Sări la conţinut

Umbre

octombrie 15, 2019

umbre suntem în amintiri

așa ne-a judecat destinul

din pagina primei iubiri

în suflet să păstrăm sublimul

umbre de gânduri și de șoapte

ne-au urmărit de-atunci mereu

ne-ascundem tulburați în noapte

ai rămas trist, iubitul meu …

în gânduri vom fi împreună

și-n suflete ne-avem, iubire,

întinde către mine-o mână

de umbre pline de simțire…

Reclame

N-ai vrut să vii

octombrie 11, 2019

te-am aşteptat şi n-ai venit
nici nu-mi pusesem mari speranţe
noi între noi n-am lămurit
ce să-mpărţim, n-avem chitanţe
pentru un gând sau două-n plus
pentr-un sărut, dat doar în vis
de ce-am venit, de ce te-ai dus
nimic din astea n-ai promis

doar sufletu-mi se chinuieşte
lovindu-se mereu de mal
cine pe cine mai iubeşte ?
pleacă-ntrebări val după val
aş vrea din suflet să te scot
dar eşti legat aşa de bine
şi seama-mi dau că n-am să pot
să merg pe drumuri fără tine

cum să privesc un răsărit
şi cum apusul să mă-mbie
când eşti mereu îndrăgostit
de alta… pun în poezie
toate durerile şi chinul
şi te iubesc aşa cum ştii
dar nu vreau să-mi auzi suspinul
ce lăcrimează-n poezii

Adăpost regăsit

octombrie 7, 2019

văd foarte clar cum drumuri se-ntretaie

pe tine cum alergi tot înainte

cum de găsești seninul după ploaie ?

cu ce m-ai șters, iubire, din cuvinte ?

cu guma nerăbdării prinsă-n beznă

ai anulat atâția ani  de dor

și-ai învățat că jocul fin de gleznă

pe  suflet de femeie  e ușor

călcai așa de apăsat pe trepte

nu îndrăzneam nici ochii să-i ridic

mi-aș fi dorit destinul să îndrepte

balanța cu iubire  doar un pic

apusul a venit, vine și gerul

la mine te întorci, vrei să fim doi

am obosit tot vrând să sprijin cerul

să nu mai cad-acum pe amândoi

eu am iertat și știu că nu se poate

ca fără tine, să mai am vreun rost

îmi ești în gând, în suflet, mi-ești în toate

doar în iubirea mea ai adăpost

Arca iubirii

septembrie 28, 2019

e altă zi

și curge iar roua în izvor

doar frunze de aramă

cad pe pământ și mor

vântul prin ramuri goale

se-mpleticește nud

iar șoaptele spre ceruri

abia se mai aud

țin strâns

în a mea  palmă

penelul de culori

să te pictez pe suflet

și să topesc ninsori

ce te-au ascuns

în albul, imens și absolut

de gheață ți-e privirea

rămasă în trecut

mâna îți prind,

e rece, i-e greu să mai reziste

nu poate să mai scrie

dorințele pe liste

în suflete-o durere

pe amândoi ne-ncearcă

ce zbatere-i  să urci

iubirea pe o Arcă

Tăcerea

august 3, 2019

Am numărat zilele de atunci, au trecut destule și abia acum am înțeles că și Dumnezeu le numără pe ale mele. Mulțumim dimineții când ne trezește și ne arată alt răsărit, poate mai frumos ca cel de ieri și nu ne dăm seama că suntem doar semințe pe care Creatorul le plantează în lutul vremurilor. Depinde de noi, câtă putere de germinație avem să ducem mai departe miracolul  vieții. De când mă știu am luat viața în piept cu dorința de a reuși ce mi-am propus. Primul obstacol l-am întâlnit după terminarea liceului.N-am putut să-l sar. Muntele de neputință m-a obosit sufletește , cu  privirea în pământ am călătorit pe ulițele vieții, împiedicându-mă mereu. M-ai redresat tu, atunci când fluturând stindardul trăirilor tale, m-ai descoperit căzută în umbra ce-o lăsai   și din care-mi făcusem acoperământ de vreme rea. M-am lăsat dusă de valul vieții, doar văzând că plutesc lângă mine și alți trăitori de sentimente, amăgiți de drogul echilibrului. Niciodată nu m-am pus pe locul întâi,ceilalți din jurul meu aveau mereu prioritate. Și nu-mi părea rău, cultivasem în mine ideea că  acesta este scopul apariției mele pe această lume. Urzeam mereu firele uneori fragile , poate neînsemnate, dar care mă făceau să cred  că va veni o zi în care omida muncitoare se va transforma într-un fluture frumos, care va zbura.Visam la zborul acesta efemer,ca la cea mai de preț  taină ce mi-ar fi dăruit-o universul. A fost o perioadă când am crezut  că se va întâmpla asta, dar mi-ai pus simțirea pe vârf de spadă, iar gravitația a făcut restul.M-am trezit cu speranțele tăiate exact de unde începuseră să înmugurească.  Ai putea să mă aduni din nou, dar n-o faci, ai ales tăcerea care sapă galerii într-un destin  de care  nu-ți mai pasă…

Sclipiri marine

iulie 23, 2019

mi-e gândul pasăre în zbor și mă obligă să aprind scânteia ultimului dor, ce îl aud de mult șoptind în vara cu sclipiri de maci, ce se revarsă peste tot să nu te las deloc să taci, îmi fac curaj și simt că pot să te cuprind cu mâna dreaptă și să-ți arăt unde e drumul vezi lângă tine e o treaptă, în depărtare e doar fumul
tu pleci distanța asta doare, când mă trezesc în dimineață bobul de rouă de pe floare, mi-arată cum să trec prin viață să primenesc gânduri ce-au fost, tivite în culoare-albastră să înțeleg că are rost, ca sorții să-i deschid fereastră s-o îmbunez cu bucurii pictate pe tipsii de argint prin înălțime de mă ții, voi ști că este un alint
vuiește marea și-ți aduce din larg atâtea doruri reci legate sunt de un catarg, și ele simt că te petreci și uiți să iei sclipiri de vis, ce e pictat pe unda mării și –un gând albastru ce e scris, pe pleoapa tristă a mirării aduce-n iris scoici marine, ce și-au cernut de ani destinul așa departe ești de mine, din mult prea mult, ai luat puținul

Ardere parfumată

iulie 22, 2019

e atâta sublim
eu respir, tu respiri
acum știm să iubim
împărțind amintiri
când ne roade un dor
și-un genunchi ne apasă
facem gânduri fuior
și ne-ntoarcem acasă

de atâta albastru
n-ai să poți să mai minți
loc sub marele astru
azi ne facem, cuminți
simplitatea ne-mbie
să cântăm în duet
ce a scris pe hârtie
tristul nostru poet

e atâta candoare
în ochi mici de copil
ce iubește o floare
și o face cu stil
primenește și tu
gândul bun și-nțelept
spune răului, nu
și ridică-te drept

vieții scrie-i cu dor
pe hârtie velină
ți-e iubirea izvor
când nu ai nicio vină
vertical să rămâi
orice-ar scrie-n destin
ia mereu locu – ntâi
din atâta sublim