Balada unui ziarist

 

Ce meserie ai ?

Citeşti mai tot ce-ţi cade-n mână, urmezi un cod, eşti poate trist, pleci de acasă o săptămână, se cheamă că eşti ziarist. Zici ştirea din mijloc de ape ce –au inundat gospodării, ajuţi copii ca să scape şi faci mereu fotografii. Nu-ţi pasă de furtuni şi ger, suporţi căldura cea mai mare, te rogi la Dumnezeu din cer, să aibă de noi îndurare. Pe faţa ta amare lacrimi se strâng şuvoi pentru bătrâni, când la sfârşit de viaţă află că-n casă nu mai sunt stăpâni.

Şi ce rezolvi ?

Tu lupţi cu vorba, cu cuvâtul, să mai rezolvi azi o problemă şi disperarea-ţi taie avântul, poţi chiar uşor sări din schemă. Supervizează un şef mare, ce ştire ai adus cu tine, strecori şi apele murdare, vrând  adevărul a-l susţine. Dar când cuvântul tău atinge cu adevărul vreun obraz, ia foc , nimic nu-l  poate stinge, pe loc se-toarce un macaz. Eşti o ţigancă împuţită, nu cunoşti reguli, n-ai habar, o meserie pătimită, fără un ban în buzunar.Te prinde noaptea pe la porţi, să apară unul să declare, eşti nemâncat abia suporţi, însă duci  ştirea la ziare.

Mai poţi ?

Intri cu teamă prin palate şi calci cu grijă pe covoare, aprtamentul tău e-n rate şi abia  cumperi de mâncare, iei situaţii în răspăr, cauţi o pată să apară  şi atunci când vezi un adevăr, îl simţi, începe să te doară. Eşti  ostenit, târziu în noapte, ieşi din metrou şi n-ai o pâine, treci în revistă alte fapte şi aşa aştepţi ziua de mâine.