Tăcerea
Am numărat zilele de atunci, au trecut destule și abia acum am înțeles că și Dumnezeu le numără pe ale mele. Mulțumim dimineții când ne trezește și ne arată alt răsărit, poate mai frumos ca cel de ieri și nu ne dăm seama că suntem doar semințe pe care Creatorul le plantează în lutul vremurilor. Depinde de noi, câtă putere de germinație avem să ducem mai departe miracolul vieții. De când mă știu am luat viața în piept cu dorința de a reuși ce mi-am propus. Primul obstacol l-am întâlnit după terminarea liceului.N-am putut să-l sar. Muntele de neputință m-a obosit sufletește , cu privirea în pământ am călătorit pe ulițele vieții, împiedicându-mă mereu. M-ai redresat tu, atunci când fluturând stindardul trăirilor tale, m-ai descoperit căzută în umbra ce-o lăsai și din care-mi făcusem acoperământ de vreme rea. M-am lăsat dusă de valul vieții, doar văzând că plutesc lângă mine și alți trăitori de sentimente, amăgiți de drogul echilibrului. Niciodată nu m-am pus pe locul întâi,ceilalți din jurul meu aveau mereu prioritate. Și nu-mi părea rău, cultivasem în mine ideea că acesta este scopul apariției mele pe această lume. Urzeam mereu firele uneori fragile , poate neînsemnate, dar care mă făceau să cred că va veni o zi în care omida muncitoare se va transforma într-un fluture frumos, care va zbura.Visam la zborul acesta efemer,ca la cea mai de preț taină ce mi-ar fi dăruit-o universul. A fost o perioadă când am crezut că se va întâmpla asta, dar mi-ai pus simțirea pe vârf de spadă, iar gravitația a făcut restul.M-am trezit cu speranțele tăiate exact de unde începuseră să înmugurească. Ai putea să mă aduni din nou, dar n-o faci, ai ales tăcerea care sapă galerii într-un destin de care nu-ți mai pasă…
Sclipiri marine
mi-e gândul pasăre în zbor și mă obligă să aprind scânteia ultimului dor, ce îl aud de mult șoptind în vara cu sclipiri de maci, ce se revarsă peste tot să nu te las deloc să taci, îmi fac curaj și simt că pot să te cuprind cu mâna dreaptă și să-ți arăt unde e drumul vezi lângă tine e o treaptă, în depărtare e doar fumul
tu pleci distanța asta doare, când mă trezesc în dimineață bobul de rouă de pe floare, mi-arată cum să trec prin viață să primenesc gânduri ce-au fost, tivite în culoare-albastră să înțeleg că are rost, ca sorții să-i deschid fereastră s-o îmbunez cu bucurii pictate pe tipsii de argint prin înălțime de mă ții, voi ști că este un alint
vuiește marea și-ți aduce din larg atâtea doruri reci legate sunt de un catarg, și ele simt că te petreci și uiți să iei sclipiri de vis, ce e pictat pe unda mării și –un gând albastru ce e scris, pe pleoapa tristă a mirării aduce-n iris scoici marine, ce și-au cernut de ani destinul așa departe ești de mine, din mult prea mult, ai luat puținul
Ardere parfumată
e atâta sublim
eu respir, tu respiri
acum știm să iubim
împărțind amintiri
când ne roade un dor
și-un genunchi ne apasă
facem gânduri fuior
și ne-ntoarcem acasă
de atâta albastru
n-ai să poți să mai minți
loc sub marele astru
azi ne facem, cuminți
simplitatea ne-mbie
să cântăm în duet
ce a scris pe hârtie
tristul nostru poet
e atâta candoare
în ochi mici de copil
ce iubește o floare
și o face cu stil
primenește și tu
gândul bun și-nțelept
spune răului, nu
și ridică-te drept
vieții scrie-i cu dor
pe hârtie velină
ți-e iubirea izvor
când nu ai nicio vină
vertical să rămâi
orice-ar scrie-n destin
ia mereu locu – ntâi
din atâta sublim
Cardul cu dor
altă zi, alt îndemn, cu obraji purpurii, pun la inimă semn și aștept să revii, tencuiesc cu alb pur cămăruța de dor, îi pictez un contur pe senin ca un nor și alunec topit spre apusul din mine, contemplând timpul scurs în acorduri divine.
trubadur, cântăreț, guguștiucul bizar zboară iar peste tot, nu cunoaște hotar, ochii lui prind lumini din Înaltul de cer umbre mici poposesc semănând un mister , cercetez și –mi opresc din prea mult doar puțin, doar cu-un gând mai trăiesc, dar mi-e gândul senin.
așteptări nu mai am, timpuriu s-au pierdut, flori de măr pe un ram ce rămâne-n trecut, amintiri ce aștern alt culcuș pentru noi, au rămas de atunci rătăcite prin ploi, înfloresc trandafiri pe speranțe și ard dorul vieții ce-a fost îl depun pe un card .
Fiori de liniști
tresar, e dimineață și-mi vine greu a spune
că soarelui ofrandă eu astăzi n-am adus
oriunde m-aș întoarce, în jurul meu genune
și timpul meu tot merge și seamănă apus
că răsărit vezi bine, demult e doar poveste
retina arsă poartă desene de-mprumut
un dute-vino-n clipe , o tulburare este
în univers mă-mprăștii, iar glasul îl simt mut
tresar, îmi cad pe gânduri petale de uimire
văd fluturii ce zboară în linii paralele
îmi fulgeră prin minte un rest de amintire
când îți scriam poeme din pulbere de stele
vocale și consoane, îmbracă haine noi
își pregătesc mesajul, papirus pe ales
când prind în ham destinul, ce curge în șuvoi
să coloreaze ziua cu tot ce-a înțeles
tresar, fiorii încă zvâcnesc înspre sublim
în veacul ăsta care transpiră de trecut
și n-am uitat poemul , încă mai vreau să fim
să mergem împreună înspre necunoscut
aprind pe vârf de spadă scânteie și dau foc
la tot ce-am strâns în mine și nu-mi mai trebuiește
îmi pun în gânduri liniști și singură-mi fac loc
admir nemărginirea ce știu că mă iubește
Timp relativ
câteodată timpul ne măsoară
oricare secundă care moare
câteodată, însă ne-nconjoară
numai clipe pline de candoare
câteodată ne ia-n zbor cu el
să vedem de sus nemărginirea
câteodată peste-un gând rebel
toarnă –n suflet dorul și iubirea
câteodată timpul obosește
din ce avem ne lasă mai puțin
câteodată tot de prăbușește
și n-am vreo speranță să-mi revin
Timp absent
sigur că-mi pare rău, mi-ai luat secunde
și nu mi-ai arătat cum să deschid
cutia ce-mi arată cum și unde
să lupt, iar jocul tău, e joc perfid
nu ține seama de nimic și nu e
nicio fereastră ca să pot să sar
simt între noi parfumul de gutuie
și nu pot traversa acest hotar
mi-ai dat de înțeles că o să-mi pară
oricare clipă ultima și n-am
să mă îmbrățișez cu tine, vară.
să-ți mângâi fiecare floare-n ram
o să privesc cu ochii minții mele
tot ce-mi așterni în scris, pe frunze verzi
și sufletu-mi chiar dacă e-n atele
eu sigur știu, că n-o să mi-l mai pierzi
o să rămână după mine gândul
ce știe să-mpletească dor cu drag
și-oricât de tare o să bată vântul
n-o să despartă-al sorții scurt șirag
cât m-a ținut în brațe ursitoarea
am scris pentru destin mereu cuvinte
și-am ascultat de sus privighetoarea
cum îmi fixa trăirile în minte
te du deci vară, lasă-mi uvertura
în cute pasagere să existe
nu pune peste toate cuvertura
acoperi în zadar neliniști triste
ce s-a scris sus, mereu o să se-ntâmple
citește din scriptură Dumnezeu
mi-a dăltuit acum argint la tâmple
și-am înțeles ce vrea, nu mi-a fost greu
