Sări la conţinut

Dor năuc

februarie 13, 2019

sporește dorul iar din amintiri
eu n-am uitat sărutul cel dintâi
nici focu-aprins în fragede priviri
dar mâna ta nu mi-a fost căpătâi

atunci n-ai înțeles ce mult mă doare
acum i-așa târziu, mai e vreun rost
să scriem vieții iarăși o scrisoare
din clipe să ne facă adăpost ?

n-am cum să șterg din timpul ce-a trecut
să caut răsăritul în apus
când ochii strălucirea și-au pierdut
și nu s-a spus, tot ce era de spus

Reclame

Cuiul din suflet

februarie 12, 2019

te simt în suflet ca un cui,
înfipt acum atâta vreme,
ai ruginit de lacrimi curse,
doar versul poate să mai cheme,
un gând în zbor să se rotească
peste trăirea din privire,
căldura ta îmi e străină
dar aș fi vrut să-ți dau de știre,
că mă apasă pe retină
rugina cuiului –cadou,
aș vrea să-l scot dar nu se poate,
cine n-ar vrea un suflet nou,
va trebui să strâng rugina
ce mi-a acaparat viața,
tăcerea curge peste toate
și-mparte-n două dimineața,
nu-mi dă răspunsuri la-ntrebări
ce-au ros atâția ani din mine,
am tremurat și-am plâns mereu
că m-ai lăsat printre ruine.
……………………………………..
azi sufletul îmi e un cui
ce nu mai e al nimănui

Căutări deșarte

februarie 11, 2019

te caut prin poeme, prin nopți târzii- te caut

nu te găsesc, mi-e viața o clipă într-un vers

ruină, deznădejde pe muzică de flaut

și mă întreb, iubire, din minte când m-ai șters ?

pe suflet simt o rană ce sângerează tare

degeaba scriu în palmă un dor timid și pur

aș vrea să dau de tine, așa din întâmplare

să te opresc din mersu-ți, să-ți desenez contur

și să-ți arăt că -mi ești și o să-mi fii mereu

cât zilele s-or duce ca undele pe ape

n-am să împart pe ,,noi”, în două- tu și eu

în suflet știi ce porți, privește-mă-s aproape

nu-mi amintesc iubire, din minte când m-ai șters

ruină, deznădejde pe muzică de flaut

nu te găsesc, mi-e viața o clipă într-un vers

te caut prin poeme, prin nopți târzii- te caut

Întrebări

februarie 10, 2019

mă-ntreb ce sunt, cât pot să duc

și cine-n lumea asta mare

(sau în cea mică pe facebook)

poate răspunde la-ntrebare

ce cruce porți, ce suferință

te-apleacă astăzi la pământ ?

ce gânduri întrupezi ființă

când legi speranțe de cuvânt ?

de ce te legeni pân la cer

ca trestia și nu te te-ndoi ?

de ce în suflet porți mister

și sufletul se zbate-n ploi ?

tu știi precis de ce te doare

de ce  porți  lacrimi în privire

pentru că-n lumea asta mare

ești purtătoare de iubire

Neputință

februarie 10, 2019

când dimineața roua își pune-n cești de flori

și soarele mijește doar raze-ngemănate

eu te zidesc iubire din cărămizi de zori

și-n inimă-ți pun vise din nopți abandonate

în mine sloiuri grele prind în îngheț tot dorul

și-o ceață fără margini mi-apasă răsuflarea

din când în când prin neguri mai bântuie fiorul

un suflet din adâncuri ți-așteaptă azi chemarea

e- atâta iarnă-n suflet, e-atâta ger, ninsoare

tu ești așa departe și nu-ți mai sunt în gânduri

la tâmple simt argintul, mă strânge a mirare

consoane și vocale îngheață drepte-n rânduri

degeaba strig, nu-i nimeni alături să-mi răspundă

și lacrima din urmă-mi îngheață în privire

nici soarele nu poate să ardă-ntr-o secundă

tristețea ce m-apasă, a cui rămân, iubire?

Iubire divină

februarie 9, 2019

nu poți să stăpânești un dor
din suflet singur izvorăște
nu cântărești nici cât fior
te-ncearcă, te pătrunde, crește
știi doar că trebuie să pleci
acum, speranța s-o-ntâlnești
te-nțeapă ghimpii pe poteci
nu-ți pasă, știi doar că iubești
tremură gândul c-o să vie
o întâmplare să susțină
că nu numai în poezie
iubirea poate fi divină

Dezlegare

februarie 5, 2019

sufletul mi-l oglindesc  în apa în ciutură

aburi ies din apa clară ce te-mbie să o bei

peste cumpăna fântânii pomii reci se scutură

de înghețul iernii aspre și nu mai găsesc scântei

să aprind o vâlvătaie să-mi usuc simțirea toată

altfel pierd pe drum de gheață și ultimul ciob de dor

mi-a trecut timpul degeaba și mă simt abandonată

iar din lacrima ce curge pe obraz strâng un  izvor

o speranță mă îndeamnă să culeg clipe din veac

să le țes pe o perdea, s-o așez acas pe grindă

iar din ierburile-nalte să-mi pot dăltui un leac

să petrec singurătatea peste -argintul din oglindă

chinuită  de- un blestem fără unghiuri de-odihnire

îmi fac palmele căuș și un deget pun pe rană

cresc mirări pe așteptare și cerșesc de sus iubire

și cuvinte nerostite se  apleacă spre  icoană

simt pe păr o mângâiere, pulbere de cer albastră

tulburare peste toate amintirile  de ieri

fără puncte cardinale, să deschidem o fereastră

să lăsăm singurătatea să se spargă în tăceri

pe orizontul de uitare dăltuiesc o galerie

și pe vatra cu speranțe, ascut lamă de cuțit

din consoane și vocale leac curat de poezie

torn în ciutura fântânii , îngerii să ți-i trimit