Zidești tăcere

trimis-ai vântul

prea obosit să mai adie

să-mi ia cuvântul

ce-l zugrăvisem pe hârtie

nu crezi în vise

și nici în luna de pe cer

iubiri promise

pe veci râmân doar un mister

 

nu simți chemarea

ca un ecou în infinit

cu întrebarea

pe unde-ai fost, când ai venit

speranța-ți este

prea temătoare și tăcută

te chinuiește

dorința searbădă și mută

gândul tău pleacă

pe un făgaș de nebunie

și  te dezbracă

lăsându-te în agonie

uită și iartă

alege drumul înapoi

o altă soartă

scade distanța dintre noi