Portocalie e găleata şi vă jur  eu scriu cuminte, e una să bei apă chioară alături de un preşedinte  şi alta să te duci tu vere, aşa  cu o găleată -n mână, la fântâniţa din răscruce, că nu-ţi mai pare apa  bună .Pe când aşa portocaliul, apa pe loc o-nviorează, o bei şi atunci conştiinţa ta rămâne-n permanenţă trează.Nu te mai chinuie nici gândul că eşti şomer şi n-ai o pâine, plin de culoare viitorul îl vezi stand-by  rămas  la  mâine.Găleata noastră plină ochi cu apa chioară de fântână,  troneză masa ce-i cam goală din camera noastră cea bună.Când ne e foame bem o dată, nimic nu ne mai trebuieşte, când ai conducătoru-n ochi, cântarul nu mai câtăreşte.Tanti Lenuţa-i cu învârteala şi dă galeţi la fiecare, cu grijă însă, cu ştampila să ştii  să umbli la votare…

     Că fripţi noi am mai fost odată, ne apasă şi acum durerea, vom căuta nene izvorul ce ne aduce mângâierea şi chiar de vom muri de sete, nu mai vrem apa din găleată, ajunge , păcăleala asta poate să  ţină doar o dată.Vom fi uniţi şi vom învinge ,vom sparge muntele de piatră, acolo unde izvoraşul  nostru  ca firicelul se arată, îi vom deschide albii largi să părăsească închisoarea, vom face o Românie nouă, curată, pură, precum floarea.

Nea Costache m-a onorat cu o leapşă ,,cele mai bune condeie din on-line-ul românesc. Care sunt cei mai buni “creatori de conţinut” original (dincolo de marketing, pricepere tehnică, influenţă etc). Talent la taste, aşadar.”

Eu citesc mult din blogosferă, învăţ foarte mult, îmi amintesc cu placere ceea ce ştiam deja.E greu să alegi,  dar nu pot să trec peste scrierile lui Cristian Lisandru şi ale Gianinei Codiţă, ei sunt un tot acum nu se pot separa, apoi Al 2 lea cu Primadona lui, tot nedespartiti pentru că se completează reciproc, Cella pe care bănuiesc că o s-o nominalizeze mulţi,are un farmec aparte şi o citesc cu plăcere, Moş Califar, un domn cu poziţie verticală în orice scriere, Trexel şi când e vesel şi când e supărat,Pamflezistul ce din tot şi toate împleteşte versuri acide şi nu numai, iar din politică Marius Mina care de departe vede foarte bine şi nu în ultimul rând Adrian Hădean, pentru scris, fotografie şi gătit.Am trecut cu vederea pe cei care au fost nominalizaţi deja pe alte bloguri.Leapşa se duce mai departe la cei nominalizaţi.

Foto: Adi Hadean

Arămiu covor de toamnă

Aşternut peste pădure

Ochii noştii îi  condamnă

Frumuseţea să  îndure.

Codru falnic  de astă vară

Plin de-atâtea cântătoare

Vântul frunzele-i  doboară

Le aşterne şi dispare.

Linişte şi pace parcă

Ai sta –n codru să te-aduni

Timpul vrei să se întoarcă

Când pe aici eram stăpâni.

Pasul tău cu teamă trece

Covorul să nu-l destrame

Ghinde, ochiul le petrece

Poze să le pui în rame.

O brânduşă  fără teamă

Printre frunze înfloreşte

Timpul când nu-l iei în seamă

Repede te veştejeşte.

Foto: Amnesiacgirl

Ne trimite Domnul lacrimi, să scăldăm o Românie, care nu mai este albă, parcă negrul  o apasă , strângeţi oameni buni o apă ce e pură şi ne-nvie  şi stropiţi cu apa asta tinda voastră de la casă. Să dispară din cotloane praf amestecat cu ură, pânza toata de păianjen, murdăria, nepăsarea, ştirile să nu mai fie obiectul de tortură, ci parfum de floare rară să-i sorbim cristalizarea.Să-mbrăcăm  haine curate, fără nici un fel de pată şi fălindu-ne prin lume să ne crească interesul, căci românul nostru ştie să muncească peste poate  şi mai ştie demn să-şi poarte pe-a lui frunte lată  fesul.Haideţi să punem sămânţa, că ogoru-i pregătit, cine seamănă culege, minte multă dacă are, să înlăturăm neghina ce atât s-a înmulţit  şi a furat  neamului  nostru  prinosul de bunăstare.Cine ne-a tăiat curajul ?cine ne-a ascuns mândria ? ia priviţi cum se răsfaţă egoismul şi trădarea, aruncaţi cât de departe lenea mare şi prostia şi cu lacrimi să udăm până ce va creşte   floarea.Puneţi punct unei etape ce a şters cu noi podele, strângeţi mâna ce-i întinsă către voi doar din respect, ridicaţi-vă privirea, nu-s în lume numai rele,dacă vreţi,  puteţi alege dintre toţi pe cel corect.Ştergeţi lacrimile voastre cu ştergar de curcubeu,adunaţi  din toată ţara gânduri treze şi concrete , ce urmează… este vrerea bravului popor al meu, care astazi îşi  arată,  cea mai clară  din faţete.

Foto: Amnesiacgirl

Plânge clepsidra, că-şi pierde  nisipul

Marea vibrează în  spume,  pe mal

Omu-n oglindă-şi ascunde iar chipul

Gânduri, speranţe, trăiesc virtual.

Ochii frumoşi fac  lumea  mai clară

În lacrima lor, citeşti bucurii

Iubirile mari, mai  greu se declară

Te fură cuvântul şi scrii poezii.

Un fir de nisip e omul în lume

Priveşte la cer  şi  vede  culoare

Adună imagini şi face albume

Pictează cu dor în suflet o floare.

Un fluture,  floarea-ntâlneşte pe drum

Orbit de culoare, îşi  urmează destinul

O clipă-i deajuns să soarbă parfum

O clipă doreşte, să-şi  stâmpere chinul.

Un fluture, un spin şi ochi luminoşi

Cuvinte legate prin ardere pură

Fiţi buni, fiţi tandri, mereu bucuroşi

Cum ochii mei vă văzură.

Foto: Amnesiacgirl

Am îndurat destul, nu se mai poate

Legaţi la ochi, întrezărim  lumina

Voi sunteţi cei  cu drepturi rezervate

Şi vă spălaţi pe mâini de toată vina ? 

Nu vă ajunge  ce mult  aţi furat ?

Aţi ros destul din trupul astei naţii

Prea mult, prea des,  noi toţi v-am tolerat

Acum vă invităm la declaraţii.

Căci vrem să ştim, unde ni-i demnitatea

Unde aţi ascuns-o ? de  ce n-o  găsim ?

Jos cu prostia,  să urcăm dreptatea

În locul ei pe care toţi îl ştim.

Nu ne mai îmbătaţi cu apă rece

Prea mult amar ne-aţi pus în farfurie

Căci pietrele rămân, când  apa trece

Ca să depună veşnic,  mărturie.

Ne vom da mâna tineri şi bătrâni

Un singur gând, o singură izbândă

Vom  arăta că ştim să fim români

Călăuziţi de-o inimă arzândă.

Foto : Amnesiacgirl

Înşelătoare vreme  ne-a prins şi ne apasă

Cu curgerea ei fadă, nici pic de strălucire

Nu simţi o rază caldă, întinderea-i ceţoasă

Aştepţi o limpezire.

Sunt prea multe păcate de tras şi-o să ne doară

Greşelile făcute de  noi,  de când ne naştem

Deloc nu ne mai  pasă de timp, natură,  ţară

Nimic nu   recunoaştem.

La orice ţipăt, capul ţi-l pleci că-ţi este teamă

Te sperie scrisoarea ce poartă un antet

Când fulgeră şi plouă, te mai gândeşti la mamă

Ţi-e dor de un  pachet.

Doar trecători pe punte, privim cum se deşiră

Un ghem făcut cu trudă,  de-o ţară de străbuni

 Ce se întâmplă acuma,  deloc nu ne mai miră

Şi punem întrebarea :

Când vom fi noi mai buni ?

FOTO: Amnesiacgirl 

Dragii mei, prin vers cu rimă

Vă fac o mărturisire

O ascund ca  anonimă

Da-i problemă de gândire.

Deci să punem întrebarea

Ce ne arde la ficaţi

Vreţi să facem toţi schimbarea

Sau vi-i frică de fârtaţi ?

Unde-i unul nu-i putere

Să răstoarne bolovanul

Unde-s mulţi şi-s la vedere

Se sperie şobolanul.

Se mai uită pe furate

O găsi pe aici alt os

Zarurile-s aruncate

Nu mai e nimic de ros.

Cu atenţie sporită

Daţi-vă cu toţii mâna

Casa proaspăt văruită

Nu acoperă  minciuna.

Uşor este de-nţeles

Zilele sunt numărate

Ştampilând pe cel ales

Grijile sunt evitate.

Foto : Amnesiacgirl

Trecătoare este clipa, ne rămâne doar cuvântul

Pasiuni, trăiri şi spaime ne macină cu-n oftat

Când vedem cum adevărul gol, pierdut, debusolat

Depăşeşte rar minciuna, nu-i o clipă respectat

Ne închidem ca într-o nişă  sufletul,  să nu mai plece

Ne e teamă ca lumina cu al ei spectru, o să-l disece

Cu ochii privim cum umbra,  încet raza o întrece

Pierdem  timpul, trec deci toate şi se-nvârte iar pământul.

Universul cu –a lui lege,  nu mai poate să menţină

Ieşirile din tipare, strigătele  de ajutor

Noi uităm că drumul acesta e mereu obositor

Cheltuim fin energia,  omului rătacitor.

Fiecare are-o poartă şi o cheie –i este dată

De greşeşti în cursul vieţii, poarta cea adevărată

Te vei zbate-n chinul rugii veşnice,  înlăcrimată

Cu conştiinţa strâns în mână, doritoare de lumină.

Foto: Amnesiacgirl

Plouă, mereu  de aseară

Şi afară este frig

De -ai în casă o comoară

Număr-o . Eu nu te strig.

Număr şi eu frunze -n cale

Triste, ude, cad mereu

Deşi plouă,  merg agale

Nu ştiu ce e-n  capul meu .

Îţi trimit gânduri şi ţie

Ploaia sufletu-mi apasă

Număr picături o mie

Căt aş  vrea să fii acasă.

Recele-l inspir şi plâng

Abia văd cărarea dreaptă

Picăturile le strâng

Şi  în ele scald  o şoaptă.

Mâine vine o altă zi

Soare iar  o să răsară

Devreme când te-oi trezi

Şoapta mea,  o să te doară.