Portocalie e găleata şi vă jur eu scriu cuminte, e una să bei apă chioară alături de un preşedinte şi alta să te duci tu vere, aşa cu o găleată -n mână, la fântâniţa din răscruce, că nu-ţi mai pare apa bună .Pe când aşa portocaliul, apa pe loc o-nviorează, o bei şi atunci conştiinţa ta rămâne-n permanenţă trează.Nu te mai chinuie nici gândul că eşti şomer şi n-ai o pâine, plin de culoare viitorul îl vezi stand-by rămas la mâine.Găleata noastră plină ochi cu apa chioară de fântână, troneză masa ce-i cam goală din camera noastră cea bună.Când ne e foame bem o dată, nimic nu ne mai trebuieşte, când ai conducătoru-n ochi, cântarul nu mai câtăreşte.Tanti Lenuţa-i cu învârteala şi dă galeţi la fiecare, cu grijă însă, cu ştampila să ştii să umbli la votare…
Că fripţi noi am mai fost odată, ne apasă şi acum durerea, vom căuta nene izvorul ce ne aduce mângâierea şi chiar de vom muri de sete, nu mai vrem apa din găleată, ajunge , păcăleala asta poate să ţină doar o dată.Vom fi uniţi şi vom învinge ,vom sparge muntele de piatră, acolo unde izvoraşul nostru ca firicelul se arată, îi vom deschide albii largi să părăsească închisoarea, vom face o Românie nouă, curată, pură, precum floarea.
Nea Costache m-a onorat cu o leapşă ,,cele mai bune condeie din on-line-ul românesc. Care sunt cei mai buni “creatori de conţinut” original (dincolo de marketing, pricepere tehnică, influenţă etc). Talent la taste, aşadar.”
Eu citesc mult din blogosferă, învăţ foarte mult, îmi amintesc cu placere ceea ce ştiam deja.E greu să alegi, dar nu pot să trec peste scrierile lui Cristian Lisandru şi ale Gianinei Codiţă, ei sunt un tot acum nu se pot separa, apoi Al 2 lea cu Primadona lui, tot nedespartiti pentru că se completează reciproc, Cella pe care bănuiesc că o s-o nominalizeze mulţi,are un farmec aparte şi o citesc cu plăcere, Moş Califar, un domn cu poziţie verticală în orice scriere, Trexel şi când e vesel şi când e supărat,Pamflezistul ce din tot şi toate împleteşte versuri acide şi nu numai, iar din politică Marius Mina care de departe vede foarte bine şi nu în ultimul rând Adrian Hădean, pentru scris, fotografie şi gătit.Am trecut cu vederea pe cei care au fost nominalizaţi deja pe alte bloguri.Leapşa se duce mai departe la cei nominalizaţi.
Foto: Adi Hadean
Arămiu covor de toamnă
Aşternut peste pădure
Ochii noştii îi condamnă
Frumuseţea să îndure.
Codru falnic de astă vară
Plin de-atâtea cântătoare
Vântul frunzele-i doboară
Le aşterne şi dispare.
Linişte şi pace parcă
Ai sta –n codru să te-aduni
Timpul vrei să se întoarcă
Când pe aici eram stăpâni.
Pasul tău cu teamă trece
Covorul să nu-l destrame
Ghinde, ochiul le petrece
Poze să le pui în rame.
O brânduşă fără teamă
Printre frunze înfloreşte
Timpul când nu-l iei în seamă
Repede te veştejeşte.
Foto: Amnesiacgirl
Ne trimite Domnul lacrimi, să scăldăm o Românie, care nu mai este albă, parcă negrul o apasă , strângeţi oameni buni o apă ce e pură şi ne-nvie şi stropiţi cu apa asta tinda voastră de la casă. Să dispară din cotloane praf amestecat cu ură, pânza toata de păianjen, murdăria, nepăsarea, ştirile să nu mai fie obiectul de tortură, ci parfum de floare rară să-i sorbim cristalizarea.Să-mbrăcăm haine curate, fără nici un fel de pată şi fălindu-ne prin lume să ne crească interesul, căci românul nostru ştie să muncească peste poate şi mai ştie demn să-şi poarte pe-a lui frunte lată fesul.Haideţi să punem sămânţa, că ogoru-i pregătit, cine seamănă culege, minte multă dacă are, să înlăturăm neghina ce atât s-a înmulţit şi a furat neamului nostru prinosul de bunăstare.Cine ne-a tăiat curajul ?cine ne-a ascuns mândria ? ia priviţi cum se răsfaţă egoismul şi trădarea, aruncaţi cât de departe lenea mare şi prostia şi cu lacrimi să udăm până ce va creşte floarea.Puneţi punct unei etape ce a şters cu noi podele, strângeţi mâna ce-i întinsă către voi doar din respect, ridicaţi-vă privirea, nu-s în lume numai rele,dacă vreţi, puteţi alege dintre toţi pe cel corect.Ştergeţi lacrimile voastre cu ştergar de curcubeu,adunaţi din toată ţara gânduri treze şi concrete , ce urmează… este vrerea bravului popor al meu, care astazi îşi arată, cea mai clară din faţete.
Foto: Amnesiacgirl
Plânge clepsidra, că-şi pierde nisipul
Marea vibrează în spume, pe mal
Omu-n oglindă-şi ascunde iar chipul
Gânduri, speranţe, trăiesc virtual.
Ochii frumoşi fac lumea mai clară
În lacrima lor, citeşti bucurii
Iubirile mari, mai greu se declară
Te fură cuvântul şi scrii poezii.
Un fir de nisip e omul în lume
Priveşte la cer şi vede culoare
Adună imagini şi face albume
Pictează cu dor în suflet o floare.
Un fluture, floarea-ntâlneşte pe drum
Orbit de culoare, îşi urmează destinul
O clipă-i deajuns să soarbă parfum
O clipă doreşte, să-şi stâmpere chinul.
Un fluture, un spin şi ochi luminoşi
Cuvinte legate prin ardere pură
Fiţi buni, fiţi tandri, mereu bucuroşi
Cum ochii mei vă văzură.
Foto: Amnesiacgirl
Am îndurat destul, nu se mai poate
Legaţi la ochi, întrezărim lumina
Voi sunteţi cei cu drepturi rezervate
Şi vă spălaţi pe mâini de toată vina ?
Nu vă ajunge ce mult aţi furat ?
Aţi ros destul din trupul astei naţii
Prea mult, prea des, noi toţi v-am tolerat
Acum vă invităm la declaraţii.
Căci vrem să ştim, unde ni-i demnitatea
Unde aţi ascuns-o ? de ce n-o găsim ?
Jos cu prostia, să urcăm dreptatea
În locul ei pe care toţi îl ştim.
Nu ne mai îmbătaţi cu apă rece
Prea mult amar ne-aţi pus în farfurie
Căci pietrele rămân, când apa trece
Ca să depună veşnic, mărturie.
Ne vom da mâna tineri şi bătrâni
Un singur gând, o singură izbândă
Vom arăta că ştim să fim români
Călăuziţi de-o inimă arzândă.
Foto : Amnesiacgirl
Înşelătoare vreme ne-a prins şi ne apasă
Cu curgerea ei fadă, nici pic de strălucire
Nu simţi o rază caldă, întinderea-i ceţoasă
Aştepţi o limpezire.
Sunt prea multe păcate de tras şi-o să ne doară
Greşelile făcute de noi, de când ne naştem
Deloc nu ne mai pasă de timp, natură, ţară
Nimic nu recunoaştem.
La orice ţipăt, capul ţi-l pleci că-ţi este teamă
Te sperie scrisoarea ce poartă un antet
Când fulgeră şi plouă, te mai gândeşti la mamă
Ţi-e dor de un pachet.
Doar trecători pe punte, privim cum se deşiră
Un ghem făcut cu trudă, de-o ţară de străbuni
Ce se întâmplă acuma, deloc nu ne mai miră
Şi punem întrebarea :
Când vom fi noi mai buni ?
FOTO: Amnesiacgirl
Dragii mei, prin vers cu rimă
Vă fac o mărturisire
O ascund ca anonimă
Da-i problemă de gândire.
Deci să punem întrebarea
Ce ne arde la ficaţi
Vreţi să facem toţi schimbarea
Sau vi-i frică de fârtaţi ?
Unde-i unul nu-i putere
Să răstoarne bolovanul
Unde-s mulţi şi-s la vedere
Se sperie şobolanul.
Se mai uită pe furate
O găsi pe aici alt os
Zarurile-s aruncate
Nu mai e nimic de ros.
Cu atenţie sporită
Daţi-vă cu toţii mâna
Casa proaspăt văruită
Nu acoperă minciuna.
Uşor este de-nţeles
Zilele sunt numărate
Ştampilând pe cel ales
Grijile sunt evitate.
Foto : Amnesiacgirl
Trecătoare este clipa, ne rămâne doar cuvântul
Pasiuni, trăiri şi spaime ne macină cu-n oftat
Când vedem cum adevărul gol, pierdut, debusolat
Depăşeşte rar minciuna, nu-i o clipă respectat
Ne închidem ca într-o nişă sufletul, să nu mai plece
Ne e teamă ca lumina cu al ei spectru, o să-l disece
Cu ochii privim cum umbra, încet raza o întrece
Pierdem timpul, trec deci toate şi se-nvârte iar pământul.
Universul cu –a lui lege, nu mai poate să menţină
Ieşirile din tipare, strigătele de ajutor
Noi uităm că drumul acesta e mereu obositor
Cheltuim fin energia, omului rătacitor.
Fiecare are-o poartă şi o cheie –i este dată
De greşeşti în cursul vieţii, poarta cea adevărată
Te vei zbate-n chinul rugii veşnice, înlăcrimată
Cu conştiinţa strâns în mână, doritoare de lumină.
Foto: Amnesiacgirl
Plouă, mereu de aseară
Şi afară este frig
De -ai în casă o comoară
Număr-o . Eu nu te strig.
Număr şi eu frunze -n cale
Triste, ude, cad mereu
Deşi plouă, merg agale
Nu ştiu ce e-n capul meu .
Îţi trimit gânduri şi ţie
Ploaia sufletu-mi apasă
Număr picături o mie
Căt aş vrea să fii acasă.
Recele-l inspir şi plâng
Abia văd cărarea dreaptă
Picăturile le strâng
Şi în ele scald o şoaptă.
Mâine vine o altă zi
Soare iar o să răsară
Devreme când te-oi trezi
Şoapta mea, o să te doară.
