Timpul și noi

 

 

eram doi copii cu viitor incert

ce s-au întâlnit pe o prispă de gând

ne-am privit doar o clipă și de atunci am știut

că suntem jumătăți ale aceluiași întreg

am închis cuvintele nespuse în rame de tăceri

și le-am depozitat în cămările sufletelor noastre

tinere, neexperimentate, sfioase, nesigure

timpul și-a cernut clipele,

neștiutori le-am pierdut numărul

și nu am oprit eșarfele de bucurii

care ne împânzeau retina

iar viața cu ascunzișurile ei

ne-a tăiat aripile de câte ori încercam un zbor

ne-am trezit acum în toamna vieții

fără răspunsuri la întrebări

brume reci ne-au albit tâmplele și nu mai găsim loc

să ancorăm corăbiile sufletești

care plutesc în derivă de atâția ani

turnați în tipare prea strâmte,

bătuți de vânturi fără speranță

ne privim lacrima din ochi și mergem mai departe

unde să găsim curajul de a ne opri sub același adăpost

să ne cuprindem palmele și întregiți să curgem torent

în buzunarul peticit al timpului…