Sări la conţinut

Dezlegare

februarie 5, 2019

sufletul mi-l oglindesc  în apa în ciutură

aburi ies din apa clară ce te-mbie să o bei

peste cumpăna fântânii pomii reci se scutură

de înghețul iernii aspre și nu mai găsesc scântei

să aprind o vâlvătaie să-mi usuc simțirea toată

altfel pierd pe drum de gheață și ultimul ciob de dor

mi-a trecut timpul degeaba și mă simt abandonată

iar din lacrima ce curge pe obraz strâng un  izvor

o speranță mă îndeamnă să culeg clipe din veac

să le țes pe o perdea, s-o așez acas pe grindă

iar din ierburile-nalte să-mi pot dăltui un leac

să petrec singurătatea peste -argintul din oglindă

chinuită  de- un blestem fără unghiuri de-odihnire

îmi fac palmele căuș și un deget pun pe rană

cresc mirări pe așteptare și cerșesc de sus iubire

și cuvinte nerostite se  apleacă spre  icoană

simt pe păr o mângâiere, pulbere de cer albastră

tulburare peste toate amintirile  de ieri

fără puncte cardinale, să deschidem o fereastră

să lăsăm singurătatea să se spargă în tăceri

pe orizontul de uitare dăltuiesc o galerie

și pe vatra cu speranțe, ascut lamă de cuțit

din consoane și vocale leac curat de poezie

torn în ciutura fântânii , îngerii să ți-i trimit

Reclame
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: