Sări la conţinut

Dar întârziat

martie 6, 2018

 

 
Mi-ai dăruit un gând, m-a surprins generozitatea ta, mai ales pentru că eu nu făcusem nici măcar un singur gest care să lase o urmă de pași pe destinul tău, recunosc că am fost acolo, pe furiș, am privit pe fereastra sufletului tău și ți-am văzut fericirea cum se bucura de albul zăpezii acum la început de primăvară, cum amesteca culorile să răsară apoi strălucitoare în dimineți cu rouă pe pleoape, am urmărit cu sufletul la gură amurgul ce-ți picta înserările și aștepta stelele să coboare pe frânghii de dor să-ți lumineze drumul până la margini de univers. Am văzut bucuria ce-o purtai la cingătoarea adevărului, știam că nu ai nevoie de nimeni și de nimic. Dar am mai văzut ceva, am mai simțit ceva, faptul că atunci când nu mai ai așteptări stai pe loc, până-ți construiești un alt munte de așteptări. Ești perfecționist se vede de la o poștă, iar așteptările tale sunt mult prea mari, eu nu m-aș putea ridica niciodată atât de sus, nu, să nu înțelegi că mă subapreciez, sunt și eu un suflet ca oricare, venit pe pământ să-și îndeplinească misiunea și cum nimeni nu e perfect pe lumea asta, alerg pe cărările vieții mai tare sau mai încet după cum bate vântul destinului. Întâlnesc în cale suflete frumoase, bucuroase, fericite, dar și suflete rănite ce-și plâng greșelile pentru că nu au știut că nimeni nu e dator să le iubească așa cum sunt. Mi-ai dăruit un gând și mă tot întreb cum o să merg mai departe și mai ales ce trebuie să schimb la mine ca să pot intra pe ușă.
Dorință târzie scrisă pe ultima pagină a vieții.
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: