Skip to content

fără tine

Octombrie 23, 2017

 

 

 

Sparg clepsidra zilei de cimentul îndoielilor,

vreau să număr firele de nisip

sa-mi dau seama câte clipe am pierdut fără tine.

Fac curat în șifonierul vieții

și găsesc pe un umeraș de cuvânt

uniforma destinului

croită din aceiași stofă țesută în anii care au trecut .

O stofă cenușie,fără culoare,fără sclipire,

 lipsită de sentimente de siguranță.

M-am aruncat în golul primei simțiri

fără frânghii și nu aveam nici o scăpare

norocul m-a ocolit,

iar soarta m-a lăsat fără o aripă,

zborul era sortit căderii.

 Iluziile nu mă puteau ocroti,

eșafodul  pe care erau stivuite

construit  din ceară s-a topit

la focul  obrazului roșu de emoția momentului.

Fără tine mă bate vântul singurătății,

mă sfâșie viscolul nemilos al drumurilor

ce se sfârșesc în pustiu.

Fără tine bagajul vieții mele  

e plin de pietrele destinului neîmplinit

și e aproape ziua când nu-l voi mai putea duce…

 

 

 

Anunțuri

zid de teamă

Octombrie 19, 2017

 

 

 

Caut cu disperare printre cioburile de iubire din sufletul meu,

vreau să mai găsesc un strop de zâmbet uitat în dimineți calme

când mă strângeai la piept.

Mă cerne iarna cu geruri, mă bat vânturi fără căpstru

și-mi smulg bucuriile din brațele cuvintelor

scrise pe umbre de neliniști și dor nemărginit.

Unde –ai plecat? Pe ce meleaguri șoptești la ureche

vorbe de alint altei iubiri?

trec nostalgii pe unde curgătoare

ce vor așterne  pe frunte riduri de rostiri tăcute,

pe umerii timpului prezent nu te mai zăresc,

ne despart drumuri de timp pierdut,

păduri de tăceri înrămate-n rugăciuni,

 ne despart ecouri cu bătături în palme,

munți și câmpii de durere și chin,

cerul gri plumburiu al nerăbdării

întunecă amintirle ascunse în tainițe reci .

Nu găsesc răsăritul fără tine

și sunt condamnată să trăiesc

în apusul legat la ochi cu eșarfă de viscol și ger.

Cum să pun lacăt la trecut,

când gândurile privesc fix

și buruienile neputinței

cresc în bătătura  eului meu pănă la prag,

Crestez în grinda îndoielii data de azi,

sortez cioburile după mărime

 și mă las pradă poemului acesta

cu speranța că voi descoperi firul de lumină…

In ochii tăi

Octombrie 18, 2017

 

m-am privit în ochii tăi căprui ca-ntr-o oglindă,
era prima oară, niciodată până atunci
n-am trecut cu privirea dincolo de retină
acum mă lăsai să-mi scald gândurile
în oceanul luminos, binefăcător, tăcut al eului tău
ce bine era, nu mai știam cine sunt,
mă simțeam ocrotită
vântul nerăbdării nu mai bătea peste corzile sufletului meu
pe țărmul suferinței creșteau maci însângerați
ce legau iubirea în frânghii de liniște și așteptare.
fluturi de teamă ascuțeau mirări, căutând apusuri desculțe
să treacă peste umerii timpului
pe frunțile ridate ale gândurilor negre
creșteau altare de-ntrebări fără răspuns
iar iluziile săpau în tălpile cuvintelor galerii de-nchistare
culeg lăstarii de vis cu rădăcină
și vreau sa-i sădesc în lutul sorții
să-i ascund de fulgerele îndoielilor,
să-i fac să înflorească pe ulița vieții în doi
fur lacrimi și le fac albii din cuvânt
ca mai apoi să le las să curgă spre deșertul clipei
o oază de umbre lasă să treacă nostalgii
și dor înrămat în iertare
mă privesc în ochii tăi căprui ca-ntr-o oglindă
și -mi las amprentele pe cardul de iubire
găsit în buzunarul timpului

doar zâmbet

Octombrie 16, 2017

 

haiducesc  prin pădure,

 copacul zilei de azi mai  umbrește  încă,

toamna asta lungă mă face fericită,

zâmbesc și încerc să prind în căușul palmei

lacrimile cerului senin.

În labirintul gândurilor mele pătrund cu sfială,

tăcută, cu teamă

să nu zboare  de pe umărul speranței de ieri

 bucuria de o clipă.

Iedera cățărătoare pe copacul destinului meu,

 sapă adânc, vrea să prindă rădăcini

în iubirea strânsă cu trudă  ce n-are margini,

 este seva din care fericirea izvorăște ,

din care sufletul se adapă mereu

ca să rămână tânăr,oricât de mulți ani ar avea.

In scoarța de copac deslușesc  trăiri 

în răsărit și în apus de viață,

 sunt scrijelite  rostiri dar și tăceri de întâmplare,

 în luminișul bucuriilor te mai împiedici

și de stâncile neputinței,

bate vânt fără zăbală

 peste întinderea pădurii timpului

ce trece precum o clipă.

 Alung convoaiele de tăceri

 și alerg spre ploile  repezi ,

 vreau să spăl de păcate tristețile

 ce s-au strâns în prăpastia singurătății.

Azi zâmbesc-

fericirea crește precum firul ierbii

 în primăvara vieții.

Iedera  cuvântului

 urcă pe copacul zilei spre voi…

Timpul și noi

Octombrie 15, 2017

 

 
eram doi copii cu viitor incert
ce s-au întâlnit pe o prispă de gând
ne-am privit doar o clipă și de atunci am știut
că suntem jumătăți ale aceluiași întreg
am închis cuvintele nespuse în rame de tăceri
și le-am depozitat în cămările sufletelor noastre
tinere, neexperimentate, sfioase, nesigure
timpul și-a cernut clipele,
neștiutori le-am pierdut numărul
și nu am oprit eșarfele de bucurii
care ne împânzeau retina
iar viața cu ascunzișurile ei
ne-a tăiat aripile de câte ori încercam un zbor
ne-am trezit acum în toamna vieții
fără răspunsuri la întrebări
brume reci ne-au albit tâmplele și nu mai găsim loc
să ancorăm corăbiile sufletești
care plutesc în derivă de atâția ani
turnați în tipare prea strâmte,
bătuți de vânturi fără speranță
ne privim lacrima din ochi și mergem mai departe
unde să găsim curajul de a ne opri sub același adăpost
să ne cuprindem palmele și întregiți să curgem torent
în buzunarul peticit al timpului…
 
 

sigurătate

Octombrie 13, 2017

 

mă caut iar și mă găsesc în ploi
aștept să vii să fim iar amândoi
pe cer senin să pictăm curcubeu
dar tu nu vii și-n ploaie sunt doar eu

iluzii mă hrănesc și-mi este frig
învăț un gând să meargă și te strig
tu drumul ai schimbat și în privire
nu ai păstrat fărâma de iubire

nu am curaj să fac eu primul pas
pierdută sunt, doar dorul mi-a rămas
și n-am umbrelă să –l feresc de ploi
o iarnă grea s-abate peste noi

singurătății grele dau tribut
și viața mea rămâne în trecut
îmi cos cu grijă nasturi la iubire
și îmi dezleg speranța din privire

crâmpei de viață

Octombrie 12, 2017

 

iau cu mâna cât pot duce

semăn în suflet iubire

și găsesc într-o răscruce

încrustat-o amintire

când eram copil de școală

fără griji dar cu chemare

n-aveam umbre de-ndoială

de  greșeam,  ceream iertare

vântu-ngână acum o rugă

ochii lumii lăcrimează

și secundele pe fugă

în șir indian se-așează

vor în ploaie să ascundă

suferițele și plânsul

o perdea neagră, profundă

ne acoperă răspunsul

azi cu ghiocei la tâmple

port în mine  doruri grele

știu precis ce-o să se-ntâmple

spiritul urcă la stele

dar nu poti afla răspunsul

când uiți să pui întrebarea

bucuria, chinul, plânsul

cum de le  auzi chemarea ?