A doua șansă
A doua șansă
când viața nu-ți oferă bucurii
nu sta în loc s-aștepți să treacă ploi
umbrela sorții învață cum s-o ții
și vei vedea o cale pentru doi
de cazi de sus în bezna unui vis
nu te-aștepta să îmbunezi destine
învață să dezlegi un compromis
ura, de mână, nu te poate ține
când dorul tău nu mai are răbdare
și simți că depărtarea te usucă
nu te gândi nicicum cu disperare
deși în suflet ai un dor de ducă
pe fruntea ta cresc lanuri de idei
încearcă să-nțelegi ce e scânteia
alege doar o cheie dintre chei
să vezi ce răbdătoare e femeia
la butoniera timpului trecut
am prin un gând de viață înflorit
și recunosc că eu n-am mai știut
să pregătesc și-un pat pentru dormit
dar vreau să-ți spun acum, nu mai târziu
că-n viață o greșeală se plătește
dar după ce plătești, las-o-n pustiu
revino-ți, rămâi demn și mulțumește
Scrisoare pe vânt
a venit toamna, măicuță, ruginește iar poiana
nopțile sunt reci acum, fir de iarbă nu mai crește
ce a rămas pe lângă garduri, mai paște acum Joiana
și nici lapte nu mai dă, nimic nu mai prisosește
picioarele mă dor tare când pe cer norii se-arată
mă mai dau cu spirt când am, mă mai leg cu vreun lipan
mă-ncearcă un junghi la spate, dar mă-ncing c-o pânză lată
și-oi mai duce-o de-o vrea Domnul, pe aici măcar un an
satul e tot cum îl știi, doar bătrânii mai lucrează
tinerii-au plecat cu toții, sunt argați la alți-n poartă
când mai moare câte unul, numărul nu mai contează
nu poți să te lupți măicuță, când este vorba de soartă
am urcat în deal la cruce, să mai pui o lumânare
celor care au plecat în țărâna strămoșească
o tăcere te-nfioară, parcă-am simțit o chemare
știu că drumu-acolo duce, nimeni n-o să se mai nască
poate mă mai prindeți vie, de trec iarna ce-o să vină
să vă mângâi ochii, mamă, tâmplele să vă sărut
și pe urmă m-o lua Domnul să mă poarte în lumină
mo-i ruga la EL de bine și-oi uita cât m-a durut
Nu pot să uit
simt o boare cum se lasă
mă apasă peste frunte
vine-o noapte-ntunecoasă
peste lucruri mari, mărunte
și încep încet să cadă
umbre, nu luciri de stele
gândurile stau grămadă
peste temerile mele
câte-un gând mai bun tresare
e rănit de-atâta frică
timpul stă în nemișcare
doar din când în când ridică
o speranță năruită
ce vrea să rămână vie
aș dori-o înflorită
să rămână mărturie
pe a vremii buturugă
sparg secundele și anii
îmi prind mâinile în rugă
nu-mi mai număr ca ieri banii
stau sfioasă în tăcerea
ce începe iar povestea
și încerc să-mi iau puterea
din minunile acestea
când mă prind iar zorii zilei
tot cu gândul dus departe
mâzgălesc în josul filei
drumul care ne desparte
și presar iubire-n vântul
ce cutreieră destine
să cuprindă tot pământul
până-n inimă la tine
Orașul de mâine
pleacă vara supărată
nu prea i-a priit se pare
n-a văzut ca altădată
oameni veseli pe ponoare
n-a mai potrivit destine
de feciori și blânde fete
bucuriile, puține
prea curgeau pe îndelete
în duminici altădată,
ne strângeam pe Balasan
urbea o simțeam curată
creștea-n fiecare an
tinerii fără mașină
se-ntâlneau mergând agale
,,strada mare,, cu lumină
le era singura cale
azi, privești cum se deșiră
lucruri vechi, simțiri deșarte
și nimic nu ne mai miră
pleacă tinerii departe
Băileștiul se rărește
nu le pasă și nu-i doare
floarea de-o uzi, înflorește
doru-l scrii într-o scrisoare
vom pleca și noi la stele
altă lume se va naște
poate vor fi vremuri grele
dar noi nu le vom cunoaște
o urmă de lași, e bine
acolo unde trăiești
și-or mai aminti de tine
cei veniți prin Băilești
Dorință
am trupul obosit, Părinte
muncesc din greu prin țări străine
și ruga mea o-ndrept cuminte
înspre Înalt să mă aline
pe trup durerea simt și plâng
degeaba strig, n-auzi chemarea
suspinul mi-a rămas, îl strâng
și tot mereu caut cărarea
la poarta vieții să m-aducă
să număr ani, precum o clipă
s-alung tristețile ce-apucă
să-mi rupă pana din aripă
dă-mi mintea Omului , din urmă
înțelepciune dă-mi, lumină
prin mintea mea Te rog de scurmă
să nu-mi rămână nicio vină
arată-mi Doamne, iar izvorul
să gust un pic de apă vie
să urc Golgota cu piciorul
să mă întorc c-o mărturie
nu îmi doresc ani mulți povară
doar ochii mei cât pot să vadă
de Sus de tot cum se coboară
pe lumea toată o arcadă
cu noi fii Doamne-n zi măreață
ne dă povața ta –nțeleaptă
și ia-ne masca de pe față
trimite-ne pe calea dreaptă
să nu mai zăbovim orbește
prin neguri, du-ne în lumină
Cuvântul Tău astăzi rodește
în noi speranța Ta divină
DEȘTEPTAREA
oameni buni, din letargie, ridicați-vă privirea
observați, lumea se schimbă și vin mai multe nevoi
lângă noi își face casă de mult timp nefericirea
nu simțiți? e tot mai greu să trăim, n-avem altoi
să-nflorească și să -mpartă înțelepciunea peste țară
să ne știm rostul în lume și să ne cinstim străbunii
să scăpăm de viața asta tristă, grea și prea amară
să cunoaștem iar respectul ce l-am supt la sânul mumii
unde-ați semănat mândria, ce sămânță nu răsare
brazda de pământ uscat trebuia mereu udată
ne împing pe toți din spate cu-ale lor excavatoare
și noi orbi și surzi la toate nu simțim ce-ntunecată
este întâmplarea asta ce ne-aruncă-n din lumină
mai e timp, înc-avem viață, nu-i lăsați să-nfăptuiască
ce și-au scris în catastife, ne condamnă fără vină
suntem mulți, să ne dăm mâna pentru țara românească
Neică, vino când te chem
neică, când mi-e dor de tine
poarta dorului, dezleg
să alerge de la mine
cu aghiazmă să te dreg
să nu pleci în altă parte
să-mi rămâi pe bătătură
dor cu dor nu se desparte
dacă ar ploua cu ură
râuri cu arnici îți cos
pe cămașa ta-nflorată
să rămâi cel mai frumos
din toți câți au fost vreodată
la horă să mă-nvârtești
cum știi tu neicuță-al meu
și te las să mă iubești
azi și mâine și mereu
de te duci la târg, bădie
cumpără-mi de vrei, mărgele
să-mi alunece pe ie
și tu să te joci cu ele
vino-n brațe să mă iei
și-ți cos brâu peste cămașă
să nu vezi alte femei
dorul ți-am legat c-o fașă
strânge-mă neică la piept
nu mă mai minți întruna
dimineață te aștept
martoră îmi este luna
vino, inima mea plânge
și te vrea neicuță-al meu
dorul tău nu îi ajunge
știe Bunul Dumnezeu
Nu-i târziu
mi-am strâns tristețea-n două geamantane
și-am tot trecut prin gări înspre liman
atâția călători stau pe peroane
tot așteptând să vină un alt an
să ne ridice masca de pe față
să știm din nou ce-i aia bucurie
escaladând un munte înspre viață
să ne eliberăm de nebunie
s-avem iar libertatea din-nainte
cu sufletul întreg, nu în bucăți
să facem curățenie în minte
să nu ne-mpartă-n două jumătăți
în mine sentimentu-i amorțit
de câte ori încerc să deschid poarta
prea multă vreme-noi au cuibărit
minciuni ce vor să ne preschimbe soarta
purtăm de mult poverile în spate
și tot ne îndreptăm înspre pustiu
de ce să stăm cu mâinile legate
treziți-vă, cât încă nu-i târziu
să descheiem la gât cămașa sorții
să-ntinerim în noi o bucurie
să ocolim pretinsa cursă-a morții
ținând în noi sparanța vieții, vie
Frânturi de vis
pe-aripa sufletului meu
sunt desenate gânduri
de când mă știu am scris mereu
acolo multe rânduri
de m-a durut, am plâns șoptit
ca nimeni să n-audă
v-am mângâiat și v-am iubit
“tot”am făcut cu trudă
de mă vedeți când șchiopătez
în lupta mea cu viața
să nu mă judecați, oftez
și-aștept iar dimineața
să strâng iubirea ce-am pierdut
când nu vedeam lumina
când glasul inimii e mut
te-apasă totă vina
în liniștea ce s-a lăsat
simt iar frânturi de teamă
ce-aveam de spus n-am terminat
ceva însă mă cheamă
să descifrez porniri de Duh
cu mâna s-alung norii
să mă ridic iar în văzduh
și să mai simt fiorii
timpul ne lasă urme-adânci
pe suflet, totdeauna
și tot escaladăm la stânci
nu ne oprim la una
avem în noi, pe frunte scris
norocul și trăirea
păstrăm în fiecare vis
speranța și iubirea
Tu știi…
știi că mi-e greu, așa a vrut destinul
să port în piept a lumii grea povară
să dăruiesc iubire, oprind chinul
să-ncerc să îndulcesc o viață amară
alături îmi erai și- n gând mereu
iar visul meu spre tine își lua zborul
și știe numai Bunul Dumnezeu
cum desenam pe inimă fiorul
timpu-a trecut și am albit la tâmple
tot împărțind iubirea amândoi
de Sus trimis, ce-avea să se întâmple
ne-a întărit și am răzbit prin ploi
și prin furtuni ce-au răsturnat destine
prin valuri reci am îndrăznit să fim
oriunde-aș fi plecat erai cu mine
și fără tine “tot” – era puțin
șterg praful prins pe amintiri trecute
să-nviorez culori de curcubeu
în alb și negru visuri rămân mute
să rămâi împreună e mai greu
