trec podul dezamăgirilor singur, poate șchiopătând, risipit pe bordura unui timp ce trece fără șovăire, dar n-am implorat niciodată ajutorul cuiva, am plâns(și bărbații plâng câteodată) și tot eu mi-am șters lacrimile, am căzut și m-am ridicat, mi-au sângerat tălpile umblând în întunericul sorții să caut calea spre lumină, a fost greu, dar mă bucur acum că am reușit. Bucuria mea este așa de mare deoarece aici te-am întâlnit pe tine, iubirea de care aveam nevoie, simt că mă completezi în toate, ai atâta bunătate în suflet, nu știu cum ai fost crescută, dar mulțumesc mamei tale (și mă rog să fie sănătoasă) pentru bunul simț în care te-a făcut mare, simt la tine o,,cinste,,-un amestec de drăgălășenie cu seninătate și timiditate care-mi place de nu mai pot, e și acesta unul din motivele pentru care te iubesc și cu cât te cunosc mai bine, simțirea mea devine mai puternică. Dacă ceea ce-și spun acum nu te interesează, poți să-mi spui și voi înceta cu povestea vieții mele, eu o trec în revistă nu ca să mi-o aduc aminte, am suportat destulă durere,vreau numai să-mi cunoști sufletul, vreau să știi ce mi-a oferit viața până acum și ce-mi doresc eu de acum înainte, dacă voi mai avea zile de petrecut în această lume materială, scăpată de sub control în care ne zbatem cu toții să supraviețuim.Te iubesc draga mea, mă gândesc la tine în fiecare secundă și nu vreau să-ți împovărez gândurile …Fii fericită, meriți! 

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: