înstrăinare

 

 

 

Doamne, vreau în gând lumină

știu că ai, foarte puțină

mi-ar prinde bine și mie

cu ea aș găsi cărarea

de mult timp Ți-aud chemarea

Dă-mi de poți și mă alină

desenează-mi pe retină

cu a Ta mărinimie

un răspuns la întrebarea

unde ne găsim salvarea

dau la schimb iubirea-mi plină

suflet pur, fără rugină

gânduri scrise-n poezie

mi-e povară-nstrăinarea

când ți- aud Doamne-chemarea

 

 

Pragul critic

 

 

 

aleg crâmpeie din trecut

să țes cu ele-un vis pribeag

vreau să-mi croiesc alt început

acum că am trecut de prag

în suflet simt că am  putere

și-o bucurie mă inundă

rup învelișul de tăcere

când prețuiesc orice secundă

spre cer privesc cu îndrăznelă

pe albe coli scriu iarăși rânduri

prin pete-albastre de cerneală

se nasc în mine-atâtea gânduri

am adunat cel mai frumos

și mai curat buchet de șoapte

i-am împletit un gând duios

eșarfă luminoasă-n noapte

și lumii-ntregi îi dau de știre

că vieții i-am găsit cărarea

ascunsă-n trestii de uimire

prin ape- am auzit chemarea

și prețuiesc orice secundă

care-mi arată uși deschise

și bucurii ce  mă inundă

și mă revarsă iar în vise

dorință târzie

aș vrea să prind din zare o fărâmă

să caut clipa vie ce-mblânzea

și tremurând, la strângerea de mână

să simt  că  ești prezent în lumea mea

că-mi ești alături, nu trăiești în gând

nu ești o amintire de o  vară

obrajii purpurii să-i simt arzând

vreau clipa de atunci să nu mai moară

 

mi-e greu să pun noian de întrebări

fără să știu răspunsul la nici una

sunt călătoare prin atâtea gări

nu te găsesc, te-acoperă minciuna

naivă și cuminte cum eram

ți-a fost ușor iluzii să pictezi

cu mâna mi-ai făcut semn de la geam

și de atunci alte iubiri visezi

 

ce-a fost s-a dus,timpul mi-a frânt aripa

și n-am putut să caut alt destin

am tot sperat c-o să se-ntoarcă clipa

să-mi îndulcească stropul de pelin

în poezie îmi îngrop fiorul

 tot căutând răspuns la întrebare

când tricotez speranta,taina,dorul

din stropul de iubire  crește-o mare

căutare

 

 

 

trag  fermoarul unei clipe

să descopăr timp pierdut

prins de el să se-nfiripe

o speranță din trecut

simt în mine-o nerăbdare

de-a rosti  totu-ntr-un glas

sufletul nu mă mai doare

și spre tine fac un pas

ar cu plugul prin destin

fac cărare printre gânduri

din prea mult, iau doar puțin

scriu iubirea printre rânduri

și te vreau din nou aproape

gândul meu iarăși te cheamă

prin speranță-l pun să sape

fără nici un fel de teamă

cu tine să iau lumina

să mă scutur de – ntrebări

să uităm de toată vina

să nu ne oprim în gări

de-ntuneric, ploaie, frig

să-nvățăm doar un cuvânt

eu te caut și te strig

și prin cer și pe pământ

 

 

esență de gând

 

 

 

lume, ai uitat de toate

nu mai știi ce e credința

nu mai ai identitate

și-ți distrugi singură  ființa

viața asta-i o-ntâmplare

prea puțini găsesc un scop

câți știu prețui o floare

și câți cred că au noroc

nu ne pierde în uitare

Doamne,iartă-ne greșeala

dă ceva la fiecare

scrie Tu, orânduiala

timpul zboară și se duce

de toate lume, mă mir

pân* la cap avem o cruce

și plecăm cu toții-n  șir

 

 

 

mama

 

ochii închid și te zăresc măicuță
în mintea mea trăiești așa de clară
aveam doar câțiva ani, eram micuță
desculță alergam spre primăvară

te văd cum frământai în căpistere
turtiță ca să -mi coci în dimineață
curată mă duceai la înviere
cu zâmbetul de mir pe a ta față

la școală m-ai purtat, să învăț carte
să nu rămân în sat să-mi fie greu
la Domnul te-ai rugat să-mi facă parte
de dor intens, iubire-n drumul meu

îți mulțumesc din suflet, astăzi știu
cu fruntea sus, să urc pe scara vieții
iubire am în suflet și dor viu
când mă trezesc în zorii dimineții

e ziua ta și vin la tine mamă
tu mă primești cu rouă în privire
îmi ești în suflet singura icoană
ce-mi dăruiești la nesfârșit iubire

dor de primăvară

 

eu, când vine primăvara

dau tristețile-n pustie

mai rămân afară seara

să văd luna argintie

stelele să –mi lumineze

gândurile ce se-adună

și doar roua să păteze

raza clară de la lună

eu, când vine primăvara

trag o brazdă pe ogor

semn că eu sunt locatara

sufletului plin de dor

semăn peste tot cuvinte

când iubire, când iertare

simt când cineva mă minte

ruptă inima mă doare

eu, când vine primăvara

imi scald în verde retina

și arunc toată povara

negru, gri- găsesc lumina

și-mi fac pod de curcubeu

peste abisul astei vieți

o potecă las mereu

pentru tine ca să treci

să cunoști ce-i bucuria

fericirea și speranța

să nu uiți copilăria,

lumii când îi apeși clanța

să vezi luna argintie

când rămâi afară seara

răul meargă pe pustie

tu să simți iar primăvara