Sări la conţinut

Împreună

mai 17, 2010

prin fereastră privesc plopii

 cum se zbat de vântul rece

frigul îmi pătrunde-n oase,

mă-nvelesc cu haina bună

ţi-aş mai scrie un rând măicuţă,

 să-ţi mai spun ce se petrece

şi mă cert, n-am fost în stare

 să-ţi mai scriu de aproape o lună.

 

greu îmi e plecat de acasă,

străinul nu-mi ştie seama

dar am vrut să fiu om mare,

să nu  trăiesc în nevoi

ştiu că asta îţi doreai tată,

 parcă o şi  văd  pe mama

cum plânge, printre  sughiţuri,

 povestindu-ţi despre noi.

 

lupt să-mi împlinesc un vis

 dar în suflet port povara

dorul de voi mă usucă,

 lacrimile-mi şterg prea des

şi aştept cu nerăbdare,

 timpul să trimită vara

să-ţi sărut mâna muncită,

şi  să v-ajut la cules.

 

prin fereastră privesc plopii

 cum se zbat de vântul rece

frigul îmi pătrunde-n oase,

 mă-nvelesc cu haina bună

câte-n lumea asta mare

 or veni şi s-or petrece

voi păstra ca amintire

 viaţa noastră  împreună.

 

 

 

 

 

 

 

11 comentarii leave one →
  1. mai 17, 2010 3:01 pm

    Frumoase versuri. Mă răscolesc şi depărtarea de ţară şi familie devine tot mai grea. Dar cred că aşa apreciez mai mult ce am avut şi încă mai am.

  2. maminineta permalink*
    mai 17, 2010 3:06 pm

    Cristi mami, dorul de copilaria lipsita de griji ne urmareste pe toti, chiar daca imbatranim.Iar parintii, fratii, bunicii,au un loc separat in inima noastra.Iti doresc sa ai parte de multe lucruri bune pe drumul tau departe de tara si familie.

  3. kushter permalink
    mai 17, 2010 3:57 pm

    Permanent sunt departe de casă, de părinţi, de mine, de viaţă… Sunt străin, nu recunosc pe nimeni şi nimic. Nu ştiu ce caut aici.

  4. mai 17, 2010 6:11 pm

    Bine te-am gasit Maminineta! Imi era dor de acest blog cu poezii superbe in care gasesti doar frumos si sensibilitate! Multa sanatate iti doresc!

  5. maminineta permalink*
    mai 17, 2010 9:16 pm

    Slavic,stiu ca e greu singur,dar esti acolo unde trebuie sa fii,ai un rost,cineva o sa aiba nevoie de tine si o sa fii langa acea persoana la momentul potrivit.Toate au randuiala lor.

  6. maminineta permalink*
    mai 17, 2010 9:21 pm

    Nea Costache, nici nu stii ce greu ne este fara dumneata.Pui ceva in gandurile scrise care pentru noi e ca un medicament.Te asteptam sa-ti pui netul.

  7. mai 18, 2010 12:41 pm

    mi-au placut foarte mult!
    ” prin fereastră privesc plopii

    cum se zbat de vântul rece

    frigul îmi pătrunde-n oase,

    mă-nvelesc cu haina bună

    câte-n lumea asta mare

    or veni şi s-or petrece

    voi păstra ca amintire

    viaţa noastră împreună.”

  8. maminineta permalink*
    mai 18, 2010 1:46 pm

    Orry mami, familia trebuie sa fie unita.Dorul te face sa vii mereu acasa.

  9. mai 18, 2010 9:31 pm

    „câte-n lumea asta mare

    or veni şi s-or petrece

    voi păstra ca amintire

    viaţa noastră împreună”

    Asa e, toate vin si trec insa noua ne raman amintirile… De multe ori ne bazam pe amintiri in momentele noastre sensibile… Si inca ceva, superbe pozele…

  10. maminineta permalink*
    mai 18, 2010 9:35 pm

    Ionele,ai dreptate, amintirile ne raman, sunt numai ale noastre.

Trackbacks

  1. LA CAPĂT DE LINIE, SPERANŢA… (12) «

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: