vindecare

 

 

 

viața mea-i o întâmplare

drumurile nu-mi sunt clare

nu-i lumină-n lampadare

și eu nu mai am răbdare

merg încet pe o cărare

nu am nici o alinare

cerului cer îndurare

pentru zilele amare

în piept inima mă doare

mamei mele cer iertare

c-a muncit cu disperare

fără să fie datoare

suflă vântul ca o boare

gândul meu pune-o-ntrebare

unde-i timpul să măsoare

și să-nchidă în sertare

orice urmă de-așteptare

în firide  cu zăvoare

fără urmă de topoare

asta  este  vindecare

 

cititorule…

 

 

 pun semn de întrebare  

pe zbuciumul din gânduri

și cad iar în visare

mă regăsesc prin rânduri

scrise pe-o  fila albă

cu-azurul din privire

în suflet port o salbă

de dor și de iubire

tai venele tăcerii

și las să curgă sânge

mut hainele durerii

din strana care plânge

simt vântul nerăbdării

cum imi pătrunde-n oase

mă las pradă visării

în falduri de mătase

mă regăsesc uimită

de libertatea clipei

deși sunt istovită

nu mă dedau risipei

 adun versuri și rime

ce vreau să dainuiască

le cresc în înâlțime

le fac să vă iubească

 

mirare

 

 

tot rătacind pe cale

prin gânduri să fac loc

să cuibărească-n mine

o scamă de noroc

nu fac decât  pas

să-i leg la gât o fundă

mirată am rămas

mirarea e  profundă

 

noroc plin de iubire

înveşmântat în rouă

ce strânge în privire

şi-n palmele-amândouă

un dor ce izvorăşte

din mijloc de poeme

şi veşnicia creşte

în dezlegări de vreme

 

din mâini de demiurg

ce-mi  modelează firea

alung tăceri şi curg

odată cu iubirea

prin vene cai nebuni

aleargă împreună

te-obligă  să aduni

lumina din furtună

 

mirată am rămas

mirarea e  profundă

nu pot face  un pas

iubirea mă inundă

să cuibărească-n mine

alături de noroc

descopăr altă cale

și-n suflet le fac  loc

 

iubire la pătrat

 

cerul vânăt strânge-ncet

norii grei de-atâta ploaie

trist și singur un poet

în cerneală pana-nmoaie

sar consoane și vocale

într-un dans fără pereche

peste toate se prăvale

din arcuș muzică veche

are-n gând o fantezie

versul curge și se-adună

și apare-o poezie

mâinile le împreună

gându-i trece iar hotare

fără gps și hartă

zile trec în calendare

nu-i deschisă nici o poartă

lacrimă, caligrafie

scrisă-n sufletu-i pustiu

nu există alifie

o știți voi- că eu nu știu

haideți să-i schimbăm destinul

ce dureri a numărat

și să-i alungăm noi chinul

dând iubire la pătrat

 

 

cer tivit în cuvinte

 

 

leg ziua la ochi cu-o eșarfă de gând

vreau să fur  din sertare doar o singură  clipă

când  zburai spre înalt pe o pală de vânt

și  rănită eram, te urmam c-o aripă

cer tivit în cuvinte  am găsit bine ascuns

de privirile reci și-așteptările grele

într-un colț o ruptură de suflet pătruns

de dor greu împletit cu suspin să mă-nșele

și desculță prin vreme tot alerg  fără sens

să descos de privirea care minte și-nșeală

orice palmă de visuri ce-am trăit-o intens

o dezbrac  de-orice urmă de fals și-ndoială

când  zburai spre înalt pe o pală de vânt

eu  rănită eram-te urmam c-o aripă

azi leg ziua la ochi cu-o eșarfă de gând

vreau să fur  din sertare o trăire de-o  clipă

 

dans de toamnă

 

 

te-am găsit frumoasă toamnă

cu rochița arămie

cochetai cu-n vis de vară

îl sorbeai cu lăcomie

ai trimis vântul să bată

alte timpuri să măsoare

frunzele dobori din ramuri

pe pământ să țeși covoare

 

te-am recunoscut îndată

peste vii brodai cunună

mustul roșu curgea-n valuri

soarele sta să apună

și-n lumina lui gălbuie

ca o lumânare-aprinsă

descheiai  la nasturi ziua

cât era zarea de-ntinsă

 

ca să fie cald și bine

ai dat timpului arvună

o eșarfă de apusuri

să nu-ți dea nici o furtună

trena de răcoare noaptea

sus pe cer vrea să ne-nșele

trimițând  spre noi ecoul

plin de pulbere de stele

 

frunzele dobori din ramuri

pe pământ să țeși covoare

vântul l-ai trimis să bată

alte timpuri să măsoare

cochetezi cu-n vis de vară

și îl sorbi cu lăcomie

te iubesc frumoasă toamnă

cu rochița arămie

strigăt surd

 

 

dansează frunzele în toamnă

sub vânt călduţ îmbietor

te-aştept să vii la mine doamnă

ţi-am aşternut sub paşi covor

am sufletul plin de iubire

tu eşti mereu nepăsătoare

aruncă-mi numai o privire

atunci când îţi aduc o floare

 

timpul mereu îşi face loc

vrea în secunde  să ne poarte

mi-ar fi plăcut să am noroc

dar cine astăzi mai împarte

un viitor de visuri plin

unor săraci ce n-au nimic

cui dai durere şi suspin

să poţi primi iubirea-n plic

 

ne vom trezi albiţi de vremi

cu gândul încolţit târziu

poate vei vrea să mă mai chemi

un strigăt surd într-un pustiu

cât mai e aţă pe mosor

şi  strălucire în privire

mai poţi să strângi lacrimi de dor

să speli fărâma de iubire