Sări la conţinut

în doi

mai 13, 2018

 

nu-mi spui nimic și gândul nu-mi dă pace

colindă peste tot să te găsească

tristețea  mă apasă, stau pe ace

și-afară plouă, ploaie mocănească

înșir pe gard dorințele, să tacă

mă doare plânsul lor și noaptea vine

luna din cer, pe stele le îmbracă

pentru concert  în  albe pelerine

prin ploaie trimit gândul să te strige

să știu ceva de tine, unde ești

un univers sortit e să oblige

să ții mai sus ștacheta, când iubești

eu mă frământ și ție nici nu-ți pasă

așa e viața, zbucium și blestem

perdeaua de-ntuneric mă apasă

tu ești lumina mea, șoptit – te chem

să-mi fii aproape, vino când te strig

pe brațul tău să-mi odihnesc  un vis

să scap de suferință și de frig

să cred că am ajuns în paradis

e timpul scurt, trăim așa puțin

și împletitul vieții-i migălos

venit-a clipa, încă  mai iubim

în doi putem trăi chiar mai frumos

 

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: