Ce faci?
Ce faci primăvară?, unde ți-este gândul de ne porți cu tine prin tristeți și ploi, gustă din licoare și dezleagă vântul să ducă parfumul peste amândoi, inspirăm iubirea ce crește-n grădini și lungim speranțe, bucurii și dor, colindăm pământul aprinzând lumini, bând apa vieții din purul izvor. Cum crezi primăvară că doar luna plină o să poarte-n spate suferința toată, cum aduni necazul ?, cum stăpânești chinul? lasă-le să fie trase iar pe roată. Învelește-n verde câmpul și zâmbește, încă-o zi se-arată acum la orizont, plimbă bucuria peste tot, trăiește și mai strânge-o clipă pentru tine-n cont, înfloresc bujorii, râde iar natura, peste tot și toate se lasă senin, poartă frumusețea și aruncă ura, toată înflorirea să nască sublim. Să-nțeleg că ție de noi nici nu-ți pasă, dacă întristarea semeni pe pământ, iau astăzi cu mine povara ce-apasă și-i tivesc vocala dintr-un alt cuvânt, să te văd străino cum o să duci dorul serilor pierdute într-un mai cu flori, hai vino cu mine să stâmpărăm dorul, să simțim în suflet cum se nasc fiori.
Căutări în zadar
azi mă simt o parte- din mai multe părți
ce nu-și găsesc visul desenat pe hărți
cad în pleoapa zilei și mă pierd în gând
în lumina slabă de apus arzând
mi-e străin și cântul unui cuc în zori
răsăritul palid plânge în culori
rar din călimară curg vocale grele
îmi lipsești iubire, pulberea de stele
ce se așează-n noapte pe un gând uitat
strălucește iarăși, eu te-am întrebat
dacă printre rânduri simți că-ți este cald
când natura-și plânge verdele smarald
galerii prin gânduri dorul îmi tot sapă
e numai iubire, nu mai dă de apă
să stingă fiorul ce-a -nmugurit iar
nu vrea să-i mai treacă clipa în zadar
vino mai aproape, nu mai sta-n trecut
glasul meu te cheamă, glasul tău e mut
luna-mi luminează visul din privire
a trecut o viață, unde ești, iubire ?
Raiul din suflet
eu nu vreau, dar port în suflet toate iernile cu noi
cer să ard în primăvară și să fiu stinsă de ploi
din Înalt culeg simțirea ce se scaldă în culori
și te chem din nou iubire, o tot fac de mii de ori
umbrele le șterg cu guma nerăbdării –n dimineți
și trimit pe apa vieții tot ce crește în tristeți
azi au înflorit salcâmii și-au făcut pentru noi, rai
lângă mine stai iubire, să-nnoptăm în luna mai
și să mai simțim tot dorul ce vine din răsărit
să-mpletim în trei fiorul patimii ce ne-a unit
mână-n mână, prinși de vrajă să ne-ntoarcem în trecut
viața s-o luăm de la capăt, să facem tot ce-am fi vrut
și te chem din nou iubire, o tot fac de mii de ori
din Înalt culeg simțirea ce se scaldă în culori
cer să ard în primăvară și să fiu stinsă de ploi
eu nu vreau, dar port în suflet toate iernile cu noi
DUEL
primăvară străină, mi-ai adus numai frig
doar în casă mi-e bine, vino, spune-mi povești
când în suflet te port și nu vii când te strig
nici nu știi cât mă doare, pentru mine tu ești
bobul pur de lumină ce-mi apare în vis
ochii ce i-am iubit și de care mi-e dor
fructul care s-a copt și mi-a fost interzis
lacrimile ce-au curs și-au făcut un izvor
te repet an de an în consoane cuminți
și te scriu pe pereți, te pictez pe retină
cu căldura mă-mbii și cu frigul mă minți
și eu caut mereu să descopăr lumină
lângă mine nu e, îl aștept și nu vine
cel ce-n sufletul meu și-a făcut adăpost
primăvară de ce mi l-ai luat ieri cu tine
de mult timp îl păstrez, îmi făcusem un rost
ploaia cade mereu, turbulențe pe cer
n-am cu cine să-mpart viața asta la doi
pretutindeni eșarfă de-ntuneric, mister
ce nu-l pot dezlega prin perdeaua de ploi
primăvară străină, nu veni să cerșești
tot ce –n suflet păstrez, n-o să-ți dau chiar de doare
pașii lui sunt aici, mi-au rămas, tu iubești
doar imaginea lui ce-i mereu călătoare
Raiul din suflet
eu nu vreau, dar port în suflet toate iernile cu noi
cer să ard în primăvară și să fiu stinsă de ploi
din Înalt culeg simțirea ce se scaldă în culori
și te chem din nou iubire, o tot fac de mii de ori
umbrele le șterg cu guma nerăbdării –n dimineți
și trimit pe apa vieții tot ce crește în tristeți
azi au înflorit salcâmii și-au făcut pentru noi, rai
lângă mine stai iubire, să-nnoptăm în luna mai
și să mai simțim tot dorul ce vine din răsărit
să-mpletim în trei fiorul patimii ce ne-a unit
mână-n mână, prinși de vrajă să ne-ntoarcem în trecut
viața s-o luăm de la capăt, să facem tot ce-am fi vrut
și te chem din nou iubire, o tot fac de mii de ori
din Înalt culeg simțirea ce se scaldă în culori
cer să ard în primăvară și să fiu stinsă de ploi
eu nu vreau, dar port în suflet toate iernile cu noi
Fântâna fără apă
tăcerea ta mă arde, începe să mă doară
oricare gând vibrează, îl simt cum mă-nfioară
și-o lacrimă grăbită-mi apare în privire
nici somn nu mai am noaptea, că nu-mi mai ești, iubire,
dar ce să fac, încotro eu gândul să-mi îndrept ?
și unde-n lumea asta- mai pot să mai aștept
s-au scurs atâția ani că nu pot să-i mai număr
și ce-aș fi vrut speranța s-o sprijin de-al tău umăr
încep să mă usuc ca floarea într-o glastră
când apa nu mai curge , fântâna nu-i a noastră
ne-a dat-o din Inalt, Cel ce ne știe știrea
în ea văd suferința și chinul și iubirea
Amintirile cu noi
strânge franjurile clipei și unește-le-n minute
simți cum sufletul se zbate să pornească-n pribegie
nu promisiuni deșarte te înalță, lumi trecute
nu mai căuta în tine, în iubire te simți vie
omule, de ce nu ceri infinitului – spendoarea ?
de ce aripa nu-ți zboară, când pe drumuri fluturi sunt ?
tu nu vezi că o iubire te cuprinde precum marea
te destrami fără vreo luptă și te spulberi tot în vânt
din Înalt ne privesc îngeri și ne-mpart din nemurire
iar noi alergăm cu timpul, fără să-i simțim plutirea
cum să poți păstra trecutul ? un prezent fără oprire
de ce oare nu știm totul și nu ocrotim iubirea?
lângă tine-s și mă-ncântă tot ce dorul vrea să-ți spună
dimineața -și lasă tina peste lume, peste noi
cu privirea- curcubeie desenez, nu vreau s-apună
strâng în pumnii de țărână, amintirile cu noi
