constatare

 

 

 

 

viață, tu, mi-ai pus gând rău

m-ai lăsat să cad în hău

o prăpastie de ură

mi-ai săpat în bătătură

ce blesteme am de tras

din ce timpuri au rămas

jugu-acesta e prea greu

pentr-un suflet ca al meu

rimele din poezie

le-mpletesc într-o frânghie

să mă scoată la liman

cât încredere mai am

nu vreau să cer ajutor

știu că sunt un trecător

și nu iau nimic cu mine

vreau un suflet să m-aline

 

viață, patimă îmi ești

m-ai îmbiat cu povești

m-ai lăsat într-o răscruce

să-mi port singur a mea cruce

iar iubire-adevărată

mi-ai dăruit doar o dată

de ce-n cupa mea de vin

ai amestecat pelin ?

 

dorință

 

 

aș vrea să fiu elevă de liceu

să mă întorc la timpul acela iar

când ochii-mi străluceau și eram eu

bifând zi după zi în calandar

în alb și negru viața ne-așeza

emblemă, cordeluță, uniformă

dorul de ducă- timpu-mi reteza

dar mi-am păstrat iubirea mea ,,enormă,,

 

și din nisip castele-am ridicat

dar vântul vieții le-a distrus pe rând

de am căzut, mai sus m-am ridicat

nimeni pe drum nu m-a văzut plângând

am luat soarta de umeri și-am strigat

ajunge cu necazuri și dureri

dreptul de a trăi l-am câștigat

și astăzi mi-e mai bine decât ieri

 

și clipă după clipă împleteam

să-i fac vieții mele haină nouă

averi sau bogății nu adunam

doar un acoperiș să nu mă plouă

am strâns în suflet doar iubire pură

pe care-o dăruiesc fără-ncetare

nu știu ce e invidie sau ură

și simt de Sus o binecuvântare

 

în alb și negru viața ne-așeza

emblemă, cordeluță, uniformă

dorul de ducă- timpu-mi reteza

dar mi-am păstrat iubirea mea ,,enormă,,

zi după zi bifam în calendar

cu ochii strălucind, eram doar eu…

în gând mă-ntorc la vremea aceea  iar

sunt   tânără  elevă de liceu

Cheia credinței

 

 

 

ai îndurat necazuri cu răbdare

credința ta din suflet era cheia

și când primeai o altă încercare

în inimă ți se-aprindea  scâteia

o vâlvătaie-n gânduri și-n  privire

făceai din noapte-zi cu un cuvânt

curgea din suflet peste tot iubire

și te rugai la Dumnezeu cel sfânt

în grijă să te aibă și-n lumină

în rugă și speranță să ai scut
pe scara lumii să nu urci străină

uitând de unde vii,  ai un  trecut

sensibilă, miloasă, iertătoare

prietenii i-ai strâns la piept mereu

ai colindat prin lumea asta mare

și nu te-ai plâns nicicând că-ți este greu

anii s-au dus,  viața și-a tors fuiorul

și ghiocei ți-au înflorit la tâmple

păstrează –n al tău suflet viu  fiorul

ce s-a scris sus, mereu o să se-ntâmple

 

 

vară toridă

 

 

 

nu poți să stai afară, pământu-i pârjolit

o liniște plutește parcă-i sfârșit de lume

nici câinii nu te latră cu toții-au amuțit

cuvintele din gânduri cu greu le mai poți spune

mi-e dor de briza mării, de – al cetinii miros

aș vrea nemărginirea,  cu tot să mă  cuprindă

s-ascult un cântec vechi –  ce leagăna duios

pătuțul de copil ce atârna de grindă

timpul și-a luat obolul, cresc ghiocei la tâmple

în suflet mi se naște o rază de lumină

 ce s-a scris sus în carte, oricum o să se-ntâmple

nu poți să schimbi o soartă, de-n viață ai vreo vină

cuvintele din gânduri cu greu le mai poți spune

nici câinii nu te latră cu toții-au amuțit

o liniște plutește parcă-i sfârșit de lume

nu poți să stai afară, pământu-i pârjolit

 

 

 

înstrăinare

 

 

 

Doamne, vreau în gând lumină

știu că ai, foarte puțină

mi-ar prinde bine și mie

cu ea aș găsi cărarea

de mult timp Ți-aud chemarea

Dă-mi de poți și mă alină

desenează-mi pe retină

cu a Ta mărinimie

un răspuns la întrebarea

unde ne găsim salvarea

dau la schimb iubirea-mi plină

suflet pur, fără rugină

gânduri scrise-n poezie

mi-e povară-nstrăinarea

când ți- aud Doamne-chemarea

 

 

Pragul critic

 

 

 

aleg crâmpeie din trecut

să țes cu ele-un vis pribeag

vreau să-mi croiesc alt început

acum că am trecut de prag

în suflet simt că am  putere

și-o bucurie mă inundă

rup învelișul de tăcere

când prețuiesc orice secundă

spre cer privesc cu îndrăznelă

pe albe coli scriu iarăși rânduri

prin pete-albastre de cerneală

se nasc în mine-atâtea gânduri

am adunat cel mai frumos

și mai curat buchet de șoapte

i-am împletit un gând duios

eșarfă luminoasă-n noapte

și lumii-ntregi îi dau de știre

că vieții i-am găsit cărarea

ascunsă-n trestii de uimire

prin ape- am auzit chemarea

și prețuiesc orice secundă

care-mi arată uși deschise

și bucurii ce  mă inundă

și mă revarsă iar în vise

dorință târzie

aș vrea să prind din zare o fărâmă

să caut clipa vie ce-mblânzea

și tremurând, la strângerea de mână

să simt  că  ești prezent în lumea mea

că-mi ești alături, nu trăiești în gând

nu ești o amintire de o  vară

obrajii purpurii să-i simt arzând

vreau clipa de atunci să nu mai moară

 

mi-e greu să pun noian de întrebări

fără să știu răspunsul la nici una

sunt călătoare prin atâtea gări

nu te găsesc, te-acoperă minciuna

naivă și cuminte cum eram

ți-a fost ușor iluzii să pictezi

cu mâna mi-ai făcut semn de la geam

și de atunci alte iubiri visezi

 

ce-a fost s-a dus,timpul mi-a frânt aripa

și n-am putut să caut alt destin

am tot sperat c-o să se-ntoarcă clipa

să-mi îndulcească stropul de pelin

în poezie îmi îngrop fiorul

 tot căutând răspuns la întrebare

când tricotez speranta,taina,dorul

din stropul de iubire  crește-o mare