Sări la conţinut

Tăcerea

august 3, 2019

Am numărat zilele de atunci, au trecut destule și abia acum am înțeles că și Dumnezeu le numără pe ale mele. Mulțumim dimineții când ne trezește și ne arată alt răsărit, poate mai frumos ca cel de ieri și nu ne dăm seama că suntem doar semințe pe care Creatorul le plantează în lutul vremurilor. Depinde de noi, câtă putere de germinație avem să ducem mai departe miracolul  vieții. De când mă știu am luat viața în piept cu dorința de a reuși ce mi-am propus. Primul obstacol l-am întâlnit după terminarea liceului.N-am putut să-l sar. Muntele de neputință m-a obosit sufletește , cu  privirea în pământ am călătorit pe ulițele vieții, împiedicându-mă mereu. M-ai redresat tu, atunci când fluturând stindardul trăirilor tale, m-ai descoperit căzută în umbra ce-o lăsai   și din care-mi făcusem acoperământ de vreme rea. M-am lăsat dusă de valul vieții, doar văzând că plutesc lângă mine și alți trăitori de sentimente, amăgiți de drogul echilibrului. Niciodată nu m-am pus pe locul întâi,ceilalți din jurul meu aveau mereu prioritate. Și nu-mi părea rău, cultivasem în mine ideea că  acesta este scopul apariției mele pe această lume. Urzeam mereu firele uneori fragile , poate neînsemnate, dar care mă făceau să cred  că va veni o zi în care omida muncitoare se va transforma într-un fluture frumos, care va zbura.Visam la zborul acesta efemer,ca la cea mai de preț  taină ce mi-ar fi dăruit-o universul. A fost o perioadă când am crezut  că se va întâmpla asta, dar mi-ai pus simțirea pe vârf de spadă, iar gravitația a făcut restul.M-am trezit cu speranțele tăiate exact de unde începuseră să înmugurească.  Ai putea să mă aduni din nou, dar n-o faci, ai ales tăcerea care sapă galerii într-un destin  de care  nu-ți mai pasă…

Reclame

Sclipiri marine

iulie 23, 2019

mi-e gândul pasăre în zbor și mă obligă să aprind scânteia ultimului dor, ce îl aud de mult șoptind în vara cu sclipiri de maci, ce se revarsă peste tot să nu te las deloc să taci, îmi fac curaj și simt că pot să te cuprind cu mâna dreaptă și să-ți arăt unde e drumul vezi lângă tine e o treaptă, în depărtare e doar fumul
tu pleci distanța asta doare, când mă trezesc în dimineață bobul de rouă de pe floare, mi-arată cum să trec prin viață să primenesc gânduri ce-au fost, tivite în culoare-albastră să înțeleg că are rost, ca sorții să-i deschid fereastră s-o îmbunez cu bucurii pictate pe tipsii de argint prin înălțime de mă ții, voi ști că este un alint
vuiește marea și-ți aduce din larg atâtea doruri reci legate sunt de un catarg, și ele simt că te petreci și uiți să iei sclipiri de vis, ce e pictat pe unda mării și –un gând albastru ce e scris, pe pleoapa tristă a mirării aduce-n iris scoici marine, ce și-au cernut de ani destinul așa departe ești de mine, din mult prea mult, ai luat puținul

Ardere parfumată

iulie 22, 2019

e atâta sublim
eu respir, tu respiri
acum știm să iubim
împărțind amintiri
când ne roade un dor
și-un genunchi ne apasă
facem gânduri fuior
și ne-ntoarcem acasă

de atâta albastru
n-ai să poți să mai minți
loc sub marele astru
azi ne facem, cuminți
simplitatea ne-mbie
să cântăm în duet
ce a scris pe hârtie
tristul nostru poet

e atâta candoare
în ochi mici de copil
ce iubește o floare
și o face cu stil
primenește și tu
gândul bun și-nțelept
spune răului, nu
și ridică-te drept

vieții scrie-i cu dor
pe hârtie velină
ți-e iubirea izvor
când nu ai nicio vină
vertical să rămâi
orice-ar scrie-n destin
ia mereu locu – ntâi
din atâta sublim

Cardul cu dor

iulie 22, 2019

altă zi, alt îndemn, cu obraji purpurii, pun la inimă semn și aștept să revii, tencuiesc cu alb pur cămăruța de dor, îi pictez un contur pe senin ca un nor și alunec topit spre apusul din mine, contemplând timpul scurs în acorduri divine.

trubadur, cântăreț, guguștiucul bizar zboară iar peste tot, nu cunoaște hotar, ochii lui prind lumini din Înaltul de cer umbre mici poposesc semănând un mister , cercetez și –mi opresc din prea mult doar puțin, doar cu-un gând mai trăiesc, dar mi-e gândul senin.

așteptări nu mai am, timpuriu s-au pierdut, flori de măr pe un ram ce rămâne-n trecut, amintiri ce aștern alt culcuș pentru noi, au rămas de atunci rătăcite prin ploi, înfloresc trandafiri pe speranțe și ard dorul vieții ce-a fost îl depun pe un card .

Fiori de liniști

iulie 16, 2019

tresar, e dimineață și-mi vine greu a spune

că soarelui ofrandă eu astăzi n-am adus

oriunde m-aș întoarce, în jurul meu genune

și timpul meu tot merge și seamănă apus

că răsărit vezi bine, demult e doar poveste

retina arsă poartă desene de-mprumut

un dute-vino-n clipe , o tulburare este

în univers mă-mprăștii, iar glasul îl simt mut

tresar, îmi cad pe gânduri petale de uimire

văd fluturii ce zboară în linii paralele

îmi fulgeră prin minte un rest de amintire

când îți scriam poeme din pulbere de stele

vocale și consoane, îmbracă haine noi

își pregătesc mesajul, papirus pe ales

când  prind în ham destinul, ce curge în șuvoi

să  coloreaze ziua cu tot ce-a înțeles

tresar, fiorii încă zvâcnesc înspre sublim

în veacul ăsta  care transpiră de trecut

și n-am uitat poemul , încă mai vreau să fim

să mergem împreună înspre necunoscut

aprind pe vârf de spadă scânteie și dau foc

la tot ce-am strâns în mine și nu-mi mai trebuiește

îmi pun în gânduri liniști și singură-mi fac loc

admir nemărginirea ce știu că mă iubește

Timp relativ

iulie 15, 2019

câteodată timpul ne măsoară

oricare secundă care moare

câteodată, însă ne-nconjoară

numai clipe pline de candoare

câteodată ne ia-n zbor cu el

să vedem de sus nemărginirea

câteodată peste-un gând rebel

toarnă –n suflet dorul și iubirea

câteodată timpul obosește

din ce avem  ne lasă mai puțin

câteodată tot de prăbușește

și n-am vreo speranță să-mi revin

Timp absent

iulie 14, 2019

sigur că-mi pare rău, mi-ai luat secunde

și nu mi-ai arătat cum să deschid

cutia ce-mi arată cum și unde

să lupt, iar jocul tău, e  joc perfid

nu ține seama de nimic și nu e

nicio fereastră ca să pot să sar

simt între noi parfumul de gutuie

și nu pot traversa acest hotar

mi-ai dat de înțeles că o să-mi pară

oricare clipă ultima și n-am

să mă îmbrățișez cu tine, vară.

să-ți mângâi fiecare floare-n ram

o să privesc cu ochii minții mele

tot ce-mi așterni în scris, pe frunze verzi

și sufletu-mi chiar dacă e-n atele

eu sigur știu, că n-o să mi-l mai pierzi

o să rămână după mine gândul

ce știe să-mpletească dor cu drag

și-oricât de tare o să bată vântul

n-o să despartă-al sorții scurt șirag

cât m-a ținut în brațe ursitoarea

am scris pentru destin mereu cuvinte

și-am ascultat de sus privighetoarea

cum îmi fixa trăirile în minte

te du deci vară, lasă-mi uvertura

în cute pasagere să existe

nu pune peste toate cuvertura

acoperi în zadar neliniști triste

ce s-a scris sus, mereu o să se-ntâmple

citește din scriptură Dumnezeu

mi-a dăltuit  acum   argint la tâmple

și-am înțeles ce vrea, nu mi-a fost greu