Calendarul destinului
o să-mi lipsești, știi bine, drumul e greu și lung
când nu pot sta aproape de tine, nu-mi ajung
clipele ce mi-ai dat, le-am înrămat pe toate
și-n suflet, (pe perete) , cu dalta sunt sculptate
o să-mi lipsești, știi bine, încep numărătoarea
minute, ore, zile, tot caut întrebarea
ce o purtam pe buze- e greu sau e ușor ?
cum te găsesc ? pe care potecă semeni dor ?
ca să culeg cu gândul speranțe mai subțiri
și-n zorii dimineții să leg în amintiri
cuvinte și lumină, căldură și culoare
am fost și voi rămâne- mă știi, o visătoare
o să-mi lipsești, cu timpul încerc să mă împac
de n-ai speranța-n suflet, rămâi un om sărac
trimit un gând spre tine, e-al sufletului dar
în fiecare noapte ce-o scriu în calendar
Pe drumul tău
învăț copilă de la tine
cum să deschid calculatorul
și sufletu-mi se zbate mamă,
să poată stâmpăra iar dorul
ce mă usucă din picioare,
că ai plecat de lângă mine
iar gându-mi trece vămi, hotare,
să știu de-ți este rău, sau bine
de ziua ta-ți doresc să fii
cu fericirea mână-n mânăl
să porți în palmă bucurii
ce-n suflet mult timp să-ți rămână
mă rog la Bunul Dumnezeu
să-ți dea noroc și sănătate
și sunt convinsă c-o să știi
în viață ca să faci de toate
ce am știut te-am învățat
ți-am pus în suflet doar iubire
pe drumul vieții ai plecat
cu strălucire în privire
ți-am spus să faci, cum fac și eu
când greutăți ți-apar în față
să nu te vaieți că-ți e greu
s-aștepți o altă dimineață
când soarele o să răsară
pe cale să-ți facă lumină
și viața-ți va părea ușoară
frumoasă precum o grădină
în care-ai semănat de toate
din sufletul tău iubitor
culegi rubine și agate
ce poartă-n ele numai dor
lumina ochilor îmi ești
și-așa o să rămâi mereu
chiar dacă stai la București
ești desenată-n gândul meu
de vrei să vii și pe acasă
noi tot mereu te-om aștepta
cu bunătăți puse pe masă
din zori și până s-o-nopta
Iluzii pe tipsia momentului
Te-am văzut când ai plecat de acasă, erai entuziasmată de revederea lui, trecuse atâta timp de când privirile voastre nu s-au mai întâlnit în marea liniștită a sufletelor pereche. Îți-era așa de dor, curgea de sub pleoape, închis într-o lacrimă întârziată ce nu avea nici un motiv să cadă pe obrajii îmbujorați în așteptarea momentului revederii. Drumul a fost scurt -doar așteptarea lungă, te-ai trezit în locul unde-ți doreai să fii, iar surpriza a fost uriașă. Era acolo, doar că nu pentru tine, avea timpul măsurat în secunde și ocupat definitiv de probleme(oare?). Ești tristă, te văd, n-ai avut noroc, cineva ți-a amputat momentul, încerci să pui gândurile frumoase pe tipsia zilei să le poți păstra pentru mai târziu, te gândești că ești apăsată de o povară grea pe care nu știi dacă o mai poți duce prea mult timp. Visele îmbrăcate în rochii de gală pentru eveniment, s-au estompat și-au pierdut culoarea, devin iluzii la margini de timp.Ți-ai înghițit lacrimile și ai rugat sufletul să –i mai dea o șansă, poate că într-o zi , uitarea o să fie ocupată cu altceva și doar atunci când o să găsești fereastra sufletului deschisă și poți să pui întrebări vei primi și răspunsuri. Rupi file din calendarul suferinței, subliniezi cu roșul apusului ce se pierde în orizontul din tine ce cărări să alegi pentru a ajunge în răscrucea prin care va trece și el. Tare mi-e teamă că dorința ta nu se va împlini și aștepți degeaba întrebarea ,, ce mai faci ?” care n-o să vină nici în această seară și nici în următoarele seri, o să curgă timpul pe lângă tine secundă cu secundă , răsărit și apus, zi și noapte, luni și ani…
soartă reciclată
gândul trimis se-oprește într-un zid
o liniște ciudată mă apasă
la orizont nori negri se deschid
pornește-un vânt ușor și intru-n casă
să țes speranțe peste amintiri
să-mi pară clipa zbor de păpădii
ce se agață-n suflete subțiri
să construiască loc de bucurii
secundele-n minute se-mplinesc
când gândurile au plecat departe
aș vrea să-ți spun,(dar iar nu îndrăznesc)
să mutăm stânca care- ne desparte
doar amândoi uniți o putem face
purtați de-un dor curat înspre înalt
să aruncăm cuvântul care tace
și să trăim în următorul salt
călătorind cu sufletul deschis
de mână –n labirintul ce e viața
și să zâmbim când se-mplinește-un vis
în doi să ne trezească dimineața
sortiți să fim prieteni, o secundă
nedespărțiți, zburând în univers
să întrebăm, ecoul să răspundă
vocale să se-nșire într-un vers
eu țes speranțe peste amintiri
să-mi pară clipa zbor de păpădii
ce se agață-n suflete subțiri
să construiască loc de bucurii
gândul trimis se-oprește într-un zid
o liniște ciudată mă apasă
la orizont nori negri se deschid
pornește-un vânt ușor și intru-n casă
Ciob de suflet
eu te opresc în minte- tu dispari
ești când aici, când ești plecat departe
de când te știu, ai așteptări prea mari
nu mă citești, ți-e gându-n altă parte
în univers de teamă fac popas
și-mbrac în vers curat o poezie
opresc din timp nu mult, un singur ceas
să scriu simțirea toată pe hârtie
nu-mi mai găsesc cuvintele, e trist
tot ce a fost de spus, s-a spus demult
nu mai aștept nimic, doar mai exist
să port în mine-al gândului tumult
se-așează praful pe trăiri și doare
și-n al meu suflet, singur locatar
ești numai tu, pun semne de-ntrebare
când văd că ți dai iubirea la cântar
Alegeri de oameni mari
lumea poate fi mai bună, dacă noi am ști alege
și lumină și culoare dintr-un simplu curcubeu
dacă-am ține cont la vorbe, am privi și-am înțelege
poate-am fi mai fericiți, tu și el poate și eu
dacă am privi pădurea, cu-al ei verde pur și plin
de misterul ce te poartă pe cărări să haiducești
dacă-n țara-n care astăzi ai ajuns ca un străin
ai putea să strângi iubire și mereu s-o dăruiești
am privi-n raze de soare, fără ochelari de vis
nopțile le-am înfrunta cu lumina din retină
am urca pe scara lumii, împlinind ce ne-am promis
ajutând părinții, frații, dintr-o inimă prea plină
oameni buni, viața-i o clipă, de nu știi s -o prețuiești
vom fi călători mereu într-o lume desuetă
haide-ți să-nvățăm acum- cum e bine să trăiești
să predăm trăirea simplă pruncilor ca o ștafetă
Diminețile din noi
ni se deschide-acum în față
când pleoapele zăresc lumina
o minunată dimineață
ce de pe suflet ia rugina
rămâne pur și aripi cresc
e altă zi plină de dor
căldura astrului ceresc
îl încadrează în decor
astâmpăr n-are, doar credință
iubește omul bun și drept
încoronează orice ființă
cu gândul cel mai înțelept
caută-ți sufletul creștine
și oblojește-l dacă-l doare
tot ce e bun i se cuvine
iubire dă-i spre vindecare
dă-i sufletului doar ce-ți cere
și te va răsplăti –nsutit
cu fericire, nu durere
atunci când va fi pregătit
iubește zorii dimineții
când ziua își deschide pleoapa
vei netezi drumul vieții
cum va săpa în stâncă apa
