Sări la conţinut

Neputință

februarie 10, 2019

când dimineața roua își pune-n cești de flori

și soarele mijește doar raze-ngemănate

eu te zidesc iubire din cărămizi de zori

și-n inimă-ți pun vise din nopți abandonate

în mine sloiuri grele prind în îngheț tot dorul

și-o ceață fără margini mi-apasă răsuflarea

din când în când prin neguri mai bântuie fiorul

un suflet din adâncuri ți-așteaptă azi chemarea

e- atâta iarnă-n suflet, e-atâta ger, ninsoare

tu ești așa departe și nu-ți mai sunt în gânduri

la tâmple simt argintul, mă strânge a mirare

consoane și vocale îngheață drepte-n rânduri

degeaba strig, nu-i nimeni alături să-mi răspundă

și lacrima din urmă-mi îngheață în privire

nici soarele nu poate să ardă-ntr-o secundă

tristețea ce m-apasă, a cui rămân, iubire?

Reclame
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: