Skip to content

Și uitarea e omenească

Aprilie 16, 2018

 

O privesc cum îi curg  lacrimile, aș vrea s-o întreb ce sa-ntâmplat, de ce e așa de tăcută, de ce a rupt zăgazul lacrimilor și curg pe obrajii triști și fără culoare, o văd disperată, umilită, stă pe întuneric cu ușile sufletului închise, prinse cu lacătul greu al nefericirii și nu știu ce să mai cred, din fata sensibilă, curată, cuminte n-a mai rămas nimic.Cum împarte Dumnezeu sentimentele, cum reacționăm noi la eșecuri, cum acceptăm provocările și cât de rezistenți suntem la durere. De departe privită această poveste arată ca o nefericire acută cu tendință de cronicizare. Neliniștea pune stăpânire pe un suflet trădat care nu mai socotește clipele ce se scurg, care acceptă furia ca leac al disperării, care nu impută nimic nimănui ci doar sieși , care a colorat în roșu trăirile, a pictat cu senin de cer răspunsurile afirmative, a scris rime pe simțiri ce urcau treptele spre infinit, a semănat gânduri pe câmpii de liniște și dor nemărginit și acum nu știe pe unde s-o apuce. Lăsată-n singurătatea deșertului sorții, dată la schimb pentru fericirea de-o săptămână, ea păstrătoarea unei iubiri de-o viață și pe care a urcat-o pe piedestalul destinului fără urmă de reproș, fără restricții, fără-ntrebări, simte că așteptările nu-și mai au rostul, că eșafodul construit cu migală pentru păstrarea fericirii s-a prăbușit, simte că se îneacă în nisipul acestui deșert fără strop de apă vie. Tace și nu cere ajutor, doar două cuvinte ar putea face noaptea – zi, numai că prețul acestora e mult prea mare și cine să le spună le-a uitat, iar uitarea e omenească…

 

Anunțuri

Liftul spre margini de univers

Aprilie 16, 2018

 

 

Încerc să prind gânduri, să le închid în cuvinte, să le scriu ca voi să vă regăsiți în ele, nu știu dacă o fac foarte bine, aș fi vrut să-mi pună Dumnezeu o picătură de har în paharul destinului, aș fi vrut să pot scrie gânduri pe care voi să le recunoașteți ca fiind ale voastre, mi-aș fi dorit asta…Timpul trece pe lângă noi și nu simțim nici o adiere, dacă privim în suflet însă, constatăm că am rămas la fel de tineri chiar dacă descoperim în oglinda vieții că avem argint la tâmple. Mă fură câteodată bucuria trăirii unei clipe ce nu este ca toate celelalte, este o clipă divină, o clipă plină de senzații, de vise, închid ochii și cad în golul sublimului și mi se pare că urc Everestul într-o liniște profundă. Ce mă bucură e faptul că în trăirea mea nu sunt singură, lângă mine agățat în corzile acestei nebunii respiră un suflet complementar, senzațiile cresc, adrenalina alungă liniștea din vene iar privirea pătrunde ca o săgeată cu vârful otrăvit în retina ce transformă strălucirea în lacrimi de bucurie. Și de aici înainte începe dorul, e acel dor care,,doare” acel dor de fericirea în doi, dor de mâini strânse pe furiș, dor de atingeri întâmplătoare care te zguduie ca un cutremur, de tremurul interior care maschează imprimarea secvențială pe suflet, te ,,doare” nodul din gât și neputința de a estompa senzația. Îmi construiesc amintiri din aceste senzații și le închid în rame de tăceri pe care le voi agăța de peretele sufletului să le pot privi pe timp de furtună, când singurătatea-mi va lăsa ferestrele sufletului deschise să pătrundă vijeliile sorții, pentru că știți și voi că viața urcă și coboară. Tare-aș vrea să știu cum poți prinde liftul ce duce simțirea la margini de univers.

Speranța moare ultima

Aprilie 13, 2018

 

S-a umplut sufletul de dor şi dă pe dinafară, curge fără şovăire pe clipe de viaţă netrăită cum aș fi vrut. M-am încolonat alături de majoritatea trăitorilor pe acest pământ şi n-am ţinut seama de  emoţiile, stările, trăirile, suferinţele, durerea  ce-mi  ardeau viaţa până la epuizare. Se scurtează firul pe zi ce trece şi n-am  apucat măcar odată să trăiesc  cum îmi  dictează inima. Şi inima dictează ce-i place, nu ţine seama de prejudecăţi sau regrete, te împinge să trăieşti ca şi când azi ar fi ultima ta zi de viaţă. Azi vreau să-ţi spun  ce-ai bănuit o viaţă-ntreagă, azi recunosc că mă doare gândul ce pleacă în orice clipă către tine şi se-ntoarce fără nici un răspuns. N-ai avut niciodată curajul să desfaci pachetul de emoţii  lăsat la poarta sufletului tău, de atâţia ani , zi de zi, clipă de clipă, speranţa abia mai trăieşte, plânge cu lacrimi de mir şi simte sfârşitul aproape. Nu-ţi doresc să cunoşti ziua când îţi moare speranţa, durerea n-are margini, devii un punct mic în universul ce nu ți-a hărăzit nici un pic de noroc, suspinul e singurul element care arată că sufletul tău mai trăieşte încă. Nu mai e timp să aştept o zi anume, deja s-au epuizat clipele de aşteptare şi niciun telefon n-a deranjat liniştea aşternută pe o viaţă  fără vină. Ce ți-e scris în frunte ți-e pus…

 

Maria Oprea (Maminineta)- 13.04.2018

 

 

Curaj absent

Aprilie 12, 2018

 

Am trupul obosit de munca zilnică ce mi-o impun, vreau un pic de odihnă, pun capul pe perna amintirilor, acolo mi-e bine, acolo mă încarc cu energie pozitivă. Dezvelesc din haine croite la focul tinereții amintiri ce m-au făcut să visez fluturii nerăbdării cum își iau zborul spre un destin închipuit de mintea fără experiență, totul era perfect, se împlinea orice dorință, vibram la orice gând ce-mi arăta drumul spre tine. Numai că mi-a lipsit curajul, n-am putut niciodată să sar gardul prejudecăților omenești și nu odată am văzut pe alții cum o făceau fără nici un fel de teamă. Mi se părea că această săritură era o greșeală fatală, că niciodată nu vei mai putea să îndrepți ceva ce ai stricat, doar că viața te pune în fața multor drumuri și ești nevoit să pornești pe o cale  ce nu-ți place, o faci totuși, pentru că astfel rămâi în răscrucea îndoielilor și te vor bate vânturile și ploile sorții. Degeaba te uiți în stânga sau în dreapta ta, nimeni nu-ți poate spune pe unde s-o apuci și te consumi sufletește cu speranță că timpul te va ajuta să întorci roata și s-o iei de la capăt.Te învață apoi experiența că totul se plătește în viața asta nu în alta, că n-ai fost în stare să trăiești clipa atunci când ea a venit, apar regrete,lacrimi,  dureri, traume.Te lasă gândurile pierdută și pleacă în căutare, tu-ți construiești ziduri de închisoare pentru sufletul plăpând, nepătat de vicisitudinile vieții,dar cu un potențial imens de iubire acumulată și nedăruită.Te apasă greutatea întrebărilor fără răspuns,ce gripează motorul ce poartă trăirea mai departe. E târziu acum să schimbi traseul simțirii, ai mers în permanență pe un traseu însemnat, corect, pe care umblaseră mulții alții înaintea ta, n-ai avut curaj să te abați nici măcar cu un pas și ce mult ai fi dorit să bei măcar o gură  din izvorul pur al iubirii, curgea lângă tine, era nevoie doar de o strângere de mână că să izbucnească focul în care să ardă vreascuri de sentimente  pure, neumbrite de îndoială, vii. Rătăcesc  pe cărări cu speranța că te voi zări pe undeva și poate că în timp vei fi căpătat curajul de a face primul pas…

 

 

Hristos a înviat

Aprilie 8, 2018

Mi-e dor de tine, cuvintele  cu care ea amprentă un gând și-l trimise în univers spre sufletul ce-l aștepta acum în prag de sărbătoare pascală. Zâmbetul prins în colțul gurii începu să prindă contur în aerul rece al nopții , pașii răsunau pe asfalt, singurul zgomot ce se auzea în această noapte magică. Mergea să ia lumină, gândul plecase înainte și scurta distanțele dintre două suflete ce-și doreau să fie măcar o secundă împreună. Astăzi iertarea, este sentimentul ce îmbracă sufletele ce merg să ia lumina sfântă, ea se așteaptă în liniște și singurătate, trebuie să privim înlăuntrul nostru ca-ntr-o oglindă, să ne regăsim, să ne ascultăm, să ne înțelegem,să iertăm greșiților nostrii și mai ales să ne iertăm pe noi. Lăcașul sfânt e plin de lume venită să ia lumină,se perindă fiecare suflet prin fața preotului ce mărturisește,,Hristos a înviat “după care se înghite anafura ce curăță relele puse-n gânduri și trimise în univers, se mestecă o bucățică de brânză cu pâine și se gustă din trochițul de vin,de abia acum poți spune ,,Adevărat a înviat”, Pe drumul de întoarcere o năpădesc sentimente ce așteptau curățirea de gândurile negre să-i poată pătrunde în suflet, le face loc și trimite gândurile bune să primenească idei înălțătoare în ii de sărbătoare, zâmbește și simte gândul întors tivit cu cuvintele,,și mie mi-e dor “ mesajul a ajuns la destinatar care l-a încărcat energetic cu același dor.
Noapte magică , gânduri ce păstrează amprente, Hristos a înviat – sărbătoare-n lumină!

Cuvinte pe portativ

Aprilie 2, 2018

 

timpul viclean, timpul ne paște
sufletul trist nu-l mai cunoaște
când nu ne vede pe amândoi
aruncă norii, grei peste noi
când nu ne vede pe amândoi
aruncă norii, grei peste noi

azi pui distanțe să ne despartă
și după tine închizi o poartă
izbesc pumnale, sufletul plânge
și-n viața curg dureri și sânge
izbesc pumnale, sufletul plânge
și-n viața curg dureri și sânge

ce-a fost frumos, tot ai uitat
iubirea mea n-a fost păcat
o port mereu până-o să mor
din sevă pură crește un dor
o port mereu până-o să mor
din sevă pură crește un dor

întoarce-ți drumul, vino la mine
mi-e așteptarea, doar pentru tine
ca amândoi să trecem anii
de sus să plouă frunze castanii
ca amândoi să trecem anii
de sus să plouă frunze castanii

Tăcere pe gândul curat

Aprilie 2, 2018

 

Ai pus tăcere pe gândurile ce ți le-am trimis, le-ai izgonit din sanctuarul sufletului tău spre nicăieri, nu aveai de unde să știi că nu cunosc drumul înapoi, nu știai că erau udate cu lacrimi în nopți târzii, când pleoapele obosite acopereau retina cu perdea de întuneric .Se vor rătăci și se vor pierde în universul nemărginit și odată cu ele se vor duce simțiri prețioase, curate, înălțătoare. Păcat că n-ai avut curiozitatea să desfaci coperțile, ai fi descoperit ADN-ul unei iubiri nevinovate, semănată de prea mulți ani pe câmpia fără buruieni ce desparte munți de întâmplări de mări de speranțe. Pun capul pe perna neîmplinirilor, încerc să împac ultimul gând păstrat pentru tine cu distanța ce-ai aruncat-o-ntre noi, dar nu reușesc.Nu-mi rămâne decât resemnarea, o s-o scriu pe pagină albă cu penel de culoare, măcar așa să prind curcubeul dimineții cu ploaie să-nveselesc privirea pierdută-n griul zilei de azi.Prea puține amintiri păstrez în sipetul sufletului meu, le șterg de praf în fiecare zi, iar speranța de a se schimba ceva am îngropat-o demult în pământul uscat de sevele trăirilor omenești. Iubirea împărtășită vindecă răni, alină singurătăți, unește oameni, iubirea neîmpărtășită plutește pe râuri de lacrimi, izbește maluri de gânduri negre,se luptă cu furtuni de minciuni.

De ce pe tine ? eu n-am să știu vreodată cum viața împletește fir cu fir, 
prea multe întrebări fără răspunsuri și prea mult frig pe care îl inspir…