Sări la conţinut

A doua șansă

septembrie 14, 2020

A doua șansă

când viața nu-ți oferă bucurii

nu sta în loc s-aștepți să treacă ploi

umbrela sorții învață cum s-o ții

și vei vedea o cale pentru doi

de cazi de sus în bezna unui vis

nu te-aștepta să îmbunezi destine

învață să dezlegi un compromis

ura, de mână, nu te poate ține

când dorul tău nu mai are răbdare

și simți că depărtarea te usucă

nu te gândi nicicum cu disperare

deși în suflet ai un dor de ducă

pe fruntea ta cresc lanuri de idei

încearcă să-nțelegi ce e scânteia

alege doar o cheie dintre chei

să vezi ce răbdătoare e femeia

la butoniera timpului trecut

am prin un gând de viață înflorit

și recunosc că eu n-am mai știut

să pregătesc și-un pat pentru dormit

dar vreau să-ți spun acum, nu mai târziu

că-n viață o greșeală se plătește

dar după ce plătești, las-o-n pustiu

revino-ți, rămâi demn și mulțumește

Scrisoare pe vânt

septembrie 6, 2020

a venit toamna, măicuță,  ruginește iar  poiana

nopțile sunt reci acum, fir de iarbă nu mai crește

ce a rămas pe lângă garduri, mai paște acum Joiana

și nici lapte nu mai dă, nimic nu mai prisosește

picioarele mă dor tare când pe cer norii se-arată

mă mai dau cu spirt când am, mă mai leg cu vreun lipan

mă-ncearcă un junghi la spate, dar mă-ncing c-o pânză lată

și-oi mai duce-o de-o vrea Domnul, pe aici măcar un an

satul e tot cum îl știi, doar bătrânii mai lucrează

tinerii-au plecat cu toții, sunt argați la alți-n poartă

când  mai moare câte unul, numărul nu mai contează

nu poți să te lupți măicuță, când este vorba de soartă

am urcat în deal la cruce, să mai pui o lumânare

celor care au plecat în țărâna strămoșească

o tăcere te-nfioară, parcă-am simțit o chemare

știu că drumu-acolo duce, nimeni n-o să se mai nască

poate mă mai prindeți vie, de trec iarna ce-o să vină

să vă mângâi ochii, mamă,  tâmplele să vă sărut

și pe urmă m-o lua Domnul să mă poarte în lumină

mo-i ruga la EL de bine și-oi uita cât m-a durut

Nu pot să uit

august 23, 2020

simt o boare cum se lasă

mă apasă peste frunte

vine-o noapte-ntunecoasă

peste lucruri mari, mărunte

și încep încet să cadă

umbre, nu luciri de stele

gândurile stau grămadă

peste temerile mele

câte-un gând mai bun tresare

e rănit de-atâta frică

timpul stă în nemișcare

doar din când în când ridică

o speranță năruită

ce vrea să rămână vie

aș dori-o înflorită

să rămână mărturie

pe a vremii buturugă

sparg secundele și anii

îmi prind mâinile în rugă

nu-mi mai număr ca ieri banii

stau sfioasă în tăcerea

ce începe iar povestea

și încerc să-mi iau puterea

din minunile acestea

când mă prind iar zorii zilei

tot cu gândul dus departe

mâzgălesc  în josul filei

drumul care ne desparte

și presar iubire-n vântul

ce cutreieră destine

să cuprindă tot pământul

până-n inimă la tine

Orașul de mâine

august 23, 2020

pleacă vara supărată

nu prea i-a priit se pare

n-a văzut ca altădată

oameni veseli pe ponoare

n-a mai potrivit destine

de feciori și blânde fete

bucuriile, puține

prea curgeau pe îndelete

în duminici altădată,

ne strângeam pe Balasan

urbea o simțeam curată

creștea-n fiecare an

tinerii fără mașină

se-ntâlneau mergând agale

,,strada mare,, cu lumină

le era singura cale

azi, privești cum se deșiră

lucruri vechi, simțiri deșarte

și nimic nu ne mai miră

pleacă tinerii departe

Băileștiul se rărește

nu le pasă și nu-i doare

floarea de-o uzi, înflorește

doru-l scrii într-o scrisoare

vom pleca și noi la stele

altă lume se va naște

poate vor fi vremuri grele

dar noi nu le vom cunoaște

o urmă de lași, e bine

acolo unde trăiești

și-or mai aminti de tine

cei veniți prin Băilești

Dorință

august 16, 2020

am trupul obosit, Părinte
muncesc din greu prin țări străine
și ruga mea o-ndrept cuminte
înspre Înalt să mă aline
pe trup durerea simt și plâng
degeaba strig, n-auzi chemarea
suspinul mi-a rămas, îl strâng
și tot mereu caut cărarea

la poarta vieții să m-aducă
să număr ani, precum o clipă
s-alung tristețile ce-apucă
să-mi rupă pana din aripă
dă-mi mintea Omului , din urmă
înțelepciune dă-mi, lumină
prin mintea mea Te rog de scurmă
să nu-mi rămână nicio vină

arată-mi Doamne, iar izvorul
să gust un pic de apă vie
să urc Golgota cu piciorul
să mă întorc c-o mărturie
nu îmi doresc ani mulți povară
doar ochii mei cât pot să vadă
de Sus de tot cum se coboară
pe lumea toată o arcadă

cu noi fii Doamne-n zi măreață
ne dă povața ta –nțeleaptă
și ia-ne masca de pe față
trimite-ne pe calea dreaptă
să nu mai zăbovim orbește
prin neguri, du-ne în lumină
Cuvântul Tău astăzi rodește
în noi speranța Ta divină

DEȘTEPTAREA

august 16, 2020

oameni buni, din letargie, ridicați-vă privirea
observați, lumea se schimbă și vin mai multe nevoi
lângă noi își face casă de mult timp nefericirea
nu simțiți? e tot mai greu să trăim, n-avem altoi

să-nflorească și să -mpartă înțelepciunea peste țară
să ne știm rostul în lume și să ne cinstim străbunii
să scăpăm de viața asta tristă, grea și prea amară
să cunoaștem iar respectul ce l-am supt la sânul mumii

unde-ați semănat mândria, ce sămânță nu răsare
brazda de pământ uscat trebuia mereu udată
ne împing pe toți din spate cu-ale lor excavatoare
și noi orbi și surzi la toate nu simțim ce-ntunecată

este întâmplarea asta ce ne-aruncă-n din lumină
mai e timp, înc-avem viață, nu-i lăsați să-nfăptuiască
ce și-au scris în catastife, ne condamnă fără vină
suntem mulți, să ne dăm mâna pentru țara românească

Neică, vino când te chem

iulie 28, 2020

neică, când mi-e dor de tine

poarta dorului, dezleg

să alerge de la mine

cu aghiazmă să te dreg

să nu pleci în altă parte

să-mi rămâi pe bătătură

dor cu dor nu se desparte

dacă ar ploua cu ură

râuri cu arnici îți cos

pe cămașa ta-nflorată

să rămâi cel mai frumos

din toți câți au fost vreodată

la horă să mă-nvârtești

cum știi tu neicuță-al meu

și te las să mă iubești

azi și mâine și mereu

de te duci la târg, bădie

cumpără-mi de vrei, mărgele

să-mi alunece pe ie

și tu să te joci cu ele

vino-n brațe să mă iei

și-ți cos brâu peste cămașă

să nu vezi alte femei

dorul ți-am legat c-o fașă

strânge-mă neică la piept

nu mă mai minți întruna

dimineață te aștept

martoră îmi este luna

vino, inima mea plânge

și te vrea neicuță-al meu

dorul tău nu îi ajunge

știe Bunul Dumnezeu

Nu-i târziu

iulie 26, 2020

mi-am strâns tristețea-n două geamantane

și-am tot trecut prin gări  înspre liman

atâția călători stau pe peroane

tot așteptând să vină un alt an

să ne ridice masca de pe față

să știm din nou ce-i aia bucurie

escaladând un  munte înspre viață

să ne eliberăm de nebunie

s-avem iar libertatea din-nainte

cu sufletul întreg, nu în bucăți

să facem curățenie în minte

să nu ne-mpartă-n două jumătăți

în mine sentimentu-i amorțit

de câte ori încerc să deschid poarta

prea multă vreme-noi au cuibărit

minciuni ce vor să ne  preschimbe soarta

purtăm de mult poverile în spate

și tot ne îndreptăm înspre pustiu

de ce să stăm cu mâinile legate

treziți-vă, cât  încă nu-i târziu

să descheiem la gât cămașa sorții

să-ntinerim în noi o bucurie

să ocolim pretinsa cursă-a morții

ținând în noi sparanța vieții, vie

Frânturi de vis

iulie 26, 2020

pe-aripa sufletului meu

sunt desenate gânduri

de când mă știu am scris mereu

acolo multe rânduri

de m-a durut, am plâns șoptit

ca nimeni să n-audă

v-am mângâiat și v-am iubit

“tot”am făcut cu  trudă

de mă vedeți când șchiopătez

în lupta mea cu viața

să nu mă judecați, oftez

și-aștept iar dimineața

să strâng iubirea ce-am pierdut

când nu vedeam lumina

când glasul inimii e mut

te-apasă totă vina

în liniștea ce s-a lăsat

simt  iar frânturi de teamă

ce-aveam de spus n-am terminat

ceva însă mă cheamă

să descifrez porniri de Duh

cu mâna s-alung norii

să mă ridic iar în văzduh

și să mai simt fiorii

timpul ne lasă urme-adânci

pe suflet,  totdeauna

și tot escaladăm la stânci

nu ne oprim la una

avem în noi, pe frunte scris

norocul și trăirea

păstrăm în fiecare vis

speranța și iubirea

Tu știi…

iulie 26, 2020

știi că mi-e greu, așa a vrut destinul

să port în piept a lumii grea povară

să dăruiesc iubire, oprind chinul

să-ncerc să îndulcesc o viață amară

alături îmi erai și- n gând mereu

iar visul  meu spre tine își lua zborul

și știe numai Bunul Dumnezeu

cum desenam pe inimă fiorul

timpu-a trecut și am albit la tâmple

tot împărțind  iubirea amândoi

de Sus trimis,  ce-avea să se întâmple

ne-a întărit și am răzbit prin ploi

și prin furtuni ce-au răsturnat destine

prin valuri reci am îndrăznit să fim

oriunde-aș fi plecat erai cu mine

și fără tine “tot” – era puțin

șterg praful prins pe amintiri trecute

să-nviorez culori de curcubeu

în alb și negru visuri rămân mute

să rămâi împreună e mai greu