Trece clipa
nu știu pe unde-ți calcă pasul
pe unde gându-ți zăbovește
dacă ești trist sau te simți bine
sau o iubire-ți prisosește
multe nu știu și mă-nfioară
un dor nestăpânit și viu
nu te-am văzut de-atâta vreme
pe drumul meu e doar pustiu
prejudecăți mă tot apasă
nu pot să-ți ies iar înainte
și clipa trece iar, iubire,
pictează viața în cuvinte
Dimensiunea următoare
îmi place să privesc destinul, îl simt cum mă nedreptățește
dar n-am putere să rup chinul, la tâmple păru-ncărunțește
mi-a curs atâta dor în urmă de pași trecuți peste abis
dar suferința nu mi-o curmă, decât speranța într-un vis
ce-l am demult, de când pe tine, eu te-am zărit întâmplător
iubirea ta nu-mi aparține, prin lume ești un călător
ce trece dintr-o zi în alta zâmbind și dând vieții temei
iubit de-atâta lume bună, iubind la rându-i doar femei
ce știu promisiuni să facă, pentru-a obține tot ce vor
iubirea mea știe să tacă, doar lacrimile curg izvor
și sper că poate-n altă viață, o să mă vezi printre străine
și o să rogi o dimineață, să mă aducă lângă tine
îmi ești
tu, niciodată, nu mi-ai dat nimic
ceva, să-mi amintească că existi
mi-aș fi dorit un lucru cât de mic
privindu-l, ochii mei n-ar mai fi triști
dar am văzut ce suflet frumos ai
când mai puteam să ascultăm povești
cu Feți frumoși, Ilene și cu cai
si de atunci în inimă-mi trăiești
în suflet țin povestea, o păstrez
durerea mi-o alină când și când
îmi ești speranță, pavăză și crez
ești dor nebun, ești singurul meu gând
Broderie spartă
te-am urmărit azi cu privirea
în asfințit, voiai să vinzi
strânsă-n pachet toată iubirea
ce se vedea-n două oglinzi
nu-ți părea rău de timpu-n care
ai semănat doar praf de stele
într-o iubire arzătoare
ce ți-o doreai fără inele
îți tace gândul, nu-ți mai scrie
pe suflet pur refren de vis
trăirea-mi este -o broderie
ce -a mai rămas, din ce-ai promis
Resuscitare
iubirea nu se-nvață nicăieri nu e un curs ca să devii expert nu-i elixir să poți prinde puteri vine de sus, eu n-am ce să mai iert de nu poți să iubești nu ai vreo vină și-n suflet altă ființă locuiește minciuna nu te scoate la lumină ea dimpotrivă totul risipește și adevărul doare, dar minciuna te-apleacă la pământ, nu-ți mai revii imună sunt acum, îmi feresc mâna resuscitând iubirea… n-o învii
Ce știu
eu nu pot ști ce sufletu-ți ascunde nu pot să știu vreodată cum iubești ce gânduri ai, sunt simple sau profunde ? mi-ar place să te știu – așa cum ești mi-e teamă că iubirea-ți nu-i reală că e un joc al minții sau deloc că viața o trăiești la repezeală și te bazezi prea mult doar pe noroc dar știu ce simt, iubirea pentru tine îmi dă fiori oriunde m-aș afla poeme scriu cu litere aldine și mă găsești mereu în umbra ta
Simt dorul tău
și vine noaptea, lin coboară
acoperă poteci pustii
sunt singură și mă-mpresoară
lumina lunii argintii
ca ea și eu simt o durere
când ești plecat prea mult, iubire,
m-apasă munții de tăcere
și-n gând apare-o plăsmuire
că-ai fi aici, mă prinzi de mână
și-n fericire mă scufund
cât e de bine împreună
când dorul tău e dor profund
