Sări la conţinut

Sunt doar o femeie

aprilie 23, 2019

prinde dimineața, curge între noi

pe atâtea patimi, prin atâtea ploi

și din noaptea neagră la lumină ajung

gândul mi-e în ceață, plânge îndelung

caută secunda-n  ce n-are noroc

știe  o iubire ce e numai foc

unde să-și găsească astăzi adăpost ?

când în lume totul are doar un rost

simt că fără tine nu-mi ajung nici mie

nu mai vreau altceva pe-a vieții tipsie

strig cât pot de tare, cine să m-audă

și de-atâta ploaie, simt tristețea udă

mă îneacă lacrimi ce curg, un izvor

patimă crescută pe tărâm de dor

scriu cu-azur de cer pe nemărginire

timpul nu m-așteaptă, ce să fac, iubire ?

înspre ce trăire să-mi iau azimut

când te strig degeaba, gândul tău e mut

nu-mi poate răspunde, caii ți-i dezleagă

și colindă vremea, clipa-i e întreagă

nu-i pasă de lacrimi, nu-i pasă de mine

strivește  poemul, îmi distruge rime

stinge cu albastru ultima scânteie

cum să lupt iubire? sunt doar o… femeie

Reclame

Timp pentru iertare

aprilie 22, 2019

o viață s-a dus, n-am știut cum a fost
ne-a umbrit suferința cu lacrimi șuvoi
într-un punct mult prea mic, ne-am găsit adăpost
tot pictând în albastru un tablou pentru doi

vreau să crezi ce îți spun, adevărul grăiesc
și mintea-mi dă voie să –aprind o scânteie
când în suflet îmi crești, așa mult te iubesc
și doar tu ești cu mine, femeie

femeie ce curgi în a timpului sferă
și guști doar puțin din miracolul sfânt
te naști într-un secol, te naști într-o eră
rămâi o minune, cobori pe pământ

privește în juru-ți cum crește iubirea
natura îmbracă secunda-n sublim
pe gene sărutu-mi ți-apasă privirea
și-ți cere iertare, e timpul, o știm

Și bărbații iubesc…

aprilie 20, 2019

Cum să trec bariera care mă desparte de gândul ce-mi macină viața, cum să fac curat în sufletul meu și să nu mă doară? Fiecare amintire lipită pe suflet, la desprindere îmi va face o rană, mi-e greu să scriu, poate mă citesc și femeile și ele sunt așa de pretențioase când este vorba de iubire, da, despre iubirea unui bărbat vreau să vă vorbesc, cum? voi credeți că bărbații nu iubesc? Credeți că ei nu suferă, ei bine, vă dau eu răspunsul acum, dragele mele femei, suferim și noi dar știm să ascundem această suferință, o acoperim cu trăirile noastre interioare, nu deschidem nicio fereastră să puteți privi înăuntru. Am fost singur până acum, nu-mi trebuia nimeni, dezamăgirea pusese stăpânire pe mine, nu mai eram al nimănui, mă neglijam mereu, mă lăsam pe ultimul plan al vieții mele, nu-mi păsa de mine în nici un fel și nu știam dacă trăiesc sau nu. Acum sunt alt om, simt că sunt iubit de cineva și e un sentiment extraordinar, dar nu pot să nu mă întreb acum la început, înainte de a mă cunoaște-ce iubești femeie la mine mai mult, fotografia sau ceea ce scriu, țin foarte mult să-mi răspunzi la această întrebare.Vreau să știu, trebuie să știu asta înainte de a ne vedea. Doar în fața ta mi-am dezbrăcat sufletul de orice haină, l-am lăsat gol, vreau să-l vezi și să-mi spui dacă e frumos, dacă e pe gustul tău, dacă valorile ce le păstrează sunt la fel la amândoi. Singurătatea m-a vindecat dar mi-a dat și puteri nebănuite, simt că-mi ești în suflet, te-am lăsat să locuiești în el încă din prima zi când te-am văzut, ceva-mi spunea că te știu de mult timp, poate din altă viață, poate am fost împreună, mă atrăgea ceva la tine ca un fel de magnet al timpului acesta, nu pot să mă mai stăpânesc, îmi vine să-ți scriu mereu ce simt, de parcă mi-ar fi zilele numărate și n-o să am timp să-ți spun tot . Strâng fuiorul gândurilor ce vreau să ți le trimit și le încarc pe fiecare cu emoția izvorâtă din dorul ce mă arde, mă pârjolește, sunt deja foc pe dinăuntru și vreau să-ți spun că niciodată în viața mea nu am ars, acum simt asta pentru prima oară și mărturisesc că e un sentiment atât de plăcut. Se amestecă în mine trăiri de când m-ai învățat să iubesc, să mă iubesc pe mine care nu contam, să te iubesc pe tine ca o cerere perpetuă de a mă completa, doar acum simt că niciodată nu nu fost complet, acum simt că tu ești ceea ce-mi lipsește.Te iubesc, iubesc tot la tine, am știut asta din prima clipă când privirea mea te-a desenat pe retină. 
Îmi fac iluzii că mă păstrezi în gândul tău și pe mine, mi-ai spus de problemele cotidiene care te copleșesc, că această perioadă pe care o traversezi e destul de dificilă, atât în familie cât și la serviciu, știu toate astea și crede-mă că-mi pun toate gândurile suport, doar ca ție să-ți fie bine. Mă rog la Dumnezeu să-ne dea putere la amândoi să vedem lucrurile cum trebuie, să alegem din noianul de dorințe pe cele prioritare, să scuturăm de pe noi suferințele ce ne sufocă și să urcăm treptele spre împlinire. Deși vorbesc doar în gândurile mele, vreau mereu să las la ușa sufletului tău o șoaptă ruptă din dorul meu pentru tine, ce trăiește atât de intens, atât de senin, orice clipă care trece și mă gândesc că nimeni nu știe dacă mai există și următoarea, trăim mereu prezentul, viitorul nu ni-l garantează nimeni, niciodată. Îți doresc să te bucuri de clipe minunate, să se observe pe chipul tău fericirea, să zbori mereu alături de speranțe ce urmează a se împlini. Iubindu-te pe tine, mi-am dat seama că am început să mă iubesc și pe mine, acum știu că am fost la momentul potrivit acolo unde universul a vrut să fiu.Vocea ta m-a fermecat, mi-a acordat sufletul pe o frecvență pe care nu voi putea s-o schimb niciodată, este până la sfârșitul vieții, exact ca și o carte de identitate valabilă la nesfârșit. Neliniștea și suferința mea emoțională îmi produc o simțire puternică și-mi dictează mereu ce să-ți spun, dacă m-aș lua după minte ar trebui să te asigur în fiecare secundă de iubirea mea curată, profundă, misterioasă, incomensurabilă, dar eu mă iau după suflet și scriu cu focul ce mă arde în privire, că nu e nevoie să ceri ceva de la mine, că-ți dăruiesc totul, tot ce-am strâns în anii ăștia de suferință, am păstrat sublimul vieții ascuns sub perdeaua cumințeniei sufletești, n-am îndrăznit să ridic vreodată ochii mai sus decât îmi dicta bunul simț, mi-am păstrat imaculat cugetul, am vorbit frumos, am ajutat pe oricine-mi cerea ajutorul, am empatizat cu cel în suferință. Iartă-mă că am divagat de la subiectul,,noi,,, deci nu uita că te iubesc și te respect pentru ce ești, pentru ce vei face, pentru că-mi doresc din tot sufletul meu să-ți aparțin. Poate te odihnești, m-ar bucura să fie așa, știu că nu prea ai dormit în ultimele zile, meriți să-ți recapeți forțele mai ales că ai atât de mult de lucru,dar, nu pot să nu-ți scriu, știu că scrisul meu este efemer, că tu după ce citești ștergi și nu mai poți recupera, dar asta e viața, uneori e diferită de film, alteori e atât de fragilă, atât de plină de romantism, atât de chinuitoare sau atât de fericită. Înainte de a te cunoaște pe tine, în sufletul meu cineva avusese grijă să-mi semene vânt și mult timp după asta am cules doar furtună plină de ne-înțelesuri, niciodată nu mi s-au oferit șanse să pot să mă ridic din abisul în care am fost aruncat de dorința mea de viață, care trebuia să-mi fie echilibru ajunsesem să cred că meritam ce mi se întâmplă, că destinul a hotărât așa și că nu există alt drum, n-am putut să sar niciodată gardul prejudecăților și să opresc pentru mine o clipă de frumos. Mă paraliza o frică ce-o aveam inoculată-n mintea care nu putea să hotărască nici măcar pentru un lucru simplu. Iartă-mă, te rog, că-ți spun toate astea, dar am convenit să fim sinceri de la început și cred cu tărie că sinceritatea deschide calea spre o apropiere sufletească adevărată.Femeii de lângă mine, de când mă știu nu i-am oferit niciodată indiferență, dar am primit singurătate din plin, am tăcut și-am luat de bune minciuni spuse de un suflet care se iubea numai pe el, nu judec, sufletul meu bun a iertat tot, suferința m-a întărit și am reușit să trec podul dezamăgirilor singur, poate șchiopătând, risipit pe bordura unui timp ce trece fără șovăire, dar n-am implorat niciodată ajutorul cuiva, am plâns(și bărbații plâng câteodată) și tot eu mi-am șters lacrimile, am căzut și m-am ridicat, mi-au sângerat tălpile umblând în întunericul sorții să caut calea spre lumină, a fost greu, dar mă bucur acum că am reușit. Bucuria mea este așa de mare deoarece aici te-am întâlnit pe tine, iubirea de care aveam nevoie, simt că mă completezi în toate, ai atâta bunătate în suflet, nu știu cum ai fost crescută, dar mulțumesc mamei tale (și mă rog să fie sănătoasă) pentru bunul simț în care te-a făcut mare, simt la tine o,,cinste,,-un amestec de drăgălășenie cu seninătate și timiditate care-mi place de nu mai pot, e și acesta unul din motivele pentru care te iubesc și cu cât te cunosc mai bine, simțirea mea devine mai puternică. Dacă ceea ce-și spun acum nu te interesează, poți să-mi spui și voi înceta cu povestea vieții mele, eu o trec în revistă nu ca să mi-o aduc aminte, am suportat destulă durere,vreau numai să-mi cunoști sufletul, vreau să știi ce mi-a oferit viața până acum și ce-mi doresc eu de acum înainte, dacă voi mai avea zile de petrecut în această lume materială, scăpată de sub control în care ne zbatem cu toții să supraviețuim.Te iubesc draga mea, mă gândesc la tine în fiecare secundă și nu vreau să-ți împovărez gândurile …Fii fericită, meriți! 

Visul nopții

aprilie 20, 2019

în visul meu ne înălțam în zbor
și ne era așa de bine-n doi, 
creșteau fire de iarbă pân la noi,
iar dorul nostru se –ntrupa-n izvor
Îți mângâiam obrajii-mbujorați, 
răcoarea ne prindea așa de bine,
era un simplu vis, eram cu tine 
și împreună stăm îmbrățișați

dar zorile un vis mi-au spulberat
și fericirea mea s-a dus în ceață
când noaptea a trecut în dimineață
iar tu din visul meu erai plecat
te caut iar, dar unde să găsesc
atâta bucurie pe retină
nu merit poate, nu știu să am vină
aș vrea să fi știut cum să iubesc

dă-mi doar un semn, eu am s-aștept mereu
știu că mă lupt cu-n timp înverșunat
că drumul meu e așa de încurcat
mai am speranță doar la Dumnezeu
dacă nu-n viața asta, cine știe
poate că -n altă viață înțelegi
că în iubire nu există legi
de-aceea nu sunt scrise pe hârtie

Timp la trecut

aprilie 17, 2019

nostalgia mă cuprinde, trupul tot mi-l înfioară
o scânteie îmi aprinde amintiri ce-ncep să doară
stări ce fug prin labirinturi și se lovesc de pereți
strâng consoane și vocale aruncate de poeți
și-mpletesc cunună vie, un decor de visuri noi
mă torn iarăși în tipare, dar pereții rămân goi

pun imagini netrăite peste dorurile ascunse
resemnările le număr de durere sunt pătrunse
și mă mir de ce ecoul gândul mi-l duce pribeag
mă trezesc în umbra zilei lăcrimând pe al tău prag
lacătul mi-ai pus la suflet și-ai uitat să-mi lași și cheia
în oglindă-mi pare tristă, de ce suferă femeia ?

ce-a greșit de-i pleacă dorul iar, haihui peste coline
de ce vede viitorul trist și sumbru fără tine?
cui să-i ducă o ofrandă, să-i răspundă la-ntrebare ?
și de ce în lumea toată, nu găsește alinare?
doar ea știe ce sclipire să așeze în privire
și-orice zi ce o trăiește-i purtătoare de iubire

Apus de viață

aprilie 17, 2019


o cobză iar

își plânge iubirea pe strune

ești tu și eu

și soarele nostru apune

mai este timp

să ținem la viață isonul

vino și tu

la cântecul sorții dă-i tonul

zbori spre înalt

cu aripi deschise-n lumină

clipa s-a dus

fără să aibă vreo  vină

o cobză  iar

cântecu-n gânduri îmi pune

și dorul meu

cu soarele nostru apune

Gând din Înalt

aprilie 11, 2019

Pe lângă noi trec zilnic gânduri stranii și albă mult prea albă ni-i trăirea, nu mai cunoaștem clipa întregirii și refuzăm să acceptăm iubirea, ne temem toți de suferință, chin, iar pe de rost nu știm ce-i libertatea, fântâna de la capătul de drum, ne mai arată cum e cu dreptatea, cuprinși de somn, minciună și dezgust, ne poartă pașii pe alei murdare și nicio-mbrățișare sau alint nu mai încap în sufletele care mai au nevoi și plânsul nu le-ajunge să-și odihnească eul pe-al său prag, se strânge fericire și durere-n mărgelele aceluiași șirag.
Cum să-nvățăm noi Crezul pe de rost, când pentru nici un rând nu mai ești viu și cum să faci din tine adăpost când te trezești cu sufletul pustiu? cum să-ți răspunzi la întrebări când ceața își pune vălul peste ochii triști? cum să își lase peste tine solul parfum de mir să știi că mai exiști? Nu mai avem nici timp și nici răbdare să construim iubiri de la-nceput, luăm cu noi în zboruri la-ntâmplare, doar ce ne-a întristat și ne-a durut, nicio vioară nu -și mai plânge versul pe strune și pe pleoape de opal și ne mirăm acum că universul își pierde din culoare și e pal.
Stai, omule, în tine un minut și vezi durere-a toate câte au fost, o așteptare mare ai avut și ai crezut că viața n-are rost, nu crede că iubirea e o boală pe care dacă-o ai nu mai trăiești,cântarul tău e plin de îndoială, de-aceea nu te-ncumeți să iubești, doar adevărul spune-l, ai curaj și –o veste mare va veni spre tine, se-ntâmplă o minune nu-i miraj, e universul plin de-nțelepciune, te-ndeamnă să fii tu așa cum ești, pictează bunătatea în privire și ai să-nveți în suflet să primești din înălțimi o mare de iubir
e!